Romania balconului meu este radiografia color a intregii tari.
O curte de puscarie cu iesire doar pe la biserica.
 

Norocul meu este ca am putut aduna si “vederi” de la alte balcoane:  
      

austria,vilacrosse,ciorogarla(!),eforie……

 
Diplomatu’ si don Marius. E randul vostru…

ma bucur ca trebuie sa raspund doar la vicii…

daca era sa ma dau si-n calitati, deveneam nesincer !

1) cel mai mare defect : nu ma pot abtine sa nu am replici acide. de cele mai multe ori,gratuit,nemotivat.

  nu stiu ce ma apuca… apoi,mai imi pare si rau !

2)nu recunosc ca imi pare rau ! ceea ce , se intelege, e cam aiurea.

3) imi place sa pierd timpul si sa numesc asta ” timp castigat”

4)imi place totul sa fie mult si deodata : cand vine primavara o iau in fuga din varful unui deal spre baza, sa-mi intre in plamani aer mult,mult. vinul il vreau musai din pahar mare ca sa ma satur.petrecerile,concediile,le organizez cu grupuri mari(ceea ce ,pana la urma,e ciudatenie-pt unii). pe vremuri(aici sunt politically correct)imi placeau si fetele tot…en-gros !

5)un alt defect major ar fi ca…nu prea imi gasesc defecte.asta e !

Daca o sa intrati pe blogul lui Cezar veti vedea si poze. E drept ca-s facute cu aparatul meu si, in proportie de 98% de mine, dar Cezar si Bogdan nu m-au invatat inca sa postez si foto. (ca sa fie ei in avantaj!). I-am parat!

 

Ramasesem la degustare. M-au impresionat palincile ungurilor foarte tare. Sunt facute pe un calapod necunoscut noua. Foarte interesant, aceste tarii nu trimit catre bautul acela amestecat cu ger si cu flecareala de prieteni. Toate, fara exceptie, pana si cea de pruna, erau palinci de… gastronomie. Nu sunt sigur ca as putea abandona „salbaticia” tuicii/palincii romanesti, in favoarea palincilor atat de stilate. Sau sa reformulez pe moldoveneste… atat „di stilati”!
Cred insa cu tarie (!) ca pot sustine nise interesante din consumul bautorilor mai sofisticati.
Oricum, bauturile spirtoase nu sunt punctul meu forte.
Am cuvinte foarte bune pentru vinurile St. Andrea.
Elegante, ingrijite, generoase.
Toaletari demne de case mari ale vinului. Cu exceptia unui rose neconvingator pentru mine – din cauza unor note oxidative nejustificate si a unui stil cam greoi pentru acest tip de vin – toate probele au fost memorabile.
Un Chardonnay stralucitor, la care nu s-a cautat neaparat prezervarea caracteristicile de soi cat, dezvoltarea unei personalitati aparte, usor de retinut.
Am gasit insusiri ale vinului de baut, fara a se intelege prin aceasta – Doamne fereste – ca vinul era din zona „baubilului” si cam atat.
Repet, vin armonios, viu si recognoscibil.
Vinurile rosii, ne-au fost prezentate sincron cu cateva feluri speciale de mancare. Dar, despre acest tandem, wine and food pairing, in curand!

           Am promis ca scriu despre degustarile de la Gyula. Relatarile mele, povestirile colegilor mei, pot fi interesante in sine dar ele trebuie privite si ca o oglinda intoarsa.
          „Doua cluburi de vin”. Scriem aceasta insiruire de cuvinte si nu producem nicio reactie. „Doua cluburi de vin” la o populatie de 20.000 locuitori…!!! Hm?!
          Demontez cu destula usurinta sabloanele care ne caracterizeaza ca retardati (punct de referinta – occidentul) sau care ne minimalizeaza puterea de a intelege, de a construi, de a… invinge!
          Fara greutate insa, ma dau la o parte in fata evidentelor, a argumentelor ca noi – romanii – suntem proprii nostri dusmani.
          Raul din existenta noastra vine cel mai adesea dinauntrul societatii romanesti.
          Ma rog, risc sa ma las purtat de ganduri si stari contradictorii, indepartandu-ma de subiectul abordat.
           Toata aceasta excursie–experienta a plecat de la un gand al lui George Moisescu. El impreuna cu Radu Rizea (Saptamana Financiara), au mai fost in Gyula la „Turnirul” de vinuri romano-maghiar.
           Au fost cooptati Ion Ionita (Adevarul), Cezar Ioan (vinul.ro), Catalin Paduraru (evinoteca.ro) – adica moi.
           Am trecut in Ungaria „europeneste”, ca-n reclamele ALTEX: doar cu buletinul. Ceea ce, fara comentarii de plan doi, e foarte, foarte placut.
           Nu vreau sa suflu nicio vorba despre curatenia din Gyula, sau ce inseamna o resursa naturala pe care ungurii au inteles s-o foloseasca corect. (Ar avea vreun sens?).
           Despre preturile normale (asta insemnand – pe alocuri – chiar mai mici decat la noi) nu comentez (!)
           Pomenesc, totusi, gandirea complet diferita a autoritatilor, gandire pe care am aflat-o prin intermediul viceprimarului. Sa va spun…
           Cand incepe omul sa vorbeasca, eram dinainte plictisit. Asteptam discursul fad, bleg, al politicianului nostru. De unde! Incepe tipul sa spuna ca intrarea in UE a Romaniei inseamna o mare sansa pentru Gyula, de m-am plecat in fata cu vreo 10 grade. Instantaneu am inteles ce inseamna sa gandesti la scara regionala.
           Viceprimarul stia ce inseamna pentru localitatea lui turistica, dar fara aeroport, apropierea cu Aradul (cativa km) oras care are „poarta aeriana”.
           Acu’ ma gandesc – „astilantii”, ai nostri, cum ar veni – s-or gandi si ei ce inseamna marirea pietei, a arealului de influenta economica?
           N-as zice. De aceea sunt doua cluburi de vin in Gyula si cam tot atatea in intreaga Romanie!
           Inchid episodul aici. Revin repede.

            Gata, am scapat cu viata!
            Doctorii mi-au spus ca stresul, lipsa de miscare, mancarea alandala, n-ar face bine. Ce chestie! Pana aici, parca – parca, ne-am pricepe si noi, nu?!
            Bun, lasand gluma, am sa incerc tratamentul de slabit al prietenului Hary. Pai cum vrem noi sa recomandam altora tratamente cu vin rosu, fara sa fim noi primii care le incercam. Se pare ca rezveratrolul asta de vin e polivalent.
            Hary (distribuitor vechi de vin) a slabit enorm cu o reteta minunata. Un pahar de vin rosu dupa masa. Dupa fiecare masa! Mi-a spus „reteta” la „Vinuri stramosesti” (asta inseamna acum 2 luni) si, bineinteles ca am ras cu pofta. Misto-urile vin natural la o asemenea prescriptie.
            Cu toate acestea, doua lucruri sunt evidente: prietenul nostru a slabit iar eu n-am reusit nici macar o zi sa respect formula. Ori uiti dimineata, ori n-ai chef la pranz, ori ti se „infileteaza” ca daca-i tratament, parca vinul nu mai e asa de bun, etc., etc.
            Va promit ca am sa fac tot posibilul pentru a incerca gaselnita*.
            Plec de la 121 kg! (15 s-au pus intr-un an de la lasatul de fumat!).
            Orice sfat, idee, este binevenita!
            Daca am reusit sa ma las de fumat dupa 25 de ani, nu vad de ce n-as reusi si in lupta cu kilogramele. Recunosc, am nevoie si de ajutor. Unul, ar putea fi… vinul.
  *Hazul situatiei e ca, in trecut, am publicat despre aceste efecte benefice ale consumului de vin rosu (cred ca se mai gasesc articole prin arhiva din „publicatii” de pe vechiul vinexpert.info. Daca va tenteaza, folositi motorasul de cautare).

            Tocmai ce am venit din Ungaria, Gyula.
            Am poze. Idei. Constatari.
            Daca cu ultimele doua puncte ma descurc, pentru primul am sa-i cer ajutorul lui Cezar.
            Asa ca, foarte posibil, veti vedea mai multe poze pe blogul lui.
            Daca scap in regula de la medic, revin cu amanunte din „schimbul de experienta”.

            La Multi Ani! Imi cer scuze ca – fara sa anunt – am lipsit o buna perioada din spatiul vinul.ro.
            A fost o perioada grea, o perioada in care – pentru vinuri – miza aparentului succes comercial nu e, de fapt, decat miza… supravietuirii.
            Pare usor incrancenata afirmatia. Pe mine, „supravietuirea” era sa ma coste… vietuirea!
            Da’ acum sunt bine, sanatos, cazat cu tensiunea pe la „15 cu 7” si intr-un puls de 133/minut. Maine ma duc la doctor!
            Mare parte din punctele astea de nesanatate sunt acumulate din cauza vremurilor in care traim. Adaugam cate ceva si de la oamenii din jur. Raul provocat involuntar de catre cineva poate fi iertat. E crestineste. Ranile raman, insa.
            Nu trag concluzii. N-o faceti nici voi.
            E vorba doar de un gand putin mai… tensionat!