Direct de la Conferintele de joi am fugit sa vizitez câţiva producatori noi, si…aproape noi.

De calibru diferit, fiecare cu o poveste frumoasã si cu idealuri inaripatoare (alternativa pentru acest cuvant era “care sa-ti dea aripi”, si ne-am fi gandit cu totii la carbogazoasa Redbull).

La Urlaţi, l-am gasit pe prietenul meu, Costicã Neagu – sef complex vinificatie la Domeniul Dealu Mare Urlati. Ce sa spun? Teoretic, vinurile de aici vor putea fi deosebite. Plantatiile pe care le-am vazut sunt ca la carte, crama este dotata ca la carte S. F. Ar trebui sa urmeze o recoltã bunã, o vinificatie reusitã (ceea ce cred ca se va si întampla), un program de rebranduire, angajarea unei echipe de vânzari, programe de marketing, politici…. Mai bine ma opresc pânã nu se supãrã toatã lumea pe mine !

Din pacate, n-am poze aici, tocmai unde imaginile ar fi fost document pentru afimatiile mele. ( si mai nou- pentru mine- document in contabilitate in circul –am scris bine – documentelor justificative pe care le cere statul roman. In locul actiunii, statul nostru- vrea hârtii, note explicative, rapoarte. In ritmul acesta documentele vor consemna, pe larg-ce-i drept- decesul economiei nationale. Probabil, va exista si stampila obligatorie). 

 De la Urlati, am oprit in dealurile Iaşiului. Aici, am vazut o minune.

In locul in care acum cativa ani, oricine ar fi spus “se duce totul de râpã”, a aparut o lucrare. Preotul Olteanu, împreunã cu soţia dumnealui, Lia, au reîntregit o proprietate viticolã si au construit o cramã modernã, numai bunã sa valorifice  potenţialul zonei. Şi, ca lucrurile sa fie duse pânã la capãt, au organizat douã sãli de degustare, cu vedere spre spaţiul de vinificaţie si spre vie. Am inteles ca va fi o cramã deschisã publicului, cu degustãri si pensiune.

 

Adica, exact genul de activitate economica de care Iasiul are nevoie. Voi reveni asupra acestei “întreprinderi” a familiei Olteanu, dupa prima vinificatie in crama noua.

O alta vizita am facut-o la Cotnari.

Stiu, primul gand e catre cel care domina zona (si implicit denumirea de origine). Sau, pentru unii care stiu mai bine geografia locului, poate aparea si numele celor de la Vinia care au acolo proprietãţi. Ei bine, nu.

Am vizitat un curajos,

….de fapt doi, pentru ca si aici este vorba de o familie care a(u) înfiinÅ£at o plantatie micã, de pânã in patru hectare. Si nici nu vor sa faca una mare. Fãrã bani obtinuti din alte business-uri, fara “moÅŸteniri” de la stat, familia Cãlugãru, ilustreazã povestea lui David si Goliat. Fãrã sã însemne ca va avea  loc vreodatã, vreo luptã. Afirmatia cea mai puternicã a acestor oameni este ca isi vor vinurile dupa tipare ancestrale, care sã reflecte cat mai bine terroir-ul. Drum lung, dar un drum frumos de parcurs. Exista ceva în noi, românii, care face posibilã ridicarea cu fruntea sus, atunci cand toatã lumea ne vedea la pãmânt. E ceva in care ar trebui sa creadã si politicienii nostrii si sã munceascã destept si cinstit, pentru ca toÅ£i românii sa stea cu fruntea sus. Daca nu stiu de unde sa inceapã, sã se uite la oamenii acestia. Ar putea invata multe. 

This entry was posted on Thursday, June 18th, 2009 at 12:12 pm and is filed under Diverse.... You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.