Un articol extraordinar al Arinei Antoce. Am vrut sa scriu si eu despre acest subiect – concursurile de vin – dar am fost descurajat de multitudinea problemelor ce trebuiesc lamurite precum si de nivelul scazut de intelegere al publicului pe aceasta tema. De aceea, cred ca acest articol/studiu al D-nei Antoce este important prin expandarea fiecarui subiect in parte, prin verbul usor de asimilat.Se adauga experienta din mediul oenologic si didactic.Felicitari ! Am sa-l rog pe Cezar sa-l ”urce” si pe pagina pricipala.
P.S. Subtitlurile imi apartin si au fost puse in dorinta de a aduce mai aproape textul si de cei mai putin acomodati cu “problematica”.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Orice studiu simplu de piaţă conduce la concluzia că mulţi consumatori sunt influenţaţi în alegerea unui vin de prezenţa pe etichetă a informaţiei “vin medaliat”. Unde a fost medaliat, ce medalie a luat şi de ce a luat-o, contează mai puţin. Prezenţa cuvântului “medaliat” reprezintă pentru consumator girul dat de un grup de experţi
Un material pus la dispozitie de Prof. Dr. Arina Oana ANTOCE – specialitatea oenologie
Vinurile medaliate se gasesc si la raft?
Cei care au obţinut o medalie adevărată, într-un concurs adevărat şi au apoi şi bunul simţ să pună în sticle acelaşi vin cu cel pe care l-au trimis la concurs sunt producători care merită tot respectul nostru. Şi avem destui astfel de producători acum şi în România. Aşadar, un vin medaliat este în cele mai multe cazuri un vin care merită achiziţionat şi pus pe masă sau chiar păstrat pentru ocazii speciale, prin vinotecile personale. Cu excepţia cazului când de la concursul la care a fost medaliat a trecut cam multă vreme şi nu putem fi siguri în ce condiţii a fost păstrat acel vin până să ajungă la noi. Deci, strategia consumatorilor care aleargă după vinuri premiate nu este perdantă. Cu un vin medaliat nu prea poţi să greşeşti.Totuşi, dacă ar fi aşa de simplu, nici nu ne-am mai uita la celelalte vinuri, nemedaliatele… N-ar mai trebui să învăţăm atâtea lucruri despre modul de alegere al unui vin, despre ani speciali, despre zone binecuvântate de Dumnezeu într-ale viticulturii, despre tehnologii viti-vinicole şi oamenii care le aplică şi le ridică la rangul de artă… Nu. Am merge la sigur cu vinurile considerate de alţii bune, a căror calitate este certificată de un anumit juriu de experţi.
Exista viata si dupa… linie
Indiscutabil, subliniez încă o dată, un vin medaliat este întotdeauna, la momentul medalierii, un vin bun. A fost “verificat” de un grup de specialişti şi verdictul majorităţii a fost că “merită”. Dar, este acesta cel mai bun vin din lume? Cu certitudine nu. Mai mult ca sigur că nu este nici măcar cel mai bun vin din concursul la care a fost premiat. El este doar unul dintre vinurile care “merită”. Unul dintre cele 30% din totalul de vinuri înscrise în concurs şi care au întrunit, în medie, mai multe puncte decât altele. Multe, foarte multe vinuri foarte bune, participante la acelaşi concurs nu reuşesc să treacă linia şi să intre în primele 30%. Şi nu întotdeauna din vina calităţii lor.
Categorii de judecata
La unele concursuri vinurile intră în competiţie în cadrul unor categorii: adică nu amestecăm la degustare vinurile albe seci cu cele aromate dulci, de exemplu. Intrând pe categorii, rezultatele sunt şi ele apoi procesate tot pe categorii. Am avut chiar anul acesta un exemplu elocvent: concursul Vinvest 2008 de la Timişoara. Spre deosebire de alţi ani, anul acesta producătorii de vinuri albe seci şi-au selectat foarte bine probele pe care le-au înscris la concurs. Ca participant în juriul acestei competiţii vă mărturisesc că din totalul celor 40 de vinuri albe seci degustate nu am găsit nici un vin cu defect sau căruia să-i fi acordat un punctaj sub 77 (mi-am verificat notiţele ca să nu greşesc). Aceasta înseamnă că, în conformitate cu grila de punctaj, TOATE trebuiau medaliate: medalie de aur între 90-100 puncte, argint între 80 şi 89,9, bronz între 70 şi 79,9. Cum însă regulamentul nu permite acordarea unui număr mai mare de 30% medalii, din cele 40 de vinuri au trebuit selectate pentru premiere efectivă doar primele 12 vinuri. Care au înregistrat punctaje între 90 şi 94 şi toate au fost, conform grilei, medaliate cu aur. La această categorie nu a mai fost loc de nici o medalie de argint. Nici măcar una. Cât despre bronz, nu doar la acest concurs, dar chiar în majoritatea competiţiilor din ultimii ani, nu prea am mai întâlnit medalii fabricate din acest aliaj… Vă daţi seama că încă 24 de vinuri albe seci, care teoretic ar fi putut obţine medalie de argint (totalizând între 80 şi 89 de puncte la evaluare) au rămas nerăsplătite, practic anonime, deoarece nu s-au încadrat în prima treime a clasamentului. Dacă în concurs s-ar fi înscris mai multe vinuri la această categorie, şi ar fi fost şi probe de calitate mai slabă, aceste vinuri de argint şi-ar fi putut primi şi ele medalia bine-meritată. La categoria roşii seci, a fost aceeaşi situaţie: din 31 de vinuri înscrise, nu s-au putut acorda decât 9 medalii, şi iar toate au fost de aur. Din nou, 17 candidate pentru medalia de argint nu au mai putut figura între câştigătoare. Acest fapt a nemulţumit câţiva producători, care ştiau că au trimis vinuri foarte bune şi care s-au văzut ignoraţi în ziua decernării medaliilor. Un producător mai nou pe piaţa noastră, care a şi realizat nişte vinuri excepţionale, a trimis o scrisoare destul de dură organizatorilor, reproşându-le “lipsa de profesionalism a juriului”. Imediat ce am citit scrisoarea lor am ţinut să şi verific calitatea vinurilor acestor producători, aşa că am apelat iar la notiţele mele din concurs; am căutat numerele de concurs ale acelor probe – deoarece la momentul degustării, în concurs, nu ştii ce vin e sau al cui e, ai în faţă doar un număr de concurs şi un an de producţie – şi mi-am recitit notele şi observaţiile. Am înţeles imediat aceste reacţii de frustrare în faţa rezultatului final. Vinurile respective erau cu adevărat bune: curate, limpezi, aromă fină de soi, gust de măr proaspăt tăiat – într-un cuvânt, vinificate şi stabilizate cu tehnologii moderne. Punctajele pe măsură: 87, 84, 89 de puncte. Argint incontestabil. Totuşi, ghinion: chiar şi 89 a fost prea puţin pentru o medalie în acest an. În acelaşi timp, la alte categorii, precum cea destinată vinurilor rosé, s-a putut lua o medalie de argint chiar şi cu 80 de puncte… Altă distribuţie a vinurilor şi a rezultatelor.
De ce dulcele e “aur”?
O alternativă la acest tip de procesare a rezultatelor – pe categorii – este cea întâlnită în cadrul altui concurs de la noi, şi anume Concursul Internaţional de Vinuri Bucureşti, care se desfăşoară anual sub patronajul Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului. La acest concurs, toate vinurile înscrise, indiferent de tipul sau stilul vinului, intră în acelaşi tip de competiţie, iar medaliile acordate în final reprezintă 30% din totalul probelor. Regulamentul nu permite împărţirea în categorii. În acest fel, vinurile din soiuri aromate sau semiaromate, care sunt favoritele degustătorilor nu numai români, dar şi a celor din străinătate, sunt medaliate cu predilecţie. Astfel, o Frâncuşă, o Şarbă sau o Crâmpoşie nu au, practic, nici o şansă când sunt puse alături de un Gewürztraminer sau o Grasă de vinotecă. Nu e de mirare că la acest concurs producători cu specific pentru producţia de vinuri dulci şi aromate, neîndoielnic de mare valoare, dar de mică răspândire (ca volum disponibil şi ca suprafaţă de vie cultivată) se prezintă şi culeg grosul medaliilor. Astfel de vinuri sunt rare la concursurile mondiale, deoarece acolo producătorii preferă să plătească jurizarea în concurs a unor probe comerciale, pe care să le promoveze apoi cât mai eficient şi mai rapid în comerţ, pentru a putea scăpa de stocuri înainte de recolta următoare. Aşa se face că, în cele mai multe concursuri din lume, majoritatea vinurilor sunt tinere, seci (albe sau roşii), iar acordarea globală a unui număr de 30% medalii din total este suficient de relevantă pentru valoarea probelor participante. În concursurile noastre, această distribuţie a medaliilor nu este neapărat reprezentativă pentru oferta de vinuri care se adresează consumatorului obişnuit. Vinuri albe seci – care reprezintă, de altfel, aproape 70% din producţia totală a României, sunt destul de rar medaliate, în timp ce vinurile dulci şi aromate se clasează întotdeauna foarte sus.
Diferente la medaliere
Câteva statistici ale concursului internaţional de la Bucureşti (2008) ar putea fi relevante: · 12 vinuri aromate medaliate din 15 probe înscrise (%);· 8 vinuri albe dulci medaliate din 16 probe înscrise (%);dar numai:· 16 vinuri albe seci medaliate din 97 probe înscrise (%);· 18 vinuri roşii seci medaliate din 71 probe înscrise (%).Dacă medaliile s-ar fi acordat ca la Vinvest, adică 30% din fiecare categorie, mult mai multe vinuri seci ar fi primit, pe merit, o medalie.
Punctul pe “i”
Acest tip de distribuţie a medaliilor îl face pe consumatorul nespecialist să-şi întărească propria convingere că vinurile dulci şi aromate sunt cele mai bune; el caută să cumpere, în consecinţă, din acestea, în speranţa că vinul dulce şi aromat pe care îl găseşte el pe piaţă este de acelaşi calibru cu ceea ce se medaliază anual la Concursul Intenaţional de la Bucureşti. Ori, realitatea ne demonstrează că ceea ce se aduce la concurs nu este mai niciodată disponibil pe rafturi sau, dacă totuşi este, preţul pentru un astfel de produs devine prohibitiv. Şi atunci, consumatorul se mulţumeşte cu vinurile altor producători, pe ale căror etichete scrie cuvântul magic “dulce”.
Ajungem tot la educatie
Sigur, regulile sunt reguli, iar această situaţie nu poate fi uşor schimbată, pentru că producătorii avizaţi ştiu să profite de regulament, alegându-şi vinurile de concurs în aşa fel încât “să iasă” ce-şi doresc ei. O soluţie ar fi, poate, realizarea unor concursuri numai cu vinuri seci – pentru că acolo s-ar putea scoate în evidenţă cu adevărat unde se situează vinurile româneşti ca valoare şi calitate – dar aceasta numai cu condiţia ca în acelaşi timp să intensificăm campaniile de educare a consumatorilor în vederea aprecierii cum se cuvine a vinurilor fără zahăr.
…si la realitatea zilei
Aşadar, un vin nepremiat nu trebuie neapărat trecut cu vederea. Nu ştim nimic despre el până nu îl degustăm. Vinurile participante într-un concurs sunt, în orice caz, vinuri care au avut curajul de a se supune unei evaluări; dar ce putem spune spune despre celelalte vinuri, care nu au fost prezente în competiţii? Din nou, există cazuri şi cazuri. Există o mulţime de vinuri care umplu rafturile magazinelor (supermarket-uri în general) şi pe care producătorii nu le-ar aduce niciodată la un concurs, nici dacă participarea ar fi gratuită. Pentru că ei ştiu că s-ar face de râs cu ele, atunci când le-ar pune alături de vinuri mari, realizate din cei mai sănătoşi struguri, vinificaţi cu talent şi dăruire, vinuri îngrijite şi crescute cu atenţie. Poate că printre ele sunt şi destule vinuri pe care să le poţi bea cu plăcere, dar cu siguranţă că nu sunt vinuri de prezentat la concurs.Apoi, mai e o categorie de producători care, deşi ar avea vinuri de calibrul celor care pot intra fără jenă într-un concurs, au diverse alte filozofii pentru care refuză totuşi competiţia: pentru că ei oricum îşi vând vinurile respective la export şi o medalie, în cazul lor, nu contează; pentru că preferă să trimită vinurile la concursurile din străinătate, care au, în opinia lor, o mai mare greutate; pentru că specialiştii selectaţi de organizatori în juriile concursurilor româneşti n ar şti să aprecieze vinurile lor la adevărata valoare sau nu sunt imparţiali, recunoscând şi notând mai bine vinurile “prietenilor”; pentru că anul precedent nu au luat nici o medalie şi neparticiparea în anii următori este modul lor nesubtil de a se “răzbuna”; pentru că, în cazul în care participă şi nu iau medalii, lumea va şti că nu s-au clasat bine în concurs şi vor pierde din imaginea pe care şi au creat-o, etc. Există o multitudine de motive de a fugi de confruntarea cu alte vinuri în competiţie.Sigur, există şi situaţii întemeiate care împiedică participarea la concursuri: atunci când costurile de înscriere a probei în concurs nu sunt compensate prin beneficiul de imagine câştigat. Adică, fie atunci când nu ai calitate suficientă cu care să vii la concurs, fie când nu ai cantitate suficientă să acoperi cererea după ce vinul este medaliat în concurs.
“Cel mai bun”
Participarea la un concurs, indiferent cât de bun este vinul trimis, nu garantează rezultate proporţionale cu valoarea absolută a vinului respectiv. În fapt, valoarea absolută nu există. “Cel mai bun vin din lume” nu există. Există vinuri foarte bune, evaluate într-un anumit context. În lume se ţin concursuri diverse, unele dedicate unui anumit soi, altele specializate pe regiuni, altele globale. Regulamentele diferă şi ele de la un concurs la altul. Ca producător trebuie să te orientezi către acel concurs în urma căruia vinul tău să fie jurizat într-un context favorabil, încât să fie suficient de distinct pentru a fi selectat de experţi ca medaliabil.La fel, nu există cel mai bun specialist din lume. Producătorii aşteaptă de la noi, degustătorii din jurii, să ne comportăm ca nişte maşinuţe perfect calibrate, care să deceleze, la nanogram, diferenţele de aromă, de aciditate, de zahăr. Realitatea arată că în concursuri sunt diferenţe uneori destul de mari (10-15 puncte) între notele acordate de experţi. Diferenţe şi mai mari apar când în juriu avem specialişti din regiuni/ţări diferite sau cu un “background” diferit. Am avut ocazia, adesea, să constat diferenţe mari între modul de apreciere al unui jurnalist şi al unui oenolog/vinificator. Această heterogenitate creează un oarecare risc pentru producătorul care trimite vinuri la concurs. Există şi posibilitatea ca fix vinul lui să fie jurizat de un panel de degustători cu repere uşor diferite privind “cea mai înaltă calitate”. Şi e suficient, aşa cum am arătat, să fie o diferenţă de un punct care să te despartă de o medalie. Într-un fel, este deci şi un joc al hazardului.
Concluzii
Totuşi, nu voi fi niciodată de acord cu producătorii care se lamentează că vinul lor nu a luat medalie în ţară, în timp ce la un concurs internaţional a fost premiat, şi care, din acest motiv trag concluzia prea grăbită că juriile noastre, din concursurile româneşti (naţionale sau internaţionale) nu sunt la fel de performante ca cele străine. Irelevant. Contextul e totul. În străinătate, vinul românesc poate impresiona un juriu prin faptul că este deosebit de restul vinurilor din concurs, în timp ce la noi vinul respectiv se poate “pierde” printre multe altele similare. E posibil ca la concursurile de foarte mare anvergură, Bruxelles, Paris, Vinitaly etc. unde se înscriu mii de probe, vinurile producătorului român să se plaseze în primele câteva sute care au dreptul la medalii şi primesc medalii, în timp ce la concursurile noastre, din una-două sute de probe în total pe concurs, să nu se încadreze în primele 30-60 de probe cele mai bune. Şi mai e, cum spuneam şi şansa. Dacă întâmplător vinul tău intră în concurs după unul mai slab, impresia pe care o va crea degustătorilor este mai bună decât este ea în realitate. Şi invers. După un vin mare, unul bun, dar nu la fel de bun, poate fi puţin depunctat. În concluzie, un vin medaliat cu siguranţă este (sau a fost în momentul medalierii) un vin bun, în timp ce un vin nemedaliat trebuie degustat pentru vedea dacă merită sau nu atenţia noastră. Dacă în primul caz consumatorul se poate baza pe onestitatea şi profesionalismul juriului care a acordat distincţia respectivă, în cea de-a doua situaţie are o sarcină mai dificilă, trebuind să verifice personal calitatea vinului respectiv – acţiune ce poate avea un final fericit – dar poate avea şi un efect advers în cazul în care vinul se dovedeşte dezamăgitor. Apreciez aici ca extrem de important demersul echipei care se ocupă de această publicaţie, deoarece zecile de vinuri degustate şi prezentate în fiecare număr fac parte în majoritatea cazurilor din categoria vinurilor “necunoscute” de către marea masă de consumatori, respectiv vinuri care nu au în portofoliu medalii şi în faţa cărora consumatorul ezită, se “codeşte” în mod inevitabil. În condiţiile menţinerii exigenţelor la un nivel foarte înalt, astfel de evaluări profesioniste şi obiective ale unui mare număr de vinuri pot juca un rol important într-o mai bună orientare a consumatorilor.
