Amintirile unui jurat de la Vinitaly 2010 (pseudoreportaj)

Oras turistic, degustari „ca la armata”, surprize placute sau mai putin placute, un vagon de experienta, branzeturi si carnuri in ciuda ficatului, somelieri senzationali, multa munca si multa pasiune. Si acestea n-ar fi decat cateva dintre aspectele care compun giganticul concurs Vinitaly…

Publicitate

Publicitate

O ORA LIPSA…

„Fara indoiala, Vinitaly (ajuns la cea de-a 18-a editie), este unul dintre cele mai importante concursuri de vinuri din lume, alaturi de Concours Mondial du Bruxelles, International Wine & Spirit Competition si alte asemenea. Dincolo de «zgomotul» pe care un asemenea concurs il face pe piata, de eficienta medaliilor ca vector de comunicare sau de prestigiul implicit pe care un premiu obtinut aici il confera producatorului, Vinitaly este – in primul rand – o gigantica masinarie, bine unsa, unde…”

„Nu, domnu’, e 7, nu e 6! S-a schimbat ora azi-noapte, a scris in toate ziarele, a fost la teve…”, incearca sa-mi explice taximetristul, intrerupandu- mi frazele de lemn in care-mi proiectam viitorul articol de la un concurs la care nici macar nu ajunsesem. Si poate nici nu mai ajung…

Pierd avionul, evident, ajung seara la Verona, dupa 50 de euro pentru un bilet nou, tot vreo 50 pentru taxi si inca vreo 20 cheltuiti de maruntisuri in aeroportul din Roma, in incercarea disperata de a uita ca sunt fumator. Hotel Due Torri, 5 stele, in mijlocul centrului vechi al orasului, la doua minute de piata veche (aprox. A.D. 1200) si patru minute de casa Julietei – probabil cea mai mare aglomerare de kitch-uri din intreaga Italie. Un tanar „asistent” incearca sa-mi smulga bagajul din mana. Are maxim jumatate din greutatea mea si un chip atat de amabil incat un calcul scurt imi arata ca n-am chef sa-i las nimic pentru servicii, mai ales dupa cheltuielile neprevazute din timpul zilei, asa cami iau repede bagajul inapoi, cat sa nu apuce sa taxeze nici primul minut.

CONCURSUL – CATEVA CIFRE

 Autocarele vin la timp si fac manevre imposibile pe aleile (ca strazi e mult spus) din centrul Veronei. Sunt autobuze care vireaza stanga cu rotile din fata si dreapta cu cele din spate. Fiecare curba se ia la cativa centimetri de ziduri. Pe o alee incap un asemenea autobuz si o masina de aprovizionare in locuri unde doi biciclisti bucures- teni s-ar tampona cu siguranta. Ajungem la Veronafiere, singurul cartier urat (semi-industrial) al orasului, facem prezentarile si trecem la munca.

Aproximativ 25 de vinuri dimineata si 25 dupa-amiaza, in cate doua sesiuni. 21 de comisii a cate cinci oameni – doi oenologi italieni, unul strain, doi jurnali sti de vin straini. Adica o formula in care ai majoritate de profesionisti – deci nu te contesta nimeni pentru nepricepere, majoritate de straini – deci nu se pune problema partizanatului, si suficienta presa cat sa se auda de tine pe toate meridianele. Pentru ca ziaris- tii au ajuns aici din toate colturile lumii, din SUA pana in Japonia si din Finlanda pana in India. Din Romania participa, ca in fiecare an, doi experti – Constantin Croitoru si Petre Badea. Dupa sapte sesiuni de degustare sunt alese vinurile finaliste, se comaseaza cate trei comisii intr-una singura, pentru o mai mare precizie a punctajului, dupa eliminarea extremelor. Din peste 3.600 de vinuri au mai ramas in competitie vreo 400, cat sa se organizeze doua sesiuni cu cate 7 comisii. Se dau 71 de medalii.

In cifre, cea de-a 18-a editie a concursului Vinitaly ar suna astfel: 21 de comisii a cate 5 jurati, 25 de somelieri, impecabil pregatiti, la dispozitia concursului, peste 40 de ore de degustare, peste 45 de kilometri parcursi in sala de catre fiecare somelier, 22.670 de fise de degustare, peste 26.000 de pahare utilizate, peste 322.000 de note partiale oferite vinurilor, respectivele note fiind verificate de o echipa de 10 notari.

Marele castigator al concursului a fost Gianni Zonin Vineyards din Gambellara, producatorul care a obtinut cea mai mare nota din concurs (calculata ca medie a notelor obtinute de vinuri care au luat cel putin medalia de bronz). O lista completa a castigatorilor este publicata pe site-ul dedicat evenimentului, la adresa: www.vinitaly.com/concorsoenologico.

SOMELIERI, GRAZIE!

Totul curge fluent, la minut, cu o precizie elvetiana. Veronafiere este, timp de cinci zile, un „oras in oras”. Nimeni si nimic nu tulbura centuria de jurati, cu exceptia unei delegatii de politisti / SPP-isi si SRI-isti de-ai lor, care vin sa verifice terenul in perspectiva deschiderii oficiale e expozitiei Vinitaly (la o saptamana dupa concurs), pentru ca pe aici se va plimba, cateva ore, si presedintele Italiei. Mi-aduc aminte de VinVest si de faptul ca o singura data a binevoit un ministru al Agriculturii (Ciolos, evident) sa se deplaseze la singura – pana de curand – expozitie de vin serioasa din tara. Inapoi la concurs: cea mai spectaculoasa parte este interminabilul mars al somelierilor (21 + rezerve + supraveghetori = 25! Mai multi decat toata Romania…). Fiecare va fi parcurs, la sfarsitul concursului, vreo 12 kilometri pe zi, mereu cu sticla in mana, cu o expresie demna, fara batai pe umar cu participantii, dar si fara morga „de pinguin”, cu o umoare constanta. Profesioni sti, si-atat.

Desi Italia a luat cele mai multe medalii, ziua in care s-au anuntat rezultate trebuie ca a fost una de sarbatoare pentru Cehia si Ungaria. Nici Chile, Slovenia sau Germania nu au plecat cu mana goala, insa pentru primele doua, si mai ales pentru Cehia, este o victorie insemnata, care puncteaza existenta vinului pe aceste meleaguri. Romania este din nou motiv de oftat. Principala problema este ca nu se trimit probe, desi cel putin cateva mentiuni am fi inhatat fara probleme, mai ales la albele proaspete (culmea!) si la rosiile de 3-4 ani… Cine stie, poate chiar vreo medalie.

ORASUL MINUNAT AL KITSCH-ULUI

Verona este minunata, coplesitoare, induiosatoare, plus alte cateva zeci de adjective. Restaurante cochete ascunse prin ganguri intunecoase, cafenele primitoare, servicii senzationale, preturi cat sa fugi repede inapoi in Europa de Est. Ca sa-ti faci poftele, ti-ar trebui macar 200 de euro pe zi. Italienii rad la turisti, stau in picioare la bar, la o tacla, si scapa mai ieftin (fara taxele coperto si serviciu). Daca nu esti atent, poti sa ajungi si la 10 euro cu un espresso. Daca te zgarcesti, scapi si cu 80 de centi.

Pentru un gastro-fan pofticios, pantecos si la regim ca subsemnatul, Verona este una dintre primele destinatii cu contraindicatii din partea cardiologului. Daca ati ajuns vreodata in fata unei „salumeria”, stiti de ce. Primul instinct este sa cumperi tot magazinul. Prima intrebare: „Cat mai dureaza embargoul ala nenorocit impus din cauza febrei porcine?”. Alta contraindicatie: vizita la crama Zenato, unde am fost asteptati cu o masa de vreo 5 metri de branzeturi si una similara de carnuri. Si niste vinuri de neuitat: Lugana si Soave Colombara – doua albe zapacitoare, un Amarone de mare clasa si un Cressaso care a luat mintile tuturor. Pantagruel sa fi fost de fata si poate abia ar fi reusit sa deguste cateva grame din fiecare nebunie expusa…

Inapoi in oras, intr-una dintre cele doua dupa-amieze libere, un canadian – evreu – polonez – protestant imi explica de ce corectitudinea politica risca sa transforme o natie intr-o turma, apoi ma convinge sa cumpar masti venetiene pentru fiica si sotie. Nu conteaza ca suntem in Verona, conteaza ca el a luat acelasi lucru pentru fetele lui acum 15 ani, iar mastile sunt inca pe perete, intr-o camera. De altfel, altceva nu poti cumpara, decat daca ai ajuns acolo la cules de struguri. E plin de sorturi de bucatarie cu Julieta si brelocuri cu Romeo. Gangul Julietei a trecut printr-un upgrade, de la grafitti si guma de mestecat pe toti peretii la post-it-uri. Parca e mai uman asa. P.S.: La plecare, „asistentul” a uitat sa-mi puna bagajul in microbuz. De data asta, insa, n-am pierdut avionul! Sac!