Dan Silviu Boerescu m-a invitat sa-i fiu partener intr-o emisiune dedicata bauturilor fine: sampanie, cognac, whisky, vodca premium.

Avand in vedere ca toate acestea sunt prezente pe evinoteca.ro si cu speranta ca, mai devreme sau mai tarziu, vor exista emisiuni si pentru iubitorii de vin, am acceptat. Cu placere.

Prima destinatie. Absolut. Suedia. Am zburat in Danemarca, apoi am mers cu trenul si dupa aceea, cu masina pana la AHUS.

Chiar daca tehnica moderna mai are nevoie de ajutor

se dovedeste ca factorul uman este cu mult mai placut, chiar si cand vine vorba de control.

La locul faptei, am vizitat fabrica, depozitele si am urmat cursurile Academiei ABSOLUT, pe care le-am si absolvit.

O incursiune in aceasta lume a uneia dintre cele mai faimoase vodci din lume, inseamna, de fapt, un drum de la bobul de grau, la produsul finit. (Stiati ca, pentru o sticla de vodca e nevoie de o cantitate de grau care sa umple acea sticla? Ca aceasta cantitate se recolteaza de pe 1 mp cu grau?)

Intr-un decor ca din concursurile TV (din acelea cu comoara ascunsa), am facut lectii de mixologie, testari senzoriale, curs de gatit (cu participare efectiva), am fost martorii uluitoarelor prezentari multimedia.

aici se gateste,

iar aici se ia micul dejun. La noi, pentru “indrazneala”  de a pastra traditia, ai putea avea mari probleme.

(O sa va povestesc altadata cum nu reusesc sa autorizez un depozit pentru a aduce niste conserve din Franta. Sa gatesti si sa servesti in conditiile “astea”, in Romania, te-ar putea costa libertatea. Cum am mai spus… noi am ales faianta, ei autenticul, savoarea… profitul. Aude vreun ministeriabil?!)

un fermier “ABSOLUT”

Trompe L’oeil

Sala de curs

Interior suedez

Ceva ce nu se gaseste inca in Romania

… echipa

Direct de la Conferintele de joi am fugit sa vizitez câţiva producatori noi, si…aproape noi.

De calibru diferit, fiecare cu o poveste frumoasã si cu idealuri inaripatoare (alternativa pentru acest cuvant era “care sa-ti dea aripi”, si ne-am fi gandit cu totii la carbogazoasa Redbull).

La Urlaţi, l-am gasit pe prietenul meu, Costicã Neagu – sef complex vinificatie la Domeniul Dealu Mare Urlati. Ce sa spun? Teoretic, vinurile de aici vor putea fi deosebite. Plantatiile pe care le-am vazut sunt ca la carte, crama este dotata ca la carte S. F. Ar trebui sa urmeze o recoltã bunã, o vinificatie reusitã (ceea ce cred ca se va si întampla), un program de rebranduire, angajarea unei echipe de vânzari, programe de marketing, politici…. Mai bine ma opresc pânã nu se supãrã toatã lumea pe mine !

Din pacate, n-am poze aici, tocmai unde imaginile ar fi fost document pentru afimatiile mele. ( si mai nou- pentru mine- document in contabilitate in circul –am scris bine – documentelor justificative pe care le cere statul roman. In locul actiunii, statul nostru- vrea hârtii, note explicative, rapoarte. In ritmul acesta documentele vor consemna, pe larg-ce-i drept- decesul economiei nationale. Probabil, va exista si stampila obligatorie). 

 De la Urlati, am oprit in dealurile Iaşiului. Aici, am vazut o minune.

In locul in care acum cativa ani, oricine ar fi spus “se duce totul de râpã”, a aparut o lucrare. Preotul Olteanu, împreunã cu soţia dumnealui, Lia, au reîntregit o proprietate viticolã si au construit o cramã modernã, numai bunã sa valorifice  potenţialul zonei. Şi, ca lucrurile sa fie duse pânã la capãt, au organizat douã sãli de degustare, cu vedere spre spaţiul de vinificaţie si spre vie. Am inteles ca va fi o cramã deschisã publicului, cu degustãri si pensiune.

 

Adica, exact genul de activitate economica de care Iasiul are nevoie. Voi reveni asupra acestei “întreprinderi” a familiei Olteanu, dupa prima vinificatie in crama noua.

O alta vizita am facut-o la Cotnari.

Stiu, primul gand e catre cel care domina zona (si implicit denumirea de origine). Sau, pentru unii care stiu mai bine geografia locului, poate aparea si numele celor de la Vinia care au acolo proprietãţi. Ei bine, nu.

Am vizitat un curajos,

….de fapt doi, pentru ca si aici este vorba de o familie care a(u) înfiinÅ£at o plantatie micã, de pânã in patru hectare. Si nici nu vor sa faca una mare. Fãrã bani obtinuti din alte business-uri, fara “moÅŸteniri” de la stat, familia Cãlugãru, ilustreazã povestea lui David si Goliat. Fãrã sã însemne ca va avea  loc vreodatã, vreo luptã. Afirmatia cea mai puternicã a acestor oameni este ca isi vor vinurile dupa tipare ancestrale, care sã reflecte cat mai bine terroir-ul. Drum lung, dar un drum frumos de parcurs. Exista ceva în noi, românii, care face posibilã ridicarea cu fruntea sus, atunci cand toatã lumea ne vedea la pãmânt. E ceva in care ar trebui sa creadã si politicienii nostrii si sã munceascã destept si cinstit, pentru ca toÅ£i românii sa stea cu fruntea sus. Daca nu stiu de unde sa inceapã, sã se uite la oamenii acestia. Ar putea invata multe. 

Am pus cateva vorbe despre acest concurs de la Bucuresti, in revista destinata profesionistilor din restaurante.Adresarea este, evident, pentru acest sector dar, cred ca sunt ganduri pe care le impartasesc multi iubitori ai vinului.

Forta unui concurs international se sprijina pe longevitate, credibilitate, popularitate si numarul de participanti /probe. La Bucuresti, in acest an, au fost doar 200 de titluri.

Undeva lucrurile nu merg bine. Piata a crescut, e matura, consumatorii de vin bun exista, restaurantele si magazinele specializate le ofera si, cu toate acestea, inregistram un record negativ in ceea ce priveste cota de interes pentru concursul de vinuri de la Bucuresti.Daca e sa te iei dupa rezultatele si acestei editii, ai putea crede ca inclusiv crame din plutonul B si-au revenit si ataca podiumul.Daca e sa te iei dupa cum au confirmat proba pietei in anii trecuti anumite vinuri premiate, este posibil sa devii mai rezervat.Asa cum, rezervati au fost si unii producatori cu vinuri verificate in timp sau la concursuri internationale si, care, au hotarat sa nu fie prezenti in competitia bucuresteana.

Spuneam, de curand, intr-o emisiune TV, ca demersurile prezentului viti-vinicol romanesc se afla stranse (strivite?) de o menghina- lipsa de valorizare si lipsa de proiectii pentru viitor.Probabil singura tara din categoria “puterilor” producatoare de vin care sa nu aiba un MUZEU NATIONAL AL VIEI SI VINULUI,  pe de o parte si, pe de alta, fara tinte clare, bine definite, pe care sa le atingem in viitor si, care, sa ne asigure, pana la urma, un statut onorabil si….o viata mai buna .Acest Muzeu (ar putea  deveni proiectul meu pentru aceasta viata) ar avea, bineinteles, spatii dedicate concursurilor si, in acest fel, de pilda, nu s-ar mai apela la tot felul de formule de compromis.Dar, fara sa vreau, m-am indepartat de subiect.Cu ce poate, la urma urmei, sa ajute un concurs, viata horecarilor? [….]  Sa presupunem ca am avea un concurs puternic, care sa treaca in revista mii de probe din vinurile existente pe piata sau dintre cele care vor sa patrunda la noi. Rezultatele ar functiona ca un barometru si acest lucru ne-ar scuti de sabloane.A iesi din casa imbracat zi de zi cu aceleasi haine, fara sa te interesezi daca ploua sau daca e soare, poate fi o masura a ataşării faţă de o anumita luna calendaristica. Totusi, vremea se schimba.La vinuri, lucrurile stau exact la fel. Te poti atasa de un brand / producator dar (mai ales daca gestionezi multe titluri) intr-un anumit an poti trece cu vederea o recolta mai proasta. Ceea ce, evident, n-ar fi un lucru entuziasmant pentru clienti.Concursul ti-ar da rezultatele la zi. Daca nu vrei sa tii cont de ele, devine chiar treaba ta, dar informatia de baza nu lipseste.

Poate va intrebati de ce nu am un ton mai optimist.Pentru simplul motiv ca suntem in 2009, am avut 20 de ani la dispozitie pentru a ne maturiza si, se pare, inca gângurim inocenti, atunci cand vine vorba de efort sindicalizat, de coerenta, de strategii pe termen lung si chiar de competente.Imbucurator este faptul ca, in restaurante  gasesti din ce in ce mai multi oameni dispusi sa invete si sa-si ridice nivelul profesional. Intrebarea dureroasa este: de la cine?Lista rezultatelor va crea confuzii, sunt sigur.

Consultati-o.

Notati-o.

La sfarsit de an vom trage o linie si ceva concluzii.

Abia astept. 

 

 

 

Pana la urma, “conferinta “- pilot de la Cafeneaua de Presa, organizata destul de in pripa, a avut o audienta multumitoare si, pe deasupra, foarte interesa(n)ta.Asadar, am reusit sa avem peste 30 de ziaristi, oameni din media, wine-lover-i – la punctul de plecare pentru sirul acestor “joi”deschise.Precizarea pe care am facut-o in discursul meu ramane, iata, si in scris: “Nu este vorba de o actiune de promovare a unor produse/producatori !”.Vinurile infatisate publicului si supuse dezbaterii nu trebuie sa beneficieze de condescendenta cu care inconjuram un produs promovat intr-o “actiune” la care am fost invitati.Fara formalism si vorbe mari- ne-am bucurat de asta data de vinurile a doi producatori care nici nu au aparut pe piata. (NATURA- Panciu si Crama Gârboiu).Avanpremiera – cu alte cuvinte- devine privilegiul celor care indraznesc sa calce pragul Cafenelei in aceste zile de joi, dupa ora 17:00 (cel mai probabil, de acum, vom seta ora 18:00).Atmosfera de ieri, odata incalzita, a facut posibila si aparitia altor vinuri, unele proaste, dar si a Chateau–ului Bran – un vin elegant ( la un pret pe care nu l-am inteles prea bine).Pour la bonne bouche, am avut un Merlot Rotenberg, care a luat, firesc, aplauzele necesare.In acest context de confirmare atletico-enologica, rose-ul din Babeasca, al lui Dan Guzu, a intrunit votul pentru vinul “cel mai prietenos”.Incerc sa montez un filmulet si, cu ajutorul amicului George Cristescu, sa-l postez luni aici. 

Multumiri: Cezar, Vali, Big R, si tuturor celor care au spart gheata, acceptandu-ne invitatia.

Cred ca am fost martorul a zeci de “starturi“ in domeniul viti-vinicol. Am degustat primele produse ale multor producatori noi si, in egala masura, vinuri care marcau “un nou inceput” ale producatorilor vechi. Am asistat la entuziasmari, la derapaje, la deznadejdi si ratari, am simtit succesul de aproape (uneori l-am si moşit).In ultima vreme, o spun clar, vinurile nou aparute sunt orientate catre calitate.Gamele exclusiviste, sau cele destinate restaurantelor  expandeaza. Altele prind contur. Pana si producatorii aflati, pana mai ieri, in zona “retrogradarii”, incearca sa arate ca au, totusi,  ceva-ceva bun.Start-up–urile s-au dovedit, atunci cand au avut si consiliere adecvata, pariuri castigatoare. Bineinteles ca nu e usor nimanui. Economia actuala  aproape ca striveste afacerile aflate la inceput, mai ales in zonele in care, pe langa cultura materiala, mai e nevoie si de cultura….cultura. Zilele trecute am fost intr-o vizita de lucru (care s-a dovedit si foarte placuta) la prietenul meu, Dan Guzu. Acum aproape doi ani , Dan a infiintat o societate care a inceput deja sa gestioneze 100 ha de vie in arealul Panciu, numita sugestiv Natura.

Natura are acum prima recolta transformata in vinuri, gata de imbuteliere. Nu voi insista acum pe cele trei game din proiect. Nici macar o analiza a fiecarui vin in parte nu fac acum. Voi prezenta aceste vinuri (foarte reusite) in Conferinta de joi de la Casa Presei Libere. Singurul lucru pe care vreau sa-l scot in evident este ca, parca-parca, s-ar vedea “luminita” de la capatul lungului si intunecatului tunel din care vinul romanesc nu reusea sa iasa odata. Rand pe rand, la timpul lor, Serve, Vinarte, Carl Reh, Stirbey, Recas, Halewood, Domeniile Sahateni, Negrini, Rotenberg, Elite Wine, DaVino, Domeniul Coroanei, Domeniile Viticole Franco-Romane, au pus umarul la scurtarea drumului de la intuneric la lumina. Suntem in perioada in care pana si industrialii fac eforturi pentru a completa oferta “premium” (Castel Jidvei si Fatum- Murfatlar, de exemplu). Foarte multe dintre aceste vinuri (in general de serie nu foarte lunga) nu sunt foarte cunoscute.Motiv pentru care, impreuna cu Cezar, am initiat seria de conferinte “Vinuri cu care rar te intalnesti”.Despre vinurile lui Dan Guzu, pe larg, probabil vineri  intr-un post video aici.