Chateau Latour nectar de bolovani

Radu Rizea

Un morman de pietre, aduse la sfârşitul cuaternarului de către gheţarii-gigant care au săpat valea râului Gironde. Cam aşa arăta mare parte din Pauillac, mai ales cele câteva zeci de hectare pe care stă astăzi domeniul Latour. Alături de Lafite şi de Mouton (actualmente Mouton-Rotschild) este domeniul care scrie neîncetat legende noi ale vinului.

Turnul, castelul şi columbăria

La 1331, în vremuri în care războiul şi jaful constituiau, pentru mare parte din nobilime, principala sursă de venit, Gaucelme de Castillon, membru al uneia dintre cele mai bogate familii din Médoc, primeşte permisiunea de a construi un turn de apărare în apropierea estuarului format de Gironde pe râul Juillac. Turnul intră în istorie în 1378, pe la mijlocul războiului de 100 de ani, după ce rezistă eroic unui asediu anglo-gascon. Turnul rămâne să apere întinderea de ape până în 1453, sub dominaţie engleză, după care pare să dispară în neant, nu înainte de a fi transformat numele locului în Chateau Latour en Saint Maubert, devenit mai târziu Chateau La Tour, apoi Chateau Latour.

La sfârşitul secolului al XVI-lea, o mare parte din domeniu, inclusiv din vii, se afla în proprietatea familiei Mullet. Legenda adevărată începe abia un veac mai târziu, când Chateau Latour este cumpărat de familia Ségur. Marchizul Nicolas-Alexandre de Ségur este cel care dobândeşte „Le Tour de Saint Maubert” odată cu restul zestrei soţiei sale, Marie Thérčse de Clausel. Neglijată în timpul vieţii lui Nicolas-Alexandre, podgoria renaşte odată cu divizarea averii marchizului între cei câţiva moştenitori. Latour va rămâne timp de trei sute de ani sub blazonul Ségur-ilor, vreme în care vinul produs aici cucereşte, rând pe rând, toţi nobilii europeni şi, mai târziu, diplomaţia americană. Thomas Jefferson, mare iubitor şi colecţionar de vin, face o pasiune pentru aceste vinuri, care se vindeau în 1787 deja la un preţ de 20 de ori mai mare decât orice alt vin de Bordeaux.

Reputaţia de producător de top este reconfirmată în 1855, când Napoleon al III-lea clasează vinurile de Bordeaux şi atribuie Chateau Latour calitatea „premiere grand cru”. Între 1862 şi 1864, pe domeniu se construieşte şi actualul castel, care devine simbolul familiei Ségur. Doar până în 1963, însă, când moştenitorii familiei vând 75% dintre acţiuni către „Harveys of Bristol” şi Pearson Group, prin Hallminster Limited. În 1964, crama se numără printre primele în care budanele sunt înlocuite de vase de inox cu temperatură controlată (fermentaţia malolactică şi maturarea de 18 luni au loc, totuşi, în baricuri de stejar franţuzesc).

A doua dominaţie britanică ia sfârşit în 1989, când Allied Lyons, deja proprietar a 25% din acţiuni, preia pachetul integral de la Parsons şi cele câteva acţiuni rămase pe la persoane fizice. În 1993, Allied Lyons îi vinde tot pachetul lui François Pinault, proprietarul casei de licitaţii Christie’s, iar podgoria redevine proprietate franceză.
Spre deosebire de alte podgorii, unde „marele vin” reprezintă doar vârful de producţie, în general 5-15% din total, în Latour acest procent este de 55%, iar alte 30 de procente ajung în linia secundă, care se deosebeşte doar prin nuanţe insesizabile de „Grand vin de Chateau Latour”. La Sotheby’s – nu la Christie’s, ca să nu existe suspiciuni – o cutie (12 sticle) de Latour din 1982 se vinde cu peste 17.000 de euro, una din 1996 – cu 7.000 de euro, iar una din 1990 – cu 7.500 de euro. Se produc anual 220.000 de sticle de „Grand Vin” şi 150.000 de sticle de „Les Forts de Latour”. Iar preţul pentru recent lansata producţie din 2005 a luat-o deja razna, după degustările en-primeur de astă-toamnă.

Cum ti se pare?