Cazul Kurniawan se apropie de final – Chateau Le Fraier

rudy

Articol de Cesar Filip //

In 1959, Frank Arnau publica o carte care se numea „Arta falsificatorilor, falsificatorii artei“. Fiind tradusa destul de repede in limba romana, am avut sansa sa o citesc tanar fiind. Pot spune ca mi-a fost ca o biblie atunci cand era vorba sa cumpar lucruri scumpe si mi-a atras atentia ca, in viata, lucrurile care se platesc cel mai scump sunt fudulia si prostia. Cartea continea mai multe episoade, dar cel mai senzational mi s-a parut acela in care scriitorul povesteste cum, imediat dupa Al Doilea Razboi Mondial, un cetatean olandez a fost arestat si pus sub acuzatie ca a colaborat cu nazistii, contribuind la distrugerea fondului cultural al Olandei. Era acuzat ca i-a dus pe oamenii lui Hermann Goering la niste surse de unde acestia au luat tablouri ale unor pictori flamanzi renumiti, de o inestimabila valoare. Unele dintre tablouri fusesera total necunoscute publicului si speciali stilor, fiind considerate, in momentul recuperarii, veritabile comori.

In urma acestei colaborari, olandezul s-a imbogatit, primind de la nazisti niste comisioane exorbitante. Cert e ca, la cum era prezentat rechizitoriul, tradatorul avea drumul deschis spre esafod. La primele interogari, inculpatul era foarte senin si a spus ca singurul lucru adevarat este ca a vandut niste tablouri oamenilor lui Goering. Numai ca era vorba de niste falsuri, realizate chiar de el. A continuat sa se apere spunand ca, taxandu-l pe Goering cu niste preturi imense, nu a facut decat sa profite de prostia acestuia, ca o mica razbunare a unui olandez. Cine putea sa creada asa ceva? Omul a cerut panza si pensule, culoare si accesorii si, in celula, a inceput sa faca tablouri, dupa cum spusese, in stilul marilor pictori flamanzi, cu o acuratete care i-a uimit pe speciali sti. Avea si metode perfecte de invechire a tablourilor. Era oare falsificatorul perfect sau pictorul perfect? A murit la scurt timp dupa aceea, altfel lumea artelor poate ar fi aratat astazi altcumva.

Ex-B1

„Doctor Conti“ – falsuri de milioane de dolari

La inceputul anilor 2000, un cetatean indonezian, de origine chineza, incepe sa faca negustorie in SUA cu vinuri de mare raritate. Personajul, pe numele chinezesc Zhen Wang Huang, iar pe numele din pasaportul indonezian Rudy Kurniawan, a vandut in 2006, la o licitatie organizata de casa Acker, Merall & Condit, vinuri de 10,6 milioane de dolari intr-o sedinta de licitatie si de 24,7 milioane de dolari, in alta. Avea in posesie atat de multe sticle rare de Domaine Romanée-Conti, incat foarte repede a capatat numele de „Doctor Conti“. La sase ani dupa aceste recorduri, mai precis pe 8 martie 2012, Rudy Kurniawan era arestat si pus sub acuzare ca a falsificat vinuri si vandut falsurile prin case de licitatie, printre cumparatori fiind si multimiliardari cu colectii de vinuri impresionante. Cum s-a putut intampla asa ceva? Cred ca nu se va sti nici la aflarea sentintei pe care judecatorul Richard Bermann o va da pe 24 aprilie 2014, la New York. Ce sunt gata sa pariez este ca in mod sigur se va scrie un roman pe aceasta tema, va fi un bestseller, iar Hollywood-ul se va grabi sa faca un film. Pentru ca istoria este fascinanta. Rudy organiza degustari pentru mari personalitati si toata lumea era incantata de ce vinuri grozave detine. La un moment dat, insa, a incurcat putin lucrurile sau mai bine spus, etichetele. Iar neregula a fost sesizata de Laurent Ponsot de la Domaine Ponsot din Burgundia, martor de maxima importanta in acest proces. Acesta declara, citez: „Am fost foarte ingrijorat cand, in aprilie 2008, am primit un e-mail de la un prieten in care imi povestea ca la New York, la o licitatie, urmeaza sa fie licitate cateva sticle de Clos Saint-Dennis, din anul 1945, ca piese din mostenirea unei familii. Clos Saint-Denis este o denumire pe care noi am lansat-o prima oara in 1982. Practic, despre acele sticle, ca si despre cele din anii 1959 si 1962, prezentate ca dovezi in proces, nu se poate spune decat ca acestea nu au existat niciodata“. Evident ca, imediat dupa primirea emailului, domnul Ponsot a luat de urgenta legatura cu cei de la Acker, Merall & Condit si cu 10 minute inainte de inceperea evenimentului, el, producatorul, a reusit SA-I CONVINGA sa nu le bage in licitatie. Numai ca domnul Ponsot mai spune ceva care ne retine atentia. Si anume ca, dupa acest incident, l-a cunoscut personal pe Rudy Kurniawan. „La o ocazie, era o cina cu vinuri corespunzatoare de la domnul Rudy Kurniawan, a fost servit cel putin unul fals!“ a declarat el instantei. Cum adica? Ca specialist, iti dai seama ca e fals si nu spui nimic? Ah, nu vrei sa strici cina. Domnii nu-si sar la beregata in timpul evenimentelor!

Ex-A2

„Transformarea vinurilor ieftine in vinuri de inalta calitate“

Rudy a mai falsificat vinuri inca 4 ani. Era genial in ceea ce priveste punerea pe piata a falsurilor lui. L-a convins pe Antonio Castanos Beltran, de la restaurantul Guido, din Los Angeles, sa-i introduca la o licitatie vinurile ca si cand ar fi ale lui. Tentatia pentru Antonio Castanos Beltran, mare cunoscator in ale vinului, era imensa, pentru ca incasa cinci procente din vanzari, adica 400.000 dolari. Oare nu a sesizat ca isi pune in joc renumele, ca numele lui reprezenta o garantie pentru cumparatori? Nu a avut curiozitatea sa desfaca 2-3 sticle, sa vada despre ce e vorba? Sau poate a desfacut cateva sticle, le-a gustat si, fiind atat de bine contrafacute, a spus „Da! Sunt originale!“ Nu stim daca judecatorul l-a intrebat despre asta. La licitatia pomenita mai sus, miliardarul Bill Koch (cu o avere estimata de 4 miliarde de dolari si cu 45.000 de sticle rare de vin in colectie) a cumparat pentru 2,1 milioane de dolari, 219 sticle din regiunea Burgundia, toate de la Rudy. Oare cand a baut vinul cu colegii lui, miliardarii, si-a dat seama ca sunt niste falsuri? Cred ca nu! Cred ca au inchinat unul in cinstea celuilalt si si-au urat la mai multe miliarde. Dar daca nu simti savoarea unui vin, daca nu ai capacitatea sa-l apreciezi, de ce dai atatia bani pe el? Casa lui Rudy Kurniawan a fost cercetata de FBI si au fost confiscate tot felul de obiecte: etichete false, sticle de tot felul, pana si lipici care sa dea impresia de autenticitate. A fost gasit, citez „un set de ustensile care POT FACE POSIBILA TRANSFORMAREA VINURILOR IEFTINE IN VINURI DE INALTA CALITATE!“ Care sunt acele ustensile, nu se spune. Ca, sunt sigur, nu eram singurul interesat! Dar se pare ca exista, din moment ce au fost dovezi intr-un proces de asemenea anvergura! A fost adus ca martor in sprijinul apararii un expert in vinuri, Cornelius Robert Collins, despre care se spune ca a exprimat niste argumente neconvingatoare, dar nu se intra in detalii! Deci, cum erau vinurile facute de Rudy cu „ustensilele lui“ nu aflam nici de la acest expert. Ce vom retine, insa, este afirmatia avocatului lui Kurniawan, Jerome Mooney: „Piata vinurilor fine este total corupta si clientul meu va fi facut aici tap ispasitor pentru escrocheriile unei intregi branse!“

corks.jpg

Intre 20 si 40 de ani de inchisoare

Juriul l-a gasit pe Rudy vinovat si il asteapta intre 20 si 40 de ani de inchisoare. Vom afla pe 24 aprilie. Ce nu vom afla niciodata – probabil nu se vrea – este prin ce metode si cu ce ustensile reusea Rudy sa faca din vinuri ieftine, vinuri de inalta calitate. Exista oare aceasta posibilitate? Daca exista, inseamna ca exista posibilitatea sa bem in fiecare zi vinuri false. Numai faptul ca faci dintr-un Chardonnay prost un Chardonnay bun este o falsificare a acelui vin. Asupra mustului din struguri se fac atatea interventii ca nu mai stii ce este autentic sau nu! Simpla interventie pe care o facem an de an cu drojdii selectionate asupra mustului nu stiu daca este tocmai corecta, pentru ca multe drojdii sunt modificate genetic. Kurniawan a trisat, asta e sigur. Dar daca intr-adevar el reusise sa transforme vinuri mai putin reusite in licori de inalta tinuta, poate ca pe 24 aprilie intra la puscarie cel mai mare geniu enologic al tuturor timpurilor! Cert este ca, atata vreme cat se vor gasi oameni care sa plateasca averi pe un vin cu titluri de noblete, povestea va continua! PS: La sfarsitul anilor 1960 a existat un caz celebru, cu un falsificator de cecuri pe nume Frank Abignale jr. Dupa multe stradanii, a fost prins si inchis. Curand insa, FBI si-a dat seama ca avea in mana cel mai mare specialist in cecuri false de pe planeta care, bine folosit, putea sa duca la prinderea celor mai versati falsificatori. A intrat in slujba FBI si a ajuns mare expert in domeniu, devenind unul dintre cei mai bine platiti specialisti de catre banci. Poate ca asta va fi si soarta lui Kurniawan, omul care, probabil, stie sa faca cel mai bine deosebirea dintre un vin fals si unul original. Pe curand, Rudy Kurniawan! Asteptam parerea ta despre unele vinuri din recoltele viitoare.

 Articol publicat in revista Vinul.Ro, nr. 69 / ianuarie 2014

Cum ti se pare?