Află și tu cum arată un festin brâncovenesc cu mâncăruri (aproape) uitate! La Zexe Zahana Gastronomică – vineri, 30 martie

Asociația pentru Restaurarea Gastronomiei Românești (ARGR) organizează începând cu 30 de martie o serie de evenimente gourmet de arheologie culinară inspirate din rețetele din cărțile vechi de bucate apărute în România. Potrivit unui comunicat de presă dat publicității, “tradiționale sau autentic-naționale, preparatele din meniurile propuse de către ARGR fac parte din proiectul de promovare și valorificare a tezaurului imaterial culinar autohton, scop asumat de către ARGR încă de la înființare. Evenimentele sunt organizate cu o frecvență de două săptămâni, cu tematici diferite și invitați care pot oferi mai multe informații și detalii despre bucătăria românească veche, cărțile de bucate apărute la noi, contextul istoric, influențele gastronomice seculare, specificul local etc”.

Serile culinare sunt organizate în parteneriat cu Gastroart.ro – prima revistă online dedicată istoriei gastronomiei și a ospitalității românești și partener Vinul.Ro, alături de Rare Foods Services, în organizarea primului Congres național de gastronomie și vinuri, în 2017. Potrivit comunicatului, “serile se vor desfășura în cel mai premiat local de profil – Zahanaua Gastronomică Zexe, din strada Icoanei nr. 80″.

Primul eveniment va avea loc vineri, 30 martie, de la orele 19.00, și este dedicat suprinzătoarei bucătării brâncovenești, cu preparate inspirate dintr-un manuscris datat, se pare, la sfârșitul secolului al XVII-lea. Le regăsiți mai jos (descrise în grafia originală):

Festin brâncovenesc
(vineri, 30 martie, ora 19:00 Zahanaua Gastronomică Zexe, str. Icoanei nr. 80)

  • Cheftele din ficat de vițel cu pătrânjei, sămânță de molotru și stafide, fripte-n unt și servite cu zeamă de carne dreasă cu erburi mirositoare și aguridă/agrișe.
  • Creeri de vițel dați în undă tăvăliți în gălbenări de ou bătute amestecate cu erburi mărunte frecate, prăjite mai apoi și date la masă cu ostropel verde din foi de pătrânjel, vârfuri de spănaci, măcriș și izmă pisate cu migdale și oțet. 
  • Piept de vițel nădușit în zeamă de carne și vin alb aromată cu piper, cuișoare și nucșoară servit cu garnitură de napi călugărești tăieți, cucunari, prune și vișine uscate. 
  • Pere și gutui fiarte cu vin și zahăr pisat, cuișoare și scorțișoară întreagă alături de spumă oauă cu migdale și must de naramză. 

Prețul este de 120 de lei meniu/persoană, rezervările în avans sunt insistent recomandate! Băutura nu este inclusă în acest tarif. RSVP:  0732.232.424. Dress code: smart gourmet 


Despre ARGR

Asociaţia pentru Restaurarea Gastronomiei Romaneşti  îşi propune redefinirea gastronomiei româneşti ca element al patrimoniului naţional şi reintegrarea acesteia în circuitul valorilor europene. Gastronomia este parte integrată și importantă din identitatea unei națiuni iar sintagma „societatea într-o farfurie” este invocată ca definitorie de către sociologi și antropologi. Activitatea ARGR  se concentrează pe descoperirea și valorificarea tezaurului gastronomic românesc ca parte a patrimoniului imaterial național. Cercetarea gastronomiei românești autentice/tradiționale este un domeniu mai deloc frecventat de instituțiile abilitate. Cele mai impresionante rezultate în domeniu se datorează unor persoane pasionate și nu au fost până în prezent centralizate și supuse unor analize riguroase. ARGR este o inițiativă privată înființată cu scopul de impulsiona cercetarea în domeniu și de a promova mâncarea românească atât pe teritoriul țării cât și în afara granițelor României.  ARGR este o organizaţie nonprofit înființată în 2014, având ca membri fondatori pe Amalia și Alexandru Consulea, proprietarii restaurantelor Zexe, ultimul având și funcția de preşedinte executiv.