Despre vin, mai mult pe televiziunile particulare decat pe televiziunea publica. E un of mai vechi de-al meu. Daca aveti chef sa vedeti cateva comentarii difuzate pe Money Channel, va invit aici.

*Impreuna cu prietenul meu, Dan Silviu Boerescu, am reusit sa scoatem la lumina cea de-a treia editie a Ghidului.
365 de vinuri (250 noi!), distilate, spumante

Prefaţă

Vinuri de criză
Tocmai când piaţa vinurilor începuse să arate bine, bate vântul rece al crizei.
Iarăşi se amestecă în vârtejuri rapide vinurile bune cu vinuri subţirele, iarăşi nu se mai văd prin ceaţă etichetele cuminţi, iarăşi se simte mirosul acru al făcăturilor.
Singura veste bună e că adevăraţii iubitori ai vinurilor nu mai sunt dispuşi la compromisuri. Poate vor fi mai atenţi la preţ, dar în niciun caz nu cred că se vor mai apropia de vinurile „sărăcuţe“.
Paşii uriaşi care s-au făcut în ultimul deceniu în domeniul producţiei, schimbarea tiparului de consum a celor care-şi doresc vinul nu doar ca simplu produs alcoolic, descoperirea bucuriei de a împleti gusturile, parcurgerea unor experienţe unice de cunoaştere — toate acestea alcătuiesc reperele unui nou mod de viaţă.
Ca şi în credinţă, ca şi în iubire, ca şi în actul creaţiei, o valoare a spiritului nu poate sau nu trebuie să fie afectată de o turbulenţă materială. Dimpotrivă, sunt convins că vor ieşi cu bine din acest pasaj întunecat cei care-şi vor păstra crezurile nealterate, cei care-şi vor fi numărat aceiaşi prieteni, cei care vor continua să zâmbească.
Deloc întâmplător, vinul este apropiat acestui portret uman.
Ne-am străduit ca între coperţile acestui ghid să păstrăm vinurile care au ceva de spus, vinurile oneste, selectate din ofertele stufoase ale producătorilor şi importatorilor.
Au dispărut vinurile care nu au confirmat la noile recolte, au apărut altele şi, recunosc, unele au beneficiat şi de şansa „noutăţii“; nu sunt listate vinuri care nu au nicio vină decât că în faţa lor şi-au făcut loc altele mai deosebite.
Există şi vinuri pe care o bună parte dintre noi nu şi le permit. Cu toate acestea, identificarea şi cunoaşterea „campionilor“ reprezintă un demers normal, care ne familiarizează cu criteriile de ierarhizare.
În 2010, vom găsi mai multe titluri de şampanii celebre, mai multe cognac-uri de case mari. Probabil că, după cum se arată recolta lui 2009, vinurile româneşti vor fi şi ele interesante. Competiţia în care se află acestea cu vinurile de import dă şansa iubitorilor de vin să se întâlnească tot mai des cu producţii din ce în ce mai stilate. De altfel, există descrise în ghid vinuri româneşti de anvergură, cu subtilităţi demne de marile vinuri ale lumii.
Prin Ghidul vinurilor, încercăm an de an să prezentăm vinurile care trec proba timpului şi pe producătorii care reuşesc să-şi îmbunătăţească performanţele şi, în acelaşi timp, ţinem să fim atenţi şi la tendinţele din lume, la semnăturile noilor winemakeri talentaţi, la noile opţiuni de alegere.
Sper că Ghidul vinurilor 2010 este un instrument uşor de folosit, prietenos şi care ajută, deopotrivă, pe începător şi pe connaisseur.
Cătălin Păduraru

*Pentru cei mai apropiati de expresia video decat de cuvantul scris, am “ridicat” un nou post video

*Gripa porcina poate fi speriata de vinul rosu! Nu e gluma.
vezi Wine Spectator

Am fost invitat sa fac parte din jurul finalei concursului de somelieri.
Ca ADAR–ist am fost repartizat in comisia “Degustare”.
Evenimentul, in sine, a aratat ca someleria creste. Organizatia lor devine una puternica, Cramele Halewood si-au facut o traditie in a sustine competitia, asadar auspicii favorabile.
Am, totusi, cateva ganduri care nu-mi dau pace.
Cei pe care i-am vazut in finala – Mihaela Dranca, Vlad Muresan, Custura Vasile si Tudor Bogdan – nu m-au impresionat la capitolul degustare. Pana la comentariul strict de specialitate vin, fac un comentariu de “specialitatea” mea dintai: actoria.
Somelierul fara stiinta comunicarii, a show-ului, a limbajului non-verbal – nu este somelier.
La capitolul vinuri – foarte ciudat – toti participantii stiau din examinarea vizuala daca vinul este acid (??) si gradul alcoolic!
Toate asocierile au fost sablonarde, timide.
Postgustul – confundat cu finalul.
Nicio referire la retronazal.
Nicio poveste. Nicio anecdota.
Greseli – “corpos” – in loc de corpolent si stangacii de genul – vin portocaliu – in loc de nuante orange.
Pana la urma, ocupantii primelor doua locuri, si-au meritat victoria si printr-un plus la “atitudine”. Mihaela “vorbea” iar Vlad – a dovedit ca are si imaginatie.
Problema e ca nivelul tinerilor somelieri trebuie ridicat.
Concursurile sunt capabile sa starneasca entuziasmul dar, se vede clar, asta nu e suficient. Dragi colegi! Cititi pentru mobilarea etajului superior si antrenati-va corpul si vocea ca orice om de show. Acestea sunt componente ale pregatirii voastre de care nu va puteti lipsi. Astazi, intr-un mediu concurential relaxat – poate ca – merge si-asa.
Pentru maine, as zice, trebuie refacute calculele. Nu e departe ziua cand se vor uita catre piata muncii din Romania si strainii. Am mai spus-o. Au inceput sa vina bucatari; manageri; wine makeri. De ce n-ar veni si somelieri?

In sfarsit am avut ocazia sa cunosc entuziastul proprietar si winemaker de la Castellroig, o proprietate mica (pana in 50 ha, din care jumatate pe rod) care a reusit sa-i atraga atentia inclusiv inabordabilului Parker.
L-am cunoscut si personal dar, mai ales prin vinurile prezentate, cele linistite si “cavele”. I-am cunoscut si obsesia pentru afirmarea unui soi local, soi pe care-si sustine toate vinurile: Xarel.lo
Asa ca am degustat, impreuna cu cei care au dat curs invitatiei, apropiati ai vinului, apropiati ai VINEXPERT-ului, un vin de 90 puncte Wine Advocates respectiv Sabate I Coca – Terroja. Subtil la miros, extraordinar de prezent in gust, cu o lungime remarcabila, cu o mineralitate care mie, unul, imi face placere.
Fratiorul, Castellroig – Blanc Seleccio, un vin baricat, element care nu trece neobservat. Vanilia se suprapune placut peste caseul de unt datorat fermentatiei malolactice si, surprinzator, lasa senzatia de dulce, vinul fiind absolut sec (1g zahar/l).
Cavele, alte atractii ale serii, si-au masurat valoarea in etalon champagne: perlaj fin, care dispare rapid la inghitire, note de drojdie sau de paine si miros chiar de biscuit.
Desi rosé-ul este cam intens aromatic, am inteles ca la cateva luni de la degorjare (à propos – pe spate la Gran Reserva era trecuta data degorjarii, a trecerii in stadiul finit!) culoarea vireaza catre somon.
Fara sa aiba cum sa devina produse cu recunoastere masiva, vinurile Castellroig cred ca se vor impune ca vinuri cu gust deosebit, gust local care le va face cautate de catre cei care nu se opresc in a cunoaste lumea si prin intermediul vinului.

Nu multa lume stie ca Halewood are proprietati viticole si in Ardeal. Am avut ocazia sa vad si sa “gust” locul…
Pana sa va arat ce a fost acolo, leg experienta de acum cu o declaratie de-a mea mai veche.
Eram intrebat intr-un interviu (cred ca de Cezar) daca nu as infiinta/cumpara o vie. Spuneam atunci ca, pe langa faptul ca nu-mi permit acest lucru, nici nu sunt atras de o postura cu valente care sa interfereze. Adica, nu pot fi si producator si vanzator impartial. Oricat de “tare” ai fi, “copilul” tau e, oricum, cel mai frumos. Deci, nu! Cu toate acestea, ziceam, ca exercitiu al imaginatiei, daca ar fi sa-mi doresc o vie, aceasta ar trebui sa fie de altitudine sau de climat rece.
Ei, iata ca la Apold – Sebes, cel putin teoretic, viile se afla intr-o astfel de postura.
Deloc intamplator, aici s-a replantat Riesling de Rhin. Eu unul, astept cu febrilitate monocepage din acest soi, sa-mi astampar dorul de vinurile ardelene, cu gust aparte, cu personalitate.
Cat despre organizare si organizatori, fara false politeturi, totul la superlativ! Se vede mana buna, creierul la locul lui si, foarte important, suflet pentru vie. Nu anticipam acum 15 ani ca un Vinalcool se va putea metamorfoza intr-un producator cu vocatie. Probabil, anii care vor urma vor fi aducatori de recunoastere si satisfactie pentru cei care muncesc aici.
Printre altele, au fost organizate un concurs de cules, mese traditionale, degustari, vizite in locuri incarcate de istorie, spectacole cu amprenta folclorului local. Pentru toate, felicitari!
Daca guvernantii, macar manati de ratiuni electorale, ar sprijini dezvoltarea unor astfel de proiecte fie si doar prin construirea drumurilor, am fi departe. Dar sa nu cad in locul comun al comentariului fara finalitate. Asadar, poze:

De aici, fortificati cu cate o tuica, am plecat la lupta… culesului

Doua echipe: Sebes si Apold

Ochiul stapanului

Oboseala se simte si la fostii sportivi. Aici Nelu Carlescu, Maxiprod. Din fericire, au urmat placinte traditionale cu ceapa si cartofi.

Lectia de istorie. Calnic

Antreuri “La Mesteceni”

Tocana de oaie la ceaun

Cipariu si Bocsa

… gandurile mele

Apus in Paradis

dupa ploaie

Ruxandra la rummy in aer liber

Seara linistita

…. ba, chiar ii felicit pe cei de la House of Guides pentru efortul de a mai scoate carti legate de vin. Ultima aparitie: ”Cum sa devii sommelier”.

Bibliografia saraca (in limba romana) de acum cativa ani, s-a implinit cu cateva titluri noi.

In zona informatiei specifice (si accesibile, usor asimilabile) se afla cartea Domnului Stoian,inca trei carti de la editura pomenita, Ghidul Vinurilor 2009 (si editiile trecute), Podgoriile si vinurile Romaniei , revista lui Cezar , revista lui Stefan Teris, mai nou, publicatia lui Zidurean si… cam atat.

Carevasazica, orice titlu nou, sfaraie!

Cu toate acestea, mi-ar placea sa se inteleaga ca, in domeniul vinului, nu e ca-n politica. Sau poate fi – adica sa priceapa toata lumea – dar, rezultatele vor fi cele pe care le consemnam si in viata politica romaneasca: dezastruoase!

Am facut si un post video pe care va invit sa-l vizionati, post in care descriu si greselile care apar in aceasta lucrare.

Consider ca un consilier de specialitate ar fi evitat toate inadvertentele din text, ar fi gasit termenii acordati cu limba romana, iar sistemele de clasificare ar fi fost cele aflate in vigoare. Mai cred ca si un capitol extins privind Romania ar fi fost folositor, mai ales ca a existat acordul autorului.

Pe scurt, daca recomandati cartea cuiva, atrageti-i atentia asupra faptului ca exista scapari. Fiind o carte care se pozitioneaza pe palierul – “de capatai” – greseala de forma devine de fond. (Nu exista regiunea Bordelese chiar daca intuim despre care regiune e vorba!!)

Recunosc ca persuasiunea italienilor – de data aceasta prin scrisul domnului Sicheri – de a-si promova valorile enologice nationale, ma face invidios, chiar daca procedeul nu tine cont neaparat de rigoarea stiintifica, punand in umbra alte valori universale.

Socotind, totusi, ca italienii sunt la lupta pt No. 1 mondial in vinuri, iti vine sa-i ierti, ba, chiar sa aprobi tacticile lor de comunicare. N-avem decat sa le luam exemplul, nu?

N-am fost niciodata un consumator de bauturi “de bar”. Cu atat mai putin al celor cu rest de zahar. Cred ca, de-a lungul timpului, am degustat tot felul de cocktail-uri sau long drinks, de fiecare data, invitat.

Am o usoara distanta si fata de tiparul de consum al acestor bauturi. Atitudinea rezervata se trage din modul meu de viata si, recunosc, este usor nedreapta macar pentru o buna parte din aperitivele si digestivele lumii. Am constatat la Ramazzotti ca apetitul moderat pe care-l manifestam, era dat de o slaba comunicare a producatorului pentru piata Romaniei.

O vizita la Milano si, bineinteles, la fabrica Ramazzotti, mi-a relevat o realitate care urca ratingul acestui produs (in incalcita-mi ierarhie) catre “simpatic”, “de pus pe lista bauturilor de petrecere” si chiar “aproape obligatoriu in bar” (nu e “urcat” pe evinoteca.ro desi e in magazinele VINEXPERT).

Informatia cea mai interesanta e aceea ca digestivul (este si aperitiv!) se bazeaza pe vreo 33-36 de ingrediente naturale: rubarba, coaja de portocala, ierburi, trestie de zahar, samd. Povestea e frumoasa, produsul placut iar afacerea prospera.

Vanzarea a 18 milioane de butelii pe an inseamna, fara dubiu, succes.

Sa recapitulam putin reteta succesului italian: alcool, macerat din plante, dorinta de a urca pe podium.

Alcoolul, zic, nu ne-ar lipsi nici noua, plante am avea, Slava Domnului… Ciudat, noi n-am reusit sa mentinem nici macar pe teritoriul Romaniei – bauturile traditionale la un nivel decent.

Asa ca, sa ne uitam la reusitele altora, asa, ca la film. Film strain!

Va invit sa veniti maine, 16.07.2009 la Cafeneaua de Presa.

Nu stiu cata lume s-a inscris (accesul este liber, dar trebuie sa vi se confirme ca mai sunt locuri la roxana.mucenic@gmail.com)  dar, stiu sigur, convivii vor avea parte de niste vinuri cu care… chiar rar te intalnesti!

Un Sauvignon la 14% alcool (nu spui care),  o Feteasca de terroir (in tipar vechi) sau un Cabernet greu, toate, sub nume mari.

Cei de la care am selectionat vinurile sunt, cu o exceptie, foarte cunoscuti in zona premium. Pentru cine vrea mai multe… maine, la degustare!

Impresii si note, dupa eveniment, peste cateva zeci de ore.

P.S.  Insist sa validati la 0769-670.175 participarea DVS.

Am continuat (spre necazul unora) periplul in lumea brandurilor Pernod Ricard, acasa la unul dintre cele mai cunoscute cognac-uri.

Vizita la Chateau de Chanteloup, proprietate Martell.

Plecat la 4 dimineata din casa. Avion la 6. Escala Cluj si transfer Budapesta. Asteptare (cu cateva digestive de “control”) 2 ore. Cursa Paris. Aici, in mod normal, trebuia sa ne aruncam intr-un tren si sa mergem in gara Montparnasse, de unde ar fi trebuit sa prindem un TGV pana la Poitiers, oras in care ar fi trebuit sa schimbam cu un tren normal pana in Angouleme, de unde – finalmente – ne-ar fi recuperat o masina, avand directia Chateau Chanteloup!!!

E greu, chiar pe hartie, sa strabati un astfel de traseu. De aceea ne-am hotarat sa apelam la serviciile unei agentii rent a car, respectiv AVIS (s-a dovedit a fi ghinionul nostru).

Nu va povestesc, ca ma enervez, prin ce am putut trece, doar pentru ca sefei biroului AVIS nu-i plac romanii.

Este pentru prima data cand nu reusesc sa inchiriez o masina – si am facut-o in diferite colturi ale lumii, inclusiv in… Cuba! La fel de adevarat ca n-am mai incercat niciodata serviciile AVIS si, bineinteles, ati ghicit, nici nu cred ca le voi mai incerca vreodata. As fi curios sa aflu daca baietii duc o politica discriminatorie fata de estici.

Inapoi, la lucrurile frumoase.

Am ajuns tarziu la castel, seara,  unde am cinat dupa ritualul marilor case nobile. Vinurile au fost dintre cele mai alese, printre cele rosii numarandu-se un Saint Julien din 1988, grandios. (N-am pus link, pentru ca nu-l avem, dar exista in Romania, vinuri pretioase din acest AOC, inclusiv din 1988).

Pana la difuzarea materialului TV, am “scapat” cateva poze…

Cunostinta cu XO

Dan Silviu Boerescu devenit ganditor in fata acestei mici comori (L’or – e cam pe la varful ierarhiei)

Si in vie, acolo de unde incepe totul. In emisiune, veti afla ce rol au trandafirii de la capatul randurilor

Dan Silviu Boerescu hotarat sa-si achizitioneze masina, citeste despre taxa de prima inmatriculare…

In Paradis… Aici, dupa ce am degustat cognac din 1848, Dan mi s-a adresat cu “frate Balcescu”.

S-a terminat ziua de munca. Putina relaxare, inaintea unui drum foarte complicat.

Macar din cand in cand, merita sa te lasi “sedus” de istorie…