In Memoriam (republicare): Viorel Stoian, creatorul scolii romanesti de degustare

Pe 21 martie 2013 Profesorul Viorel Stoian a trecut in nefiinta. Si pentru ca lumea vinului romanesc ii datoreaza enorm, noi, Vinul.Ro, ne-am gandit ca republicarea unui articol aparut la inceputul anului trecut ar fi un modest omagiu pe care l-am putea aduce acestui om. Ramas bun, Domnule Profesor!

Fac multe pentru vin, chiar daca nu lucreaza neaparat intr-o crama. Insa lor li se datoreaza in mare masura calitatea tot mai ridicata si aprecierile pe care incep sa le culeaga vinurile romanesti. Vinul. Ro va prezinta, luna de luna, cate una dintre figurile reprezentative din lumea vinului fara de care imaginea viticulturii si a vinificatiei nationale ar fi fost, probabil, mai sumbra.

O intalnire cu profesorul Viorel Stoian este o incantare, chiar daca discutia nu se poarta neaparat in jurul vinului. La 76 de ani, orice om are ceva de spus, insa daca e cineva care poate afirma fara pic de exagerare arhicunoscuta replica „viata mea e un roman”, Viorel Stoian ar putea s-o faca linistit. Dar cand ecuatia intalnirii contine si termenul vin, incantarea atinge cote nebanuite. O veritabila enciclopedie in domeniu, Profesorul are multe de povestit. Fidel trairii pe care si-o afirma si in cea mai iubita opera a sa, Marea Carte a Degustarii Vinurilor „am avut (si inca mai am) senzatia ca ma trec, ma consum, fara a lasa in urma ceva util pentru cei tineri in privinta cunoasterii vinurilor” Viorel Stoian ar vrea sa destainuie cat mai multe dintre cunostintele acumulate intr-o viata traita alaturi de vie si vin. Nu chiar pe toate, insa. In sertar, profesorul Stoian are un manuscris despre falsurile si marile greseli din vinul romanesc. Lucrarea este gata in proportie de 75 %, dar se pare ca nu va fi finalizata vreodata, cu atat mai putin publicata. „Si asa vinul, cea mai naturala bautura de pe fata pamantului, este lovit din toate partile in ultima vreme. Iar datoria mea este sa-l ajut, nu sa-i fac rau”, isi explica Viorel Stoian decizia de intrerupe, deocamdata, proiectul. Invatat de mic sa lupte, profesorul a trecut peste toate incercarile la care l-a supus viata, mai ales in ultimii ani. Diagnosticul sau este un adevarat tratat de medicina, intre care diabetul si tulburarile cardiace sunt cele mai inofensive afectiuni, prin comparatie cu celelalte. Nici macar accidentul vascular cerebral suferit in 2010 nu l-a ingenuncheat. Ba din contra, i-a adus o doza de umor pe care unii l-ar considera de-a dreptul cinic: „SIDA imi mai trebuie ca sa le am pe toate”, glumeste Viorel Stoian.

Crescut in viile Dragasaniului

Locul nasterii: Bucuresti, scrie pe actele de stare civila ale profesorului Stoian. Dar copilaria si adolescenta lui n-au nicio legatura cu Capitala. Viorel Stoian a copilarit in Dragasani, locul de bastina al tatalui, care, printre altele, detinea si aproape 10 hectare de vie. Vie la care muncise si inainte, dar si dupa Primul Razboi Mondial (a fost coleg de transee cu concitadinul sau, scriitorul Gib I. Mihaescu), pana cand tatal lui, bunicul profesorului, ii permisese sa se inscrie la facultate. Se inscrisese initial la Drept, ca asa era moda, dar dupa o discutie cu un coleg, s-a decis sa se mute la Farmacie. Cum la Bucuresti nu mai erau locuri, a plecat la Iasi, unde, „din 40 de studenti, doar doi erau romani, el si mama”, sustine Viorel Stoian. Mama care crescuse si ea aproape de vie, la Podu Turcului, asa ca afirmatia profesorului „am avut mai mult decat o atractie fata de vin” are o totala acoperire.

Comunismul, mai periculos decat razboiul

Singur la parinti pana la 7 ani, Viorel a fost crescut cu mare grija. „Am avut bona nemtoaica, si acum regret ca am uitat germana”, apoi a inceput scoala, la Dragasani. Dar dupa razboi totul s-a schimbat. Proprietari de farmacie si de vie, parintii lui Viorel Stoian au fost catalogati drept chiaburi si a inceput persecutia politica. „Din punctul meu de vedere, comunismul a fost o tragedie mai mare decat razboiul”, afirma profesorul Stoian, care, ca fiu de chiaburi, a avut noroc ca a fost lasat sa termine Scoala Viticola din Dragasani, pe care a inceput-o in 1949. N-ar fi vrut sa mearga acolo, avea alte vise, insa mama i se imbolnavise, situatia familiei devenise de-a dreptul incerta – tatal lui fusese arestat aproape patru luni in 1947, fara nici un mandat – si parintii au preferat sa-l tina aproape de casa. A fost, totu si, sef de promotie in fiecare an, chiar si dupa decesul mamei, in 1952. Dar acest amanunt nu l-a ajutat deloc, ba din contra. Talentat jucator de volei si de baschet, Viorel Stoian a fost scos din echipe de secretarul UTC, iar la final, desi era cel mai bun elev, nu a primit repartitie pentru facultate. Se impacase cu ideea ca va munci in vie, numai ca o circulara venita pe 21 august, prin care cei mai merituosi fii de chiabur aveau sansa sa se inscrie la examenul pentru admiterea in invatamantul superior, i-a schimbat viata. A plecat la Bucuresti numai cu o adeverinta in care directorul scrisese ca a avut cele mai bune note din intreaga scoala. Dosarul lui era la IAS, acolo unde urma sa fie incadrat. „Am dat peste un suflet mare, Garlesteanu, care s-a dus la profesorul Davidescu si i-a explicat situatia mea. Acesta m-a acceptat, sub conditia depunerii dosarului, asa ca a doua zi am intrat in examen. Eram ultimul pe lista, al 321-lea, dar, la publicarea rezultatelor, am fost primul. A fost cel mai mare succes al meu, pentru ca a fost hotarator pentru destinul meu”, povesteste profesorul Stoian. Dar persecutiile nu se incheiasera. Pe acea vreme, studentii isi satisfaceau stagiul militar in timpul facultatii, mergeau la instructie cate o zi pe saptamana. La final, cand toti colegii lui devenisera sublocotenenti in rezerva, Viorel Stoian a primit un livret pe care scria soldat neinstruit. „Ei au crezut ca-mi fac un rau, dar mie mi-a convenit, ca am scapat de convocari. Slava Domnului, de-a lungul vietii nu m-a intrebat nimeni de ce sunt doar soldat”, rememoreaza profesorul. „Chiar si in timpul examenului de stat tresaream de fiecare data cand se deschidea usa. Ma temeam ca vin sa ma scoata din examen”.

Vinuri si cursuri

Viorel Stoian a terminat Facultatea de Horticultura in 1958 si a fost trimis, ca inginer-sef, la CAP Oveselu, in raionul Oltetul. Adica undeva la marginea zonei viticole Dragasani, unde existau si vii, insa majoritatea constituite din hibrizi direct producatori. „A fost singurul an in care am lucrat in viticultura. Din 1959 pana acum activitatea mea s-a desfasurat doar in oenologie”. Primii doi ani ca profesor la Scoala de viticultura din Dragasani, cea pe care o absolvise in 1953. „E una din marile mele satisfactii, aceea ca, la inceputul carierei, am fost profesor la scoala la care am fost elev, iar la finalul ei, dascal la Facultatea de Horticultura”, zambeste profesorul Stoian. A ramas la Dragasani pana in 1961, cand a fost numit director al Scolii Horticole din Barsesti – Tg. Jiu. Acolo a predat vinificatia, pana in 1968, cand a trecut, prin concurs, pe postul de cercetator principal la Institutul de Cercetari Vitivinicole de la Valea Calugareasca. A ramas 12 ani acolo, timp in care, culmea, a devenit secretar de partid al Institutului, pana cand a fost chemat in Ministerul Agriculturii, ca director al Trustului economic pentru Viticultura si Vinificatie. A stat sase ani in minister, a devenit si acolo secretar de partid, motiv pentru care a devenit si membru in Consiliul Superior al Dezvoltarii Economice si Sociale, un organism condus de Ion Dinca, in care l-a avut coleg, printre altii, pe Ion Iliescu. Profesorului Stoian nici acum nu-i vine sa creada. „Va dati seama ce bataie de joc. Eu, secretar de partid… Si acum nevasta ma ia la rost, in gluma, evident, cum imi permit eu sa judec comunismul cand cele mai mari onoruri le-am avut pe vremea lor”. In 1985 si-a gasit timp sa sustina lucrarea de doctorat, avandu-l ca indrumator pe profesorul Stefan C. Teodorescu „cel mai bun enolog roman al secolului XX”, sustine Viorel Stoian, iar din 1986 pana in 2001 a revenit la Valea Calugareasca, ca director al Institutului. „M-am retras la catedra ca profesor de oenologie la Facultatea de Horticultura pana la varsta de 70 de ani”, adica pana la in 2005.

Degustarea, mai mult decat o pasiune

Creator de vinuri, dascal, academician, atat in tara, cat si membru corespondent al Academiei Italiene a Viei si Vinului Siena, laureat al premiului OIV, autor de carti, lucrari si studii de specialitate, Viorel Stoian mai are o calitate. Una pe care toti oenologii din tara i-o recunosc. „Pretind ca eu sunt creatorul scolii romanesti de degustare. Nu cred ca fur pe nimeni cand afirm asta”, spune profesorul Stoian. Recunoaste, insa, ca ideea i-a apartinut Gabrielei Arion, care l-a batut la cap pana in 1992, cand a organizat primul curs de degustare, la Valea Calugareasca. De ce acolo? Din trei motive: „Aveam loc, aveam logistica si, cel mai important, aveam probe reprezentative pentru soiurile analizate. Pai cum sa invete oamenii cu un vin despre care le spui ca aceasta proba ar fi trebuit sa aiba aromele astea, gustul asta, dar nu le are?”. A scolit peste 1.200 de degustatori pana acum, dar recunoaste ca inca n-a intalnit unul precum fostul sau sef de la Centrala Viei si Vinului. „Vasile Bocancea a fost un fenomen, un degustator exceptional, cel mai bun din Romania. Din pacate, experienta lui n-a putut fi folosita la cursuri… Era ingrozitor de balbait”, spune profesorul. Presedinte de onoare al ADAR inca de la infiintare, Viorel Stoian crede ca scoala de degustare ia ajuta mult pe oenologii romani. „Nu ne limitam la degustare, temele abordate erau multiple, si in special din vinificatia primara. O foarte mare importanta am acordat-o folosirii dioxidului de sulf in vinificatie. Cel putin in stadiul actual, vin bun fara SO2 nu se poate. Consider ca cel mai bun vin este cel de tip reductiv, cu cat mai putin SO2. Iar daca un oenolog a invatat sa utilizeze corect dioxidul de sulf, a invatat jumatate din oenologie”, afirma profesorul Viorel Stoian, care crede ca nu numai cercetarea din domeniul viticulturii si vinificatiei este in pericol, ci si invatamantul. „Dupa ce am iesit eu la pensie, in tot invatamantul superior a ramas un singur profesor care a mai facut vin la viata lui, Aurel Popa, de la Craiova. Restul n-au facut vin nici macar in balcon. Pai astia ii invata pe studenti despre vin?”