Am vizitat – impreuna cu Cezar – si targul din acest an.

Chiar daca eu iubesc cu mult mai mult Vinexpo (Bordeaux), Prowein-ul este un targ care-si face datoria.

Aici sunt mai aproape distribuitorii mari, iar vizitatorii de volume se simt mai in largul lor aici.

La Bordeaux (acusica vine…) vezi concept, simti moda, e putin altceva.

Cu toate acestea Prowein-ul impresioneaza prin multe superlative care i se pot atribui.

<<<<<<<<>>>>>>>>

“Cel mai mare targ de vinuri si bauturi spirtoase din Germania si unul dintre cele mai importante pe plan mondial – ProWein 2007 – desfasurat intre 18 si 20 martie, a reunit la Centrul Expozitional din Düsseldorf peste 3.000 de expozanti din 43 de tari. Mai mult de 32.000 de profesionisti din domeniul producerii si comertului cu bauturi au vizitat standurile participantilor, iar interesul pentru aceasta manifestare a fost reconfirmat de prezenta a peste 800 de jurnalisti din 34 de tari.

Romania a fost reprezentata printr-un stand national, care a gazduit 11 producatori, si prin doua standuri individuale, separate. Sloganul participarii romanesti a fost unul generos – „Traditie si avangarda”. Din pacate, nici de aceasta data sub slogan nu s-au regasit decat intr-o prea mica masura realitati convingatoare.

Tendintele mondiale de consum se nasc la ProWein
Scopul ProWein este acela de a oferi, intr-o maniera organizata si cuprinzatoare, oportunitatea intalnirii cererii si ofertei. Cererea este reprezentata nu doar de piata germana, ci de cea europeana, iar oferta este globala (este al treilea an consecutiv cand pana si China, o tara nou-intrata in lumea vinului, are stand la Düsseldorf). Publicul vizitator este format din profesionisti ai comertului cu bauturi – responsabili cu achizitiile de la marile lanturi de hypermarketuri, supermarketuri, magazine specializate, hoteluri si restaurante. Luna martie nu este aleasa intamplator pentru organizarea ProWein, ci pentru ca discutiile si negocierile incepute cu ocazia acestuia sa aiba timp sa se concretizeze in contracte comerciale complet operationale pana la perioada marilor cumparaturi de la sfarsitul anului.
La ProWein, fiecare tara si fiecare expozant in parte incearca sa arate nu doar calitatea intrinseca a produselor, ci sa „vanda” un concept inchegat, care sa raspunda cerintelor reale ale pietei si care sa ofere vanzatorilor (indiferent de dimensiunea acestora) argumente puternice pentru promovarea respectivului produs in fata consumatorilor finali. Si din acest punct de vedere ProWein reprezinta, pe de-o parte, un „poligon de testare” pentru diferite concepte de business, dar si o „arena” in care se vehiculeaza cele mai noi tendinte ale pietei internationale. Anul acesta, doua tipuri de concepte au fost promovate de catre organizatori cu precadere: vinurile din soiul Riesling si „cuvée”-urile (mai simplu, amestecuri de soiuri – n.a.) din vinuri rosii. Astfel, in afara standurilor nationale sau ale producatorilor individuali, 400 de Rieslinguri din 17 tari si 520 de cuvée-uri din 20 de tari au fost puse in degustare libera, intr-un urias spatiu amenajat corespunzator, iar publicul a fost invitat sa-si formeze o parere despre acestea. Rezultatele unei astfel de degustari organizate intre profesionisti ofera celor interesati (producatori si vanzatori) o imagine foarte detaliata asupra preferintelor publicului cunoscator si asupra tendintelor de pe piata.

La mare cautare: vinurile rose, vinurile usoare, vinurile ecologice
Potrivit organizatorilor, trei noi tendinte importante au fost inregistrate anul acesta cu prilejul ProWein: cererea crescuta din partea vanzatorilor pentru vinuri rose, pentru vinuri usoare, de vara si pentru vinuri ecologice. Insusi Institutul German al Vinurilor, partenerul spiritual al ProWein, si-a organizat standul propriu si manifestarile conexe (prezentari, degustari) in conformitate cu aceste noi curente. Poate ca, enumerate simplu, aceste tendinte nu inseamna mare lucru in ochii consumatorului neavizat, insa pentru profesionisti marcheaza un inceput al “contraatacului” vinurilor din ceea ce se numeste „lumea veche a vinului” – tarile europene – ca reactie la succesul din ultimii 15 ani al vinurilor din „lumea noua” (Africa de Sud, Argentina, Australia, Chile, Noua Zeelanda, Statele Unite). Datorita unor particularitati geoclimatice, in aceste tari se inregistreaza productii de struguri la hectar mult mai mari decat in Europa, astfel incat preturile vinurilor din „lumea noua” sunt adeseori mult mai competitive (un factor important in succesul acestora). Pe de alta parte, aceleasi particularitati geoclimatice care conduc la recolte-record fac ca vinurile din „lumea noua” sa fie adeseori mult mai bogate in alcool (13-14,5%) si mai „grele”. Viteza cu care s-au impus pe pietele internationale in ultimele doua decenii a dat mari batai de cap producatorilor traditionali si a determinat din partea acestora un efort de regandire a strategiilor de productie si vanzare. Asistam, cu ocazia acestei editii a ProWein, la o incercare de revalorizare a vinurilor de 11-13% alcool, cu corpolenta usoara si medie, foarte prietenoase si „baubile”, fara o complexitate neaparat deosebita, insa cu fructuozitate si caracteristicile gustative ale diferitelor zone de provenienta bine marcate. Un exemplu lamuritor poate veni, de pilda, dinspre standul national al Elvetiei (o tara nu foarte mare producatoare de vinuri, insa o piata importanta), care a promovat „noul concept al vinurilor: usoare, sub 11% alcool”.

Dincolo de exemplul Elvetiei, o alta miscare de raspuns a tarilor europene la succesul „lumii noi” a constituit-o prezentarea sub aceeasi umbrela comuna a producatorilor din unele regiuni ale tarilor mari producatoare. Promovarea in comun, sub „branduri generice” ca Sud de France din Franta, Reinhessen din Germania sau Toscana din Italia, este o reactie la „acuzatiile” potrivit carora denumirile si sistemul de clasificare a vinurilor de calitate din tari mari producatoare europene sunt dificil de inteles pentru consumatorul obisnuit, la nivel mondial. Astfel, „Chateau”’-urile, „Vallée”-urile sau „Côte du…”-urile frantuzesti au fost „democratizate” prin prezentarea sub brand generic, astfel incat sa fie ceva mai usor de „digerat” de catre un public global, nelegat neaparat de valorile traditionale europene.

Cu ce defileaza Romania la „parada vinurilor”?
Tinand cont de cele de mai sus, hai sa vedem cum s-a prezentat Romania la ProWein 2007.
La capitolul „plusuri”, ca de obicei, se cuvine mentionata in primul rand chiar participarea cu stand national. Asta cu atat mai mult, cu cat organizarea standului a fost sponsorizata de Guvern, care intelege astfel sa dea o forma concreta Strategiei Nationale de Export, in cadrul careia vinul a fost declarat produs de importanta strategica.
Al doilea plus il constituie faptul ca la stand au fost reprezentate aproape toate regiunile viticole importante: Dobrogea, prin Alcovin Macin si Murfatlar, Moldova, prin Cotnari, si Cramele Odobesti, Muntenia, prin SERVE-Vinul Cavalerului, Onenoterra si prin Halewood Romania, Oltenia, prin Domeniile Coroanei Segarcea, Agricola Stirbey si Carl Reh Winery, si Banatul, prin Cramele Recas. Jidveiul a participat separat, cu un stand invecinat cu cel national, iar SERVE-Vinul Cavalerului a mai avut inca un stand, in alta hala.

La capitolul „minusuri” se pot numara, ca si in anul trecut, o pozitionare a standului in afara zonelor de trafic intens ale targului si o arhitectura remarcabila doar prin banalitate. Romania a fost una dintre putinele tari participante care nici macar nu avea, deasupra standului, o semnalizare vizuala puternica. Pentru o tara cu potential mare din punct de vedere al capacitatii viticole, care doreste sa-si construiasca o prezenta puternica si o imagine favorabila pe piata europeana, minusurile de mai sus atarna destul de greu. Neorganizarea unui eveniment propriu (ci doar a unei banale conferinte de presa la care s-au prezentat 9 jurnalisti), care sa atraga puternic atentia profesionistilor prezenti la ProWein, a aruncat participarea romaneasca, din nou, in banalitate.

Insa poate mai greu decat acestea sunt alte doua: un slogan nefericit si fara o demonstratie credibila („Traditie si avangarda”) si o lipsa de criterii calitative in alegerea produselor de la stand si care, pana la urma, ar trebui sa promoveze cel mai bine imaginea vinurilor romanesti. Daca in ceea ce priveste traditia vinului pe teritoriul romanesc in ultimele milenii nu incape nici o indoiala (cea mai importanta descoperire arheologica apta sa demonstreze vechimea acestei ocupatii vizeaza chiar vase din cultura Cucuteni), in privinta „avangardei”, afirmatia nu are, din pacate, nici o sustinere in realitate, lucru remarcat de altfel de mai multi vizitatori ai standului. Dupa opinia lui Ovidiu Gheorghe, directorul executiv al Patronatului National al Viei si Vinului, care s-a ocupat cu organizarea participarii romanesti, „avangarda” inseamna un Muscat Frontignan rose de la Domeniile Coroanei Segarce si aparitia pe piata a catorva producatori mici, cum ar fi Agricola Stirbey. Insa aceasta perspectiva n-a fost imbratisata nici macar de catre ceilalti romani prezenti la eveniment.

Problema selectiei calitative a produselor prezentate la pavilionul national de la ProWein este, insa, pe cat de supusa subiectivismului, pe atat de delicata si de importanta. Au existat la stand, in paralel cu o multime de vinuri foarte interesante, si cateva cu defecte evidente sau fabricate dupa tehnologii invechite, iesite complet din moda de consum actuala, care nu fac nici un serviciu imaginii Romaniei sau colegilor de la stand care au venit cu produse foarte bune.
Chestionat cu privire la aceasta problema majora, Ovidiu Gheorghe a afirmat ca de la anul se va incerca o triere calitativa profesionista si independenta (care acum a lipsit), care sa garanteze intr-un fel ca Romania nu se prezinta la cele mai importante manifestari internationale de profil cu produse de proasta calitate.
In conditiile inaspririi de la an la an a concurentei importurilor pe o piata interna evaluata anul trecut la aproximativ 350 milioane de euro, producatorii romani n-au reusit sa demonstreze, la Düsseldorf, nici unitate in privinta strategiilor de promovare, nici consistenta in argumentarea pretentiilor de imagine si pret, nici omogenitate calitativa. Implicarea Guvernului in promovarea acestui produs este binevenita si importanta, insa – in lipsa unei strategii de imagine curajoase si sustinuta de realitatea faptelor – astfel de participari nu reusesc sa faca o diferenta in pozitionarea vinurilor romanesti pe piata internationala. II”

<<<<<<<<>>>>>>>>

Doua reglaje dupa acest articol al lui Cezar: Oeno (sau Eno) terra; Carl Reh Winery n-a fost in standul romanesc ci la Reh Kenderman.

Amanunte. Sunt de acord cu Cezar. Standul romanesc nu spunea prea multe. De fapt, lipsea “afirmatia”. Ce, de ce? Intrebari nepuse si, drept urmare, un “cum?” care nu are logica…

Mai mult decat despre targ, mi-as dori sa am timp zilele viitoare sa revin cu experientele culinare si vinoentuziastice pe care le-am strabatut impreuna cu Cezar Ioan si cu prietenii de la Vinoverro sau Carl Reh Winery.

Momentul in care am fost cooptat sa fac parte din echipa insarcinata cu realizarea unui „top 100” al vinurilor romanesti, a fost unul fericit.

Faptul ca proiectul se „intinde” deja de un an de zile, e un fapt regretabil.

As vrea sa ma fac inteles. Lucrarea este subventionata, producatorii romani nu platesc nimic. Cu toate acestea, dupa sute de ore de munca, cu descrieri, comparatii, degustari, sedinte foto, brainstorming pe concept, pe grafica, s.a.m.d. – proiectul s-a oprit. El nu mai poate continua fara ca toti producatorii sa trimita fisele vinurilor.

Intre timp, a mai trecut inca o recolta.

Actualitatea datelor devine discutabila. Alt impas.

Ei, ce s-o mai lungesc… un usor iz de Balcani si incremenirea in proiect. Specific, ati putea spune.

Cum e posibil ca in Vest sa apara zeci de anuare, enciclopedii, dictionare de vin (numai eu am in biblioteca peste 300 de titluri fara miile de periodice) si in Romania, tara viticola, ritmul literaturii de specialitate sa fie atat de lent?

Concluzia la care am ajuns nu este magulitoare pentru noi, romanii.

Comunicarea si asociativitatea se dovedesc a fi noduri gordiene.

Este adevarat ca facem vinuri bune (de mai demult) si foarte bune (mai recent). Dar daca nu reusim sa spunem asta si celorlalti – prin mijloacele specifice comunicarii de masa – e munca in zadar!

Am avut ocazia sa intreb realizatori europeni de carte, scriitori de vin consacrati: „De ce apare atat de putin despre Romania?” „Daca nu trimiteti date, daca nu faceti actualizari…”

Un raspuns pe care nu-l combat.  E sec si adevarat.

Mai nou, impreuna cu  portalul vinul.ro intr-un parteneriat cu evinoteca.ro – am lansat o varianta virtuala a unui anuar al vinurilor de import. Gratuit. V-as putea lasa, pana la articolul viitor sa faceti presupuneri sau sa pariati cat de activi au fost „comunicatorii” firmelor importatoare…

Pentru ca suspansul lipseste, logica desfasurarii lucrurilor fiind dinainte stiuta, n-o sa fortez nota. Cateva raspunsuri in maniera profesionala, cateva incomplete si… multa tacere.

Semnalez acest lucru pentru ca este nefiresc.

Producatori straini importanti mizeaza pe piata Romaniei, dar cati dintre ei stiu oare ca reprezentantii pe care i-au ales aici nu fac nici un efort in etalarea ofertei?

Riscul este ca vizibilitatea vinurilor de import sa ramana doar la discounteri sau la alte „mari suprafete”, clasicizandu-se ca vinuri entry level. Vinurile mari, vinurile speciale, vinurile care definesc personalitatea unei natii, a unei tari vor ramane in umbra marilor promotii!

Vinuri industriale, wine-cola  cu inepuizabila formula de „3+1”!

Dealtfel, pentru a tempera atitudini de victorie fara lupta, tin sa va spun ca importul de vinuri de anul trecut (pentru prima data mai mare ca exportul) s-a bazat pe vinuri varsate, ieftine.

Cred ca ar fi pacat sa lasam ca aceasta evolutie (sic) sa-si urmeze cursul fara sa-i opunem pareri cinstite.

Asadar, nici la vinurile de import nu stam bine.

Cu alte cuvinte, vinul – in general – nu ar fi inca un musafir foarte bine primit in Romania?

Pentru lipsuri, dam vina, de cele mai multe ori, pe managerii, sommelierii, proprietarii unor astfel de locatii.

Dar iata, ca la un moment al adevarului, firmele importatoare de vin nu se dovedesc a fi mai energice.

Traiasca berea!

Preluare de pe “Editoriale Connaisseur”

Nu spun des “te iubesc”. Ba, un soi de superstitie, ma facea si in trecut, cand luam mintea vreunei fete, sa nu folosesc aceste cuvinte. Mi se parea (si mi se pare) indecent sa te sprijini pe puterea unei sintagme sacre. Pe de alta parte, lipsa de continut ajunge sa se vada, e gaunosenia care provoaca amarul sufletului…

De ce incropesc acest “intro”, de ce seamana cu o justificare? Pentru ca, pur si simplu, inflatia de cuvinte mari folosite de inconstientii, de hapsanii, de avarii zilei, nu ne mai lasa sa vorbim simplu, curat, romaneste.

In ceea ce priveste legatura mea sufleteasca declarata cu o organizatie… Da, poate fi considerata o ciudatenie. O ciudatenie in conditiile de astazi cand, orice contact cu o asociatie, organizatie, poate fi unul nociv.

Dar eu iubesc A.D.A.R.-ul tocmai pentru darul pe care l-a primit (si-l foloseste cu bine) de a pastra obiceiuri… profund umane.

Dincolo de valenta profesionala (un urias organism senzorial acordat, un diapazon care poate si are dreptul sa dea tonul in materie de vinuri, o unitate de memorie gigantica dedicata vinului) dincolo de profesionalism, repet, se simte – la fiecare intalnire – o coeziune dupa care, omul haituit al zilelor noastre, tanjeste pe drept.

Apoi, longevitatea unei organizatii (14 ani) care nu da drepturi speciale, care in general “nu da” nimic, ma emotioneaza.

Nu interesul, ci ideea. Nu rangul, ci profesia. Nu banul, ci inima. Ganditi-va ca aici se intalnesc oameni care se cunosc de-o viata. Dar sunt si oameni care se stiu de 10, 6 ori 3 ani. Dar si ei parca se stiu de o viata! Gasesti peste tot o astfel de minune? Astazi?!…

Oamenii care se strang aici (de 14 ani, din 3 in trei luni. Fara intrerupere!). Cu toate acestea, ca membru al Asociatiei esti egal cu oricare dintre colegi.

Sigur, avem si noi apelatiunile noastre de politete. Dar, in spatele lui “Domn’ Profesor”, “Domn’ Presedinte”, “Doamna Diriginta”, “Domn’ Doctor” se afla oameni atat de calzi incat, fara sa pot controla asta, la fiecare reintalnire imi aduc aminte si de parintii mei, de fratele meu,  de prietenii vechi.

Cateodata mi-e si greu sa povestesc unor cunoscuti ce facem noi in serile de relaxare de dupa sesiunile de degustari.

Cat cantam, cum glumim, ce discursuri sau ce epigrame dau ritmul rasului nostru. E greu de povestit spuneam, pentru ca trebuie sa numesti in termeni “civili” cine a spus poanta, cine a strunit chitara: directorul de la…, seful laboratorului de la…, inspectorul de la…, tehnicianul de la…. Si atunci, vraja s-ar stinge.  Grila gandirii societatii moderne este rece, pragmatica: Trebuie sa profiti de intimitatea oricui te-ar putea ajuta.

Ori, eu vreau sa fiu “ineficient” cand e vorba de suflet.

De aceea iubesc – fara conditii – A.D.A.R.-ul…