Cu multumiri

                   Pentru Sergiu.

“Daca  bei un vin nasol

Dar te uiti la bustul gol

Te intrebi, asa in draci

Oare bustul n-are craci? “

                   Catren semnat de Traian Petrea

Doua carti din care voi cita pe larg.

Iata si titlurile aflate in circulatie in 1933 …

              

E greu sa numesti altfel o saptamana in care ai avut sansa, printre primii din tara, sa degusti vinurile lui Rotenberg (dintre care, Merlot-ul are un miros de poveste), noile vinuri si noile titluri de la DAVINO, adica monocepage-urile plus REVELATIO, noile game de la CARL REH -CALOIAN si DRAGAICA. Fiecare vin, in felul sau, e un piolet infipt mai sus in cucerirea varfurilor inalte ale unui Olimp oenologic.

Nu stiu daca voi face fise ale acestor produse pe care sa le pun aici, dar, un singur lucru pot spune acum: ma bucur ca  ni se intampla sa fim atat de aproape de toate aceste aparitii minunate. Cei care isi aduc aminte cat de greu se nastea un vin remarcabil, vor intelege bucuria mea.

Tuturor wine maker-ilor care au ursit aceste vinuri – felicitari! Eu, unul, voi incerca sa le urmaresc si parcursul  in timp, pentru ca, deh, asta e!… si timpul e o masura…

Nu mi-as fi inchipuit ca mai pot face pasiuni pentru proiecte culturale.

Am dat la spate ceva ani, mi-am stins entuziasmarile revolutionare, am fost martorul a zeci de devieri, ratari, incat, repet, nu credeam sa ma mai pot indragosti de… un ziar.

Imi dau seama cat de mult imi placea, cat de mult imi lipseste, abia acum, cand nu mai e.
Ziarul de Duminica. “Dar e pe internet!” vor striga binevoitorii. “E” dar nu “este“.

Am pastrat doua exemplare, absolut intamplator. In fiecare seara le mai rasfoiesc, desi aproape ca le stiu pe din-afara. Mi se pare ca am risipit exemplarele pe care nu le-am buchisit 100%.

A fost o vreme cand eram suparat ca nu gaseam loc si pentru vin acolo, dar mi-a trecut.

Moartea acestui ziar, e un semn. Si nu ma refer la semne financiare, clar rau-prevestitoare.
Moare o lume. Si-mi pare rau.

M-am bucurat, ca mare(!) iubitor de rose, ca prinde ideea unui astfel de concurs si a unei astfel de expozitii.

Am simtit chiar ca ma umflu putin in pene ca sunt in baza lor de date, cu toate ca, sigur, in ziua de azi, bazele de date sunt marfa – pur si simplu. Si “vanarea” nu este neaparat un proces selectiv in sensul valorii, ci se bazeaza, de cele mai multe ori, pe criterii minimale, la care rezoneaza pana si logica… electronica. Cu toate astea, ca oricarui membru al unei generatii care a tanjit dupa occident, orice scrisorica de acolo, inca imi mai provoaca emotie…

Vorba unui intelectual de serviciu, toata perioada anilor ’70-’80 am visat la intalnirea cu Vestul. Cand am putut ajunge acolo, acesta decisese sa nu ne mai astepte si, oricum, se schimbase mult, devenind de nerecunoscut.

Ceva totusi nu s-a schimbat.
Vesnica confuzie cu Budapest, in loc de Bucharest.
Nu ca ne-ar dezavantaja (ce-ar spune budapestanii care stiu cat de jalnic arata Bucurestiul; asta jignire!) dar prin repetitie, greseala asta, incepe sa sacaie.

O trece cu rose, cine stie…