Cu vin-expertul, despre șpriț

Catalin Paduraru spritz

FOTO/Vinul.ro - vă puteți abona (cu cadou garantat, discounturi și surprize) la revista tipărită aici...

În avanpremiera Forumului Vinul.Ro, unde vom pune în dezbatere, printre alte subiecte, și existența unor noi nișe pentru vin, – și în continuarea dezbaterii mai generale despre vinul românesc – i-am cerut lui Cătălin Păduraru, expert în vin, fondator al Vinexpert organizator al International Wine Contest of Bucharest (care anul acesta va fi fără taxe de jurizare și cu expunere internațională a rezultatelor) și educator în domeniul vinului, o părere despre atât de băutul și, totuși, atât de hulitul (de către pasionații vinului) șpriț: ca obicei de consum, ca posibilități de branding și marketizare etc. Iată în continuare, răspunsul lui pe larg. Sublinierile aparțin redacției.

O discuție mult mai amplă inițiată de revista noastră cu Cătălin Păduraru și publicată în serial, pe tema generală a industriei vinului de la noi din țară (origini, situație actuală, perspective și principalele provocări; soiuri autohtone, creativitate, resurse umane în domeniu șamd), puteți găsi aici (episodul I) și aici (episodul al II-lea).

La chestiunea cu sprițul, vin cu un panseu. Oare e confortabil să mai ai convingeri ferme? Nu demult, am fost invitat în casa unui om cu mari posibilități financiare. Foarte mari. Obligați cumva de circumstanța primei întâlniri, a locului în care se află casa (extrem de exclusivist), de statutul social al gazdei și – pentru a fi drept! – de meniul dinainte anunțat, am luat cu mine 12 sticle de vin bun. De la Antipozi și din restul Lumii Noi, până la titluri celebre din Franța.

La propunerea mea de a deschide prima sticla de vin, amfitrionul îmi opune un ireverențios: “Eu nu beau decât vin adevărat”. “Înțeleg – zic eu – că nu aveți încredere în vinurile îmbuteliate?”. “Da, eu beau doar vinul meu, făcut la … de omul meu”. Insolent, nu mă pot abține: “Și nu vă plictisiți?” Odată cu turnatul în pahare a vinului cristalin adus de mine, stăpânul casei își toarnă, tacticos, o licoare brun-opacă. Îmi dau seama că erau cât pe ce să îmi întind singur o capcană. Noroc că interlocutorul meu nu a sesizat-o: cum să se plictisească, când își bea “vinul natural” azi cu Borsec, mâine cu Dorna, poimâine cu Tușnad șamd. E o diversitate de necontestat! Bine că a dispărut Hebe… Deși, cine știe, sulful din apa de tratament poate ar fi adus un miraculos plus de stabilitate bazei de spriț.

De asta zic, e perimat să mai crezi în construcții raționale! Păi cine ar fi crezut că oamenii cu școală vor mai asculta manele, că Academia ne va obliga să scriem „nicio” (după ce, poate, mulți și-au “furat-o” peste degete în școala primară, pentru această scăpare), că tinerii, fără a fi obligați, cumpără pe bani grei haine care țin de o modă…”uniformă”? Pe vremuri, pe la diferite cursuri pe care le țineam, îi întrebam pe cei din sală: “Chilotul și maieul „tetra”, șlapii, vi se par toxice pentru corpul uman?” “Nu”, răspundeau. “Deci” – reveneam eu – “poți sta în casă, dacă asta vrei, astfel îmbrăcat” (mă feream să spun ca unii concetățeni găseau ținuta potrivită și pentru un campionat de table, pe scara blocului). „Dar” – venea retorica mea mustrătoare – “te poți duce la teatru îmbrăcat așa?” Îmi păream mie însumi deștept. Na!, că tetra a dispărut, cei din ziua de azi nici măcar nu cred că mai știu ce definește, și am ajuns să deplângem și dispariția socializării (așa, de nivel scăzut, cum era) dintre vecini. Așa că am căutat altă echivalență. De ce? Pentru că fenomenul “șpriț” există. Şi nu numai la noi. Satisface o sete „reală”, fiziologică.

Degustatul unui vin de clasă, satisface o sete emoțională. E o diferență. Dar a nu admite că există un anumit tipar, o ocazionalitate, vinuri menite – parcă – să se înfrățească cu apa, pentru a aduce un icnet de plăcere la 430 C la umbră, ar însemna să devenim la fel de talibani ca personajul descris mai sus.

spritzer 2Sprițul e ca taxiul. Mă rog, ansamblul taxi-taximetrist. E o necesitate. Îl iei de aici și te duci colo. Unele experiențe cu taxiul sunt mai bune, altele mai rele, rareori cauți cu înverșunare același taxi, rareori te dai jos la jumătatea cursei pentru că nu-ți place mașina sau șoferul. Deși poți să o faci. Oricine apelează la taxi. Până și oamenii mari, inclusiv cei din cultură. Doar nu credem că aceștia nu fac conversație cu taximetriștii. Ba, de ce nu?, poate râd cu lacrimi la unele glume ale acestora. Asta nu înseamnă că, vreo secundă, șoferul ar putea fi comparat cu marii actori ai comediei universale. Dar sunt momente când nu subtilitatea, ci franchețea, când nu „politically correct” ci tușa groasă, ușor indecentă, pot determina o stare relaxantă, plăcută chiar. Putem glosa la nesfârșit în această paralelă. Cât de curat era taxiul, cum mirosea, cât de vechi, cât de vopsit, câte briz-briz-uri avea etc. Șoferul. Băiat deștept. Poate își va depăsi condiția și invers. Se vede că a fost ceva la viața lui, dar acum arată neîngrijit și vorbește din amintiri.

Revenind la limbajul non-metaforic: vinul bun este un produs sensibil, aluziv, care captează fin expresia terroir-ului și a semnăturii wine-makerului. De asta îl cumperi. Vrei să rezonezi cu această “frecvență” (imperceptibilă pentru neofiți), cauți să dai licărul sărbătorii unei întâlniri speciale, îți dorești să împărtășești cu convivi sau cu omul drag din fața ta rezultatul uimitor al unei decriptări care se bazează pe semne însușite doar de omul educat. Cum – și, mai ales, de ce? – să-i torni apă în cap acestui vin? Practic, efectul ar fi similar (filmic, desigur) cu a turna apă în cap celor de la masa ta.

În sens opus, de ce să insiști să aduci un vin simplu la o masa elegantă? Nu e vorba de snobism aici. Lumina candelabrelor de cristal și fața de masă albă, fină, nu ar face – prin contrast – decât să scoată în evidența imperfecțiunile, limitele. Să recunoaștem că nu același lucru s-ar întâmpla la țară, în bătaia unui vânt ușor, la umbra vreunui nuc bătrân, cu pahare din sticlă groase așezate pe ștergar. Nu fixez într-un șablon de consum vinurile. A le pune pe toate la locul lor, în mod conștient, ar face ca tiparul de consum chiar să se diversifice. Așa cum alte băuturi s-au putut reinventa, devenind băuturi de bar, băuturi de pârtie sau de piscină, nu cred că i-am putea interzice vinului această oportunitate. Dar să o facem cu onestitate. Recunoaștem că o mare cantitate de vin nu atinge excelența. OK. Acest vin ar putea deveni partener de “spriț”. Comunicat coerent, decent, fără a “vopsi gardul”, vinul destinat acestei combinații, ar putea intra în preferințele celor care, astăzi, îi avem “scăpați” în mrejele altor băuturi.

Și, ca să devin antipatic, revin – pentru a câta oară? – la studii. E nevoie de studii de piață cu accente de antropologie, psihologie. E nevoie de date și de prelucrarea acestora într-o manieră revoluționară, creativă. Până în acest moment, nu am depistat o apropiere a producătorilor români față de o astfel de abordare a problemei. Atâta vreme cât wine-biz-ul merge, analiza, expertiza, anticiparea par desuete.

Dar când nu va mai “merge” la fel?

Cum ti se pare?

Dacă v-a plăcut acest articol, dacă vă plac evenimentele cu oameni frumoși sau dacă sunteți interesați de cultura wine & lifestyle, vă puteți abona (cu cadou garantat, discounturi și surprize) la revista tipărită aici...