Ziarul de Duminica
Nu mi-as fi inchipuit ca mai pot face pasiuni pentru proiecte culturale.
Am dat la spate ceva ani, mi-am stins entuziasmarile revolutionare, am fost martorul a zeci de devieri, ratari, incat, repet, nu credeam sa ma mai pot indragosti de… un ziar.
Imi dau seama cat de mult imi placea, cat de mult imi lipseste, abia acum, cand nu mai e.
Ziarul de Duminica. “Dar e pe internet!” vor striga binevoitorii. “E” dar nu “este“.
Am pastrat doua exemplare, absolut intamplator. In fiecare seara le mai rasfoiesc, desi aproape ca le stiu pe din-afara. Mi se pare ca am risipit exemplarele pe care nu le-am buchisit 100%.
A fost o vreme cand eram suparat ca nu gaseam loc si pentru vin acolo, dar mi-a trecut.
Moartea acestui ziar, e un semn. Si nu ma refer la semne financiare, clar rau-prevestitoare.
Moare o lume. Si-mi pare rau.
