una dintre tampeniile de pe t.v. :

I love Milka,spune-i mamei ce simti?!?!?!?!?!?!?!?

Sunt bucuros ca vinurile chiliene ajung si in Romania.

Astept de mult. Desi nu am o arhiva foarte cuprinzatoare, am gasit niste articole in care prefiguram noua ordine mondiala. Sunt mandru de flerul meu.

Primul “extras” este publicat acum sapte ani.

“RevoluÅ£ia estetică în domeniu aÅŸ localiza-o în Italia, Å£ară situată în vârful piramidei la producÅ£ia de vin, dar ÅŸi una unde gustul pentru frumos, ergonomic ÅŸi avangardism se manifestă din plin. După care, de vreo 15 ani încoace, lumea nouă a vinului (Africa de Sud, Noua Zeelandă, Australia, Chile, California, USA) neavând propriile reguli moÅŸtenite de păstrat, au spart cu nonÅŸalanţă barierele dogmatice.
Codurile cromatice care păreau de neschimbat în Europa, au fost amestecate cu iscusinţă de către nou veniÅ£ii în branşă. Au apărut etichete cu ÅŸopârle, bufniÅ£e, plaje tropicale…
Greu de imaginat aşa ceva în urmă cu doar câţiva ani.
DeÅŸi, (sunt obligat să fac această precizare) – astăzi, aceeaÅŸi revoluÅ£ionari producători încearcă să-ÅŸi confere legitimitate ÅŸi prin crearea de etichete clasice – tip Chateau.
O.K. Până la urmă vorbim de o sincronizare cu timpurile ÅŸi cuceririle unei perioade. Åži totuÅŸi elasticitatea pe care am remarcat-o mai sus a dus la dinamizarea sectorului ÅŸi a avut efect ÅŸi asupra producătorilor europeni, care s-au văzut obligaÅ£i să abandoneze „turnul de fildeş“ ÅŸi să dea piept cu noile realităţi.”

Catering Expert – Iulie 2000

“Prin anii ’90 se impunea cea mai mare expozitie internationala de vinuri, VINEXPO. Locul de desfasurare : Bordeaux, Franta. Patria vinurilor. Sfidand ceea ce parea clasicizat, aici si-au afirmat identitatea noile puteri viticole : Australia, Noua Zeelanda, Africa de Sud, Chile, SUA (California). Tot aici, Argentina, Uruguay, Ungaria au dovedit ca sunt jaloane de care trebuie sa tii seama atunci cand incerci sa gasesti drumul pentru vinul propriu (din unghiul subiectiv al oricarei tari viticole).” 
 
                                                     Catering Expert – Iulie 2001

“Ca există o modă ÅŸi la vinuri, este clar. De ce s-ar putea schimba gustul consumatorului, am mai spus. De ce nu există nuanÅ£e pe piaÅ£a românească, asta este mai greu de explicat.
Scriu aceste rânduri la două zile după întoarcerea mea de la Bordeaux VINEXPO 2003. Sunt multe gânduri contradictorii care nu-mi dau pace după acest eveniment. În primul rând, cota de interes manifestată aici faţă de vin. Zeci de mii de vizitatori, zilnic. De la super-magnaţi (care vin cu elicopterul), oameni de afaceri din turism, hotelierie, retail, etc, simpli curioşi, entuziaşti, colecţionari şi până la ţărani viticultori.
Adunaţi din toate colţurile lumii, toţi vor sa vadă ce mai e nou, ce se mai poartă, şi se deguste un vin din viitor. Adică, în vara lui 2003 se degustă un vin din 2003. Emisfera sudică se prezintă deja cu noile vinuri pentru că recoltarea s-a făcut acum câteva luni.
Aflat într-o minoritate românească, am cules şi eu pentru dvs. o sumă de informaţii. Le-am pus în balanţă cu ce se întâmplă la noi şi a ieşit acest text.
Bucuros să vă spun că, după mulÅ£i ani, România a avut din nou stand naÅ£ional, că era ÅŸi vizitat, iar vinurile apreciate. Sigur, mai e mult până la o reprezentare în forţă, aÅŸa cum a avut Chile – ca să luam exemplu o Å£ară la al cărui statut am visa sa accedem. Zona lor de desfăşurare era cam de 20 de ori mai mare decât a României. Dar, dacă nu putem copia deocamdată dimensiunile, măcar să vedem ce fel de vinuri propun celelalte ţări.”

                                                            DOMUS – August 2003

“Connaisseur: Ce fel de vinuri ar trebui să se găsească pe  astfel de listă?
Cătălin Păduraru: În primul rând vinuri valoroase din punct de vedere gustativ, calibrate la preţ cu nivelul restaurantului. De ce anumite vinuri? Pentru că ele trebuie să răspundă câtorva necesităţi: să fie compatibile cu mâncărurile servite în restaurant, să acopere o plajă cât mai largă de gusturi, să definească statutul restaurantului dar şi al clienţilor.
ÃŽntr-o Å£ară ca România, adică producătoare de vin, criteriile ar fi cam următoarele: vinuri cu denumire de origine controlată, din cât mai multe regiuni viticole, albe ÅŸi roÅŸii […], câteva vârfuri notabile (adică vinurile medaliate la concursurile mari interne ÅŸi internaÅ£ionale), câteva vinuri speciale care să dea personalitate selecÅ£iei (petiante, fortificate, licoroase, Eiswein, etc.). De asemenea, trebuie să se găsească un vin de consum (pentru petreceri), mândria casei (ceva ce cu greu mai poÅ£i găsi în altă parte), precum ÅŸi câteva vinuri de circulaÅ£ie mondială (un Sauvignon Blanc – Noua Zeelandă, Chardonnay – Africa de Sud, un Bordeaux, un vin din Chile, etc.).”

                                                       Connaisseur – Aprilie 2004

“Lipsesc vinurile Africii de Nord ÅŸi cele libaneze. ÃŽn schimb, la emisfera sudică am putea strânge mai multe vinuri în această colecÅ£ie tematică. „Paralelele Soarelui”: vinuri din Chile, Argentina, Africa de Sud, Australia ÅŸi Noua Zeelandă. O dovadă în plus că Lumea Nouă se miÅŸcă parcă mai bine.
Din cinci ţări, exponente ale acestei lumi, toate prezente. O fi mai mult soare acolo?”

                                              The Diplomat – Septembrie 2005

Spumantele, sampania la servire ar trebui sa aiba o temperatura de 6-8 grade Celsius, pentru ca la degustare aceasta să înregistreze o valoare cuprinsă între 7 şi 10 grade Celsius. Cuvee-urile valoroase au nevoie de 12 grade Celsius, iar millesime-urile mai vechi se dezvăluie undeva la 15 grade Celsius. Tendinţa generală este de a servi şampania foarte-foarte rece (la fel ca şi vinurile albe). Cu toate acestea, excesele nu sunt benefice. Să pomenesc aici de necesitatea ustensilelor specifice sommelierului, printre care şi a termometrului? Nu o fac, dar vă avertizez că extremele dezavantajează produsul. Foarte rece însemnă lipsa aromei, iar cald însemnă neingurgitabil.
 Aşadar, termometrul vă poate fi de ajutor, iar pentru o răcire progresivă, o frapieră vă poate fi de mare folos. Pentru a nu încălca regulile impuse de Oficiul pentru Protecţia Consumatorului, care interzice folosirea frapierei clasice din motive aiuristice, recomand achiziţionarea unor frapiere cu rezerve, care se pun separat la congelator.
 Scoaterea dopului este o etapă de obicei neglijată (vă mai amintiţi de exemplul restaurantele unde se foloseşte o sabie pentru această operaţiune?) După îndepărtarea foiţei şi a coşuleţului de sârmă, puneţi degetul mare pe dop şi înclinaţi puţin sticla pentru a evita o împroşcare nedorită. Învârtiţi dopul cu grijă (acesta ar trebui să manifeste clar tendinţa de ieşire), având în permanenţă degetul mare ca piedică pentru o săritura neelegantă. Dopul trebuie să fie extras lent, fără zgomot puternic şi fără o decompresie brutală. Un şervet alb poate înfăşura baza sticlei, pentru a nu lăsa picăturile de apă să se scurgă pe faţa de masă. În condiţiile în care folosiţi recipiente de răcire moderne (a nu se înţelege congelatorul!), apa clasică a frapierelor nu mai este o problemă. Manşoanele umplute cu gel se introduc în congelator şi ulterior pot îmbrăca sticla de şampanie, răcind-o cam în 20-30 de minute.
 Am ajuns la pahare. În mod normal, şampania trebuie servită în pahare de cristal uşor evazate. Ideal este paharul “flute”, care permite şi o perlare de durată. Paharele – după spălare – vor fi bine clătite şi – dacă se poate – lăsate să se usuce liber. În cazul în care se impune ştergerea, în afara aspectului vizual (atenţie la scame!), este imperios necesar să se verifice dacă nu apare cumva “mirosul de cârpa”. Nici varianta de a pune paharele la “scurs” cu gura în jos pe hârtie absorbantă nu este o soluţie bună, ci dimpotrivă.
 Cum protejăm împotriva deprecierii cantitatea de sampanie rămasă? Simplu. Există un dop metalic, cu un mecanism de prindere, care asigură prelungirea vieţii unei butelii desfăcute încă 2-3 zile. Acum să nu ne imaginăm că o şampanie “moartă” din start poate să ne fie de vreun folos, chiar dacă am achiziţionat-o cu un preţ derizoriu. Aş insista chiar că alegerea acestui tip de vin să nu se facă doar prin prisma preţului. Achiziţionarea este pasul doi, după degustare. Şi exista aici câteva elemente da bază (atenţie, nu vă bazaţi pe o constanţă a loturilor de-a pururi.)
 Degustarea este o artă. O artă care se învaţă.
 Ţineţi paharul întotdeauna de picior, niciodată de cupă. Rididcaţi-l în lumină şi observaţi transparenţa produsului, claritatea, persistenţă şi intensitatea perlării. Urcuşul interminabil al bulelor se numeşte “cordon” sau “cheminee” (horn). Mare grijă la paharele incorect şterse, deoarece riscăm să denaturăm producerea “perlelor” (o catastrofă poate veni de la un ruj prost curăţat). Apropiaţi paharul de nas şi încercaţi să simţiţi aroma specifică. Dacă exploziile miniaturale vă gâdilă nările, mai aşteptaţi câteva momente. Un spumant valoros trebuie să aibă un “nas bun”. Prospeţime, fructuozitate şi nuanţe florale sunt caracteristici pentru producţiile recente. La ani mai vechi, mirosul este mai complex anticipând eleganţa, armonia şi plenitudinea gustului. Acesta se evidenţiază dacă sorbiţi o mică cantitate din pahar şi aspiraţi puţin aer, pentru impregnarea mucoaselor din cavitatea bucală (e un procedeu uşor zgomotos). Papilele gustative percep patru categorii fundamentale: dulcele, săratul, aciditatea şi asprimea (amarul – dacă vreţi). Echilibrul acestora garantează un produs de certă valoare (experienţa degustătorilor anticipeaza evoluţia unui vin). De asemenea impresia finală, precum şi durata persistenţei post-gustului sunt determinante în alegerea unei şampanii.
 
Cătălin Păduraru

I have to say from the very beginning that I was reluctant when I heard about the organisation of a wine salon, having ‘Romanianity’ as a subject matter.
Even after the show, which was a success, ended last November, I continue to believe that the personality of a good wine is more connected to the universal side than the region.
Nevertheless, I have to admit that the individual cannot be integrated into the general if it does not continue to exist on its own merits.
And wines that obviously underline the particularities of a certain country or region have become international stars. In the end, Australia, New Zealand, South Africa or any wine country finds its way into the tasting memory of any wine lover through a particular ‘brand’ developed predominantly in that country.
It is generally accepted that Shiraz, Sauvignon Blanc and Chardonnay (the order is intended) have their definitive varieties in the southern hemisphere. But, owing to the course of history, other wine producing countries have their ‘je ne sais quoi’ which cannot be shared with others.
This includes Hungary’s Furmint, the Mavroud in Bulgaria, Cinsault and Cabernet Franc in France, Alvarinho in Portugal, Refosk in Slovenia, Silvaner in Germany, Lambrusco or Primitivo in Italy or Kratosija in Macedonia.
In this context, no one must be afraid to present 100 per cent Romanian varieties (that come from before the aphid infestation of the Phyloxerra). On the contrary, this looks to me like a shortcut to Romania’s soul.
Even if you’re not a wine drinker, you can appreciate the efforts made by wine-makers to take care of ancestral patterns and of the original matrix of the Romanian people.
As an enthusiast.
 One can leave himself at the mercy of sensations by discovering the mysteries and joy brought by wines such as Zghihara, Novac and Cramposia
 Or to make the list complete: Babeasca Gri, Babeasca Neagra and Babeasca Rose. Busuioaca de Bohotin, Feteasca Alba, Feteasca Neagra and Feteasca Regala. Francusa. Galbena de Odobesti. Grasa de Cotnari. Negru de Dragasani, Sarba and Tamaioasa Romaneasca. Theoretically, these should be the wines tourists pack in their bags to go back home as proof of our history.
But there is still a long way to go to reach this point. Wine makers, wine houses and especially  retailers have much to do to separate the value from the non-value.
Then, us as consumers and wine lovers will have no reason to discriminate between foreign and Romanian wines.
After all, in the end all we are looking for is good wines.

Am avut cateva experiente fericite in acest week-end.
Un Prosseco DOC Superiore di Cartizze (de vis!) si un spumant Ferrari.
Nu le am pe evinoteca.ro nu exista in Romania si nici nu intentionez sa deschid relatii comerciale directe cu proprietarii brandurilor! Asta ca sa nu se interpreteze…
Dealtfel, trebuie sa credeti, ca orice analiza de vin voi face, nu va fi „virusata” de vreun interes comercial.
Revenind… Vinuri bogate, vii si foarte „nelinistite” chiar la cateva zeci de minute dupa deschidere. E drept, facusem pentru fetele mele (Dana – sotia, Ruxandra – fiica) niste tortelini dupa o reteta proprie (o improvizatie reusita – de fapt) si toate accentele mediteraneene (adaugasem niste branza de capra, busuioc si ulei de masline – printre altele) s-au impacat foarte bine cu aceste vinuri.
Am constat, inca o data, ca schimbarea clasamentului mondial (Italia no.1, Franta no. 2) m-a prins cam descoperit. Stiu incomparibil mai multe lucruri despre vinul francez decat despre cel italian.
Ba, ca sa merg pana la capat cu marturisirea, ma cam enervau italienii care tot imi spuneau ca vinurile lor sunt cele mai bune…
(Anul trecut, cel mai mare punctaj in Wine Spectator l-a avut un Barolo, pare-mi-se).
Asa, ca o linistire a spiritului national(ist), Rhein-ul sec este foarte bun (chiar f. f.) si nu sunt doar impaciuitor. Din pacate, o spun cu credinta, ceva nu se potriveste la preturile vinurilor romanesti.
Nu la toate. Nu totdeauna. Si totusi, in fata – iata – posibilei concurente vor ramane destul de putine „arme” pentru producatorii romani care – culmea – nici macar nu vor sa comunice cu iubitorii vinului…