City Best: Restaurantele prietene ale vinului

FOTO/Vinul.ro - vă puteți abona (cu cadou garantat, discounturi și surprize) la revista tipărită aici...

Articol de Adriana Popescu / CityBest.Ro //

Prime Steaks & Seafood, RadissonDe multe ori, simpla listare a unui vin – fie el si unul bun – in meniul unui restaurant se poate “pierde” printre alte vinuri si alte bauturi, cu atat mai mult cand este vorba despre un sortiment mai nou sau mai putin cunoscut publicului de la noi. De unde, pana nu demult, cu greu gaseam cateva restaurante cu un meniu bun de vinuri, in ultimul timp, vedem ca din ce in ce mai multi proprietari de localuri incep sa acorde importanta cuvenita vinului. Asta, pe de o parte, pentru ca multi au inteles ca o selectie buna de vinuri poate face chiar diferenta in alegerea localului (aducandu-i asadar un bun procent la incasari), iar pe de alta parte, pentru ca gasirea unor concepte atractive de promovare a vinului se lasa cu petreceri tarzii, povesti si dorinta ori curiozitatea oamenilor de a mai veni in locul respectiv si data viitoare.

Degustari, distractie si educatie

Restaurantul Charme promoveaza si incurajeaza inca de ani buni consumul de vin, prin degustari si evenimente tematice si petreceri, dar si cu un meniu bun, permanent updatat si in pas cu noutatile de pe piata. Una dintre cele mai interesante serii de evenimente organizate aici, in parteneriat cu Vinul.Ro a fost Turneul kWine, in cadrul caruia le erau prezentate spre jurizare participantilor vinuri din tari diferite, dar de pe acelasi palier de pret. Merita amintita de asemenea si seria de evenimente Bem Stele – degustari de spumante din Romania si Italia si campaniile organizate de Vinul.Ro, precum Primavara in rosé ori Vara in alb. Insa, dincolo de acestea, principalul mijloc de promovare a vinului la Charme ramane chiar meniul standard de vinuri, afirma Emil Manea, managerul restaurantului. Acesta spune ca lista de vinuri cuprinde peste 60 de etichete, majoritatea autohtone, care acopera cramele si zonele viniviticole importante, cat si o varietate diversificata de soiuri, precum si vinuri de peste hotare; de o mare popularitate s-au bucurat vinurile charme OPD_4859imbuteliate sub eticheta proprie, fiind unele dintre cele mai cerute anul acesta. Meniul de vinuri de la Charme este foarte structurat pe categorii – albe, rosii, rosé si de desert, cu doua sectiuni de spumante si sampanie, iar preturile incep de la 45 de lei – pentru Sauvignonul Blanc Charme, 90 de lei – o sticla de Cava, 110 lei – vinuri fine de Bordeaux, si ajung pana la 400 de lei – in cazul unei sampanii.

Si la restaurantul Bon am regasit o selectie interesanta de vinuri – 200 etichete din toata lumea „veche si noua“, dintre care 50 sunt disponibile si la pahar. La Bon exista un Salon al sticlelor de vin, o incapere facuta pe modelul unei biblioteci cu nise si rafturi pentru sticlele de vin, frumos ordonate. In plus, cei de la Bon spun ca pe baza unei precomenzi, pot aduce aici spre degustare orice vin din lume.

Degustari tematice

poganyUnul dintre cele mai perseverente restaurante care organizeaza degustari de vin de mai bine de trei ani, fara intrerupere, este Madame Pogany. A devenit un obicei ca in fiecare saptamana, iubitorii de vin, mai mult sau mai putin cunoscatori, sa se intalneasca aici, pentru a degusta, de fiecare data alte vinuri, urmand apoi sa le compare si sa le noteze. Fiecare seara are o tematica, anuntata pe pagina de facebook a restaurantului, cu vinurile propuse spre degustare, alese fie de la o anumita crama, fie dintr-o anumita tara sau dintr-o regiune viniviticola. In general taxa de participare este de 40 de lei, pentru 6-7 vinuri, uneori mai multe. Razvan Iliescu, managerul de aici, spune ca Madame Pogany ar fi printre primele restaurante de la noi care au conceput acest gen de evenimente. „Intreg conceptul Madame Pogany a fost creat in jurul ideii de socializare. Vii, mananci, bei, petreci cateva ore relaxante cu cei din jurul tau. Si in cazul acestor seri, ideea a fost de a aduna oamenii in jurul vinului. Am observat o deschidere tot mai mare a clientilor pentru aceste evenimente, atat datorita faptului ca dau posibilitatea degustarii comparative a unor vinuri, mai cunoscute sau mai putin cunoscute, cu multe puncte Parker sau premiate, si la un pret bun, dar si pentru ca s-au dovedit, precum spuneam, excelente ocazii de socializare, care au si o latura educativa”, explica Razvan. Dar fisele de degustare sunt – spune el – mai mult „o joaca, un pretext ca sa te aduni cu prietenii la un pahar si sa te simti bine”, puncteaza Razvan Iliescu.

Primul restaurant cu magazin de vinuri

OPD_7271Un restaurant care merita toata atentia pentru felul in care promoveaza vinul este The Gang Restaurant&Lounge, mutat recent la o noua adresa, pe strada Alecu Russo. Foarte important este faptul ca The Gang marcheaza o premiera pe piata HoReCa de la noi – este primul restaurant cu wine room&shop, deci cu vinuri disponibile la pret de magazin, asta datorita parteneriatului cu distribuitorul Ethic Wine. Vinurile pot fi cumparate pentru acasa ori consumate aici contra unei taxe de dop de 35 de lei.

„Chiar si cu aceasta taxa, preturile sunt mult mai mici comparativ cu cele afisate in restaurantele de la noi”, garanteaza Bogdan Sandu, proprietar Ethic Wine. Iar selectia de etichete este mai mult decat ofertanta – 300 de vinuri premium, de pe toate palierele de pret, vinuri medaliate, celebre sau mai putin cunoscute, soiuri deosebite, exclusivitati etc. Interesant este ca odata cu schimbarea adresei, The Gang si-a regandit si meniul de mancare pentru a se potrivi cat mai bine vinurilor propuse. Si asta nu este tot, The Gang organizeaza in premiera la noi (in parteneriat cu Vinul.Ro) serile Bring Your Own Bottle (BYOB), un concept des intalnit in Occident. Chiar daca are o selectie ofertanta de etichete, restaurantul le da astfel posibilitatea clientilor de a-si savura vinul preferat de acasa impreuna cu prietenii. Tot aici, vor avea loc degustari periodice si petreceri denumite sugestiv Wine, Dine&Music Time.

Experiente complete gastro-enologice

Graf_021_MG_4590Ramanem in zona restaurantelor de top, dar ne mutam in provincie, la Restaurant & Delicatesen Graf din Oradea, un fine dining premiat la concursurile de profil din tara, despre care proprietarii spuneau inca de la deschidere, ca isi doresc sa devina un loc care sa aduca Oradea pe harta turismului gastronomic. Fuziunea gastro- enologica reusita este unul dintre motivele de mandrie ale restaurantului, care are si somelierii sai, iar evenimentele cu degustari de vinuri de la crame locale si din strainatate sunt gandite ca niste concepte complexe, cu preparate gourmet asortate si invitati renumiti: somelieri, oenologi, reprezentanti ai producatorilor de vin.

Restaurantul are o carte de vinuri atent selectate, pentru a se asocia cu preparatele din meniu, dar si in functie de cerintele clientilor si exigentele locului, precum si vinuri oferite „singure” spre degustare. Somelierul Septimiu Crisan spune ca meniul de vinuri de la Graf cuprinde permanent 170 de etichete: 60- 65% romanesti, iar restul din Italia, Franta, Spania, Slovenia, Ungaria, Bulgaria si Lumea Noua, multe fiind achizitii directe din pivnita producatorilor. In sezonul cald, vinuri „sezoniere“ rosé, proaspete si racoritoare se adauga celor 3-4 permanente.

Pentru preparatele din meniu exista cel putin 4-5 vinuri care le pot insoti. „Eu numesc «vin de context» acel vin pe care il recomandam in asociere cu un preparat rafinat in diferite situatii: intalnire de afaceri sau cu prietenii ori masa in familie, zile onomastice, pranz, cina”. Acest lucru e valabil si in cazul vinurilor la pahar, clientii avand la dispozitie cate 3-4 feluri din fiecare culoare, diferite in timpul anului. Piesele de rezistenta ale cartii de vinuri de la Graf sunt etichetele mai putin sau deloc cunoscute de consumatori, si anume, cele destinate exclusiv restaurantelor, din Romania, Italia, Franta sau Spania – vinuri din soiuri specifice unei anumite zone, unui anumit „terroir”, cu o poveste reprodusa dupa spusele vinificatorului. “Aceste vinuri se prezinta clientului cu intreaga lor descriere sentimentala, cu explicatiile tipicitatii si unicitatii, descrierea amanuntita a producatorului si a proprietatii acestuia”, afirma Septimiu Crisan.

Vinul in pub sau in cafenea

sanktpetersburg IMG_2174-2Un exemplu care poate parea surprinzator la prima vedere este pub-ul al carui nume pare sa nu aiba nimic in comun cu vinul: Sankt Petersburg din Centrul Vechi al Capitalei. Acesta da o lectie de promovare a vinului multor restaurante. Initiata in primavara, seria petrecerilor tematice Wine Nights, in parteneriat cu Vinul.Ro, a fost un real succes, mergand snur in fiecare seara de joi, fara intrerupere, spune Bogdan Cherciu, consultant. In cadrul party-urilor, sunt promovate vinuri de la un anumit producator sau numai un anumit vin, la un pret promotional. Nu este vorba numai de o oferta buna de pret, ci de un concept intreg care vine cu un concert de muzica live, cu mancare potrivita. Ideea acestor party-uri a plecat de la ocaziile de consum ale vinului, care pot avea loc oriunde, spune Bogdan Cherciu. „Daca oferi un vin bun la un pret bun/promotional si mai oferi un serviciu in plus: un concert, un pahar din partea casei, un somelier, castigi clienti de partea ta. Foarte important este ca, in acest fel, le poti arata oamenilor si vinuri mai putin cunoscute, faci si un pic de educatie.” Cafenelele Cafepedia si restaurantele La Mama sunt alte locuri care s-au imprietenit demult cu vinul. La Mama, de exemplu, s-a alaturat campaniei „Degusta Moldova” – pentru promovarea vinurilor F’Autor, care propunea un concept foarte interesant: in schimbul unei sticle de vin cumparate, clientii primeau una gratis pentru acasa. Alaturi de La Mama, alte 11 locatii din Bucuresti au participat la aceasta ofertanta campanie de promovare a vinului de peste Prut. De asemenea, un plus la capitolul imagine pentru La Mama este completarea meniului de vinuri cu etichetele marca proprie La Mama – vin Kerner Poem in Alb si Zweigelt Poem in Rosu.

In Cafepedia, dar si in alte locuri din Bucuresti si din tara, un concept atractiv l-a reprezentat seria partyurilor Casual Wine, in parteneriat cu Vinul.Ro, in cadrul carora selectiile de vinuri la preturi promotionale, bufetele asortate si muzica buna antrenau in fiecare saptamana clientii. Tot aici, un eveniment actual care se bucura de mare popularitate aduce sampania in prim-plan alaturi de midii si stridii, in fiecare dupa-amiaza de sambata.

Somelierul virtual: tableta iti spune ce vin sa bei!

E-meniu, www.vinipad.comCum incet-incet trendul global in restaurante se indreapta spre folosirea meniurilor electronice, restaurantul Prime Steaks&Seafood (Radisson Blu) a introdus recent tabletele digitale, care pe langa meniul de mancare, indica si vinul recomandat preparatului ales de catre client. Tabletele au si campuri de cautare, oferindu-le astfel clientilor posibilitatea rapida de a cauta un vin anume, dupa soi, producator, punctaje si premii internationale etc, cu poza vinului ales. Mai multe restaurante din lume folosesc deja meniuri digitale precum Vinipad (unul dintre primele de acest fel, dezvoltate de niste antreprenori spanioli, inca din 2007), care functioneaza ca un fel de „somelier virtual”. De exemplu, Vinipad Menu Professional este meniul digital disponibil pe iPad sau pe tablete cu Android, care nu numai ca arata toate toate vinurile (si alte bauturi) disponibile in restaurant, dar le si descrie in amanunt, oferind informatii despre regiunea in care sunt facute si producator, soi, pret, asocierile recomandate cu mancarea etc.

Articol aparut in revista Vinul.Ro / nr. 68, decembrie 2013

Cum ti se pare?

Dacă v-a plăcut acest articol, dacă vă plac evenimentele cu oameni frumoși sau dacă sunteți interesați de cultura wine & lifestyle, vă puteți abona (cu cadou garantat, discounturi și surprize) la revista tipărită aici...