Am comandat indirect, printr-un prieten din Germania, un ulei de masline din Creta, un ulei atat de gustos incat nu ma pot abtine sa nu povestec putin despre el.

Este déjà pentru a 2-a oara ca primesc uleiul, la canistra de 5 litri, vine din Creta de pe plantatia de maslini a familiei Vassiliou din satul Elea (in limba greaca, “elea” inseamna maslin). Se face exclusiv mecanic, la mica presa a familiei.

Productia de ulei este limitata la doar cateva sute de canistre de 5 litri pe sezon, canistre umplute manual de catre bunicul Nikolaos …
Este un ulei nefiltrat, usor tulbure iar culoarea este superba, rareori mi-a fost dat sa vad un ulei de un verde atat de frumos. Uleiul este usor opac daca il agitam, cand si gustul este mai intens, mai robust. Lasat in liniste cateva zile, pulpa se depune si uleiul devine mai senzual, mai fin si delicat. Producatorul chiar recomanda ca cei carora le place un ulei mai intens, mai robust, sa agite canistra inaintea folosirii iar celor care il vor mai delicat sa il pastreze cateva zile nemiscat, pentru ca pulpa sa se depuna.

Gustul este proaspat si intens, aminteste evident de iarba suculenta de munte, proaspat cosita, de flori de primavara si cu un retrogust de un amarui delicat si persistent, de care nu te mai saturi.
Este un exemplu de ulei extravirgin, 100% natural, de cea mai buna calitate iar aciditatea este de numai 0,3% (aciditatea maxima admisa la un ulei de masline extravirgin este de 1%).
Este un ulei de masline exceptional !
Celor interesati le pot indica sursa, cu cea mai mare placere.

Am facut déjà cateva retete in care am folosit uleiul, si el mai mult mi-a placut cu vinete la cuptor:
2 vinete bine coapte, taiate felii, pe lungime – felii nu mai groase de 0,5 cm, facute pe gratar, cu 1-2 stropi de ulei de masline (vinetele pot fi inlocuite cu dovlecei).

Intre timp, facem un amestec din 50 grame pesmet de buna calitate, 100 grame de parmezan ras, 50 grame de pecorino ras, o jumatate de lingurita de menta si tot ata de oregano plus 3-4 linguri de ulei de masline, putina sare de mare si piper proaspat macinat. Amestcam bine si lasam cel putin o ora acoperit, la frigider. (daca amestecul este prea uscat, mai puneti putin ulei de masline)

Incalizm cuptorul la 180 C, punem feliile de vinete pe o tava, le ungem cu amestecul de pesmet si parmesan, apoi punem peste 2-3 rondele de rosii bine coapte si peste ele punem un alt strat de amestec de pesmet si parmezan, mai radem putin parmesan, turnam un firicel de ulei de masline si punem tava la cuptor pana cand parmezanul se rumeneste….
nu dureaza mult. Si ce bine merge asta cu un vin alb


32 comentarii


Abonare newsletter






TOP VINURI ALBE ROMANESTI


M-ar interesa si pe mine uleiul asta, de mult caut o sursa de ulei natural.
Buna ziua, va rog sa-mi indicati sursa pentru uleiul de masline nefiltrat. Multumesc. Mihaela Grama
Interesant…foarte!!!Cum ajungem in posesesia lui?
Cristi Boerean e momentan plecat, va reveni la blogul lui incepand de luni, 11 februarie. Cred ca atunci va putea raspunde la intrebarea cu privire la locul unde se poate gasi acest ulei. Va multumeste pentru interes (i-am spus prin telefon ca ati intrebat). Cele bune,
Cezar
Scuze pentru intarziere dar am fost la curatat zapada …
Dupa cum am spus, eu am comandat uleiul indirect, printr-un prieten din Germania care l-a platit in avans, uleiul fiind apoi expediat prin posta pe adresa lui.
Datele de contact ale furnizorului sunt:
Frieda Devrikis
Rosmarinweg 1b
70374 Stuttgart
Deutschland
Telefon: +49 711 849 62 59
Fax: +49 711 849 62 61
E-Mail: verkauf@devrikis.de
Desigur, inainte de a scrie materialul despre ulei, am vorbit la telefon cu Dna. Devrikis cerandu-i permisunea pentru asta.
Cristian,
Am o nedumerire pe care sper sa mi-o poti lamuri tu: uleiul de masline poate fi folosit la gatit in tigaie? De exemplu pun in tefnon si apoi ouale la prajit, calit ceapa, etc.
Din anumite surse am aflat ca prin incalzire devine toxic; este adevarat?
Multumesc.
Daniel, pana iti raspunde Cristi o sa-ti spun eu ce mi-a spus si mie un bucatar talentat: se poate gati cu ulei de masline, problema este ca are asa-numitul “punct de fum” la o temperatura mult mai scazuta decat uleiul celalalt, pe care il folosim de obicei. Bucatarul respectiv mi-a “vandut” un pont: cand gatesti cu ulei de masline sa pui si o cantitate de unt in aceeasi tigaie. Prin amestecul de unt si ulei de masline, punctul de fum al lichidului rezultat creste cu cateva zeci de grade, asa incat poti folosi fara riscuri uleiul de masline.
Daniel,
problema cu uleiul de masline nu este atat punctul e fum ci pretul…in tarile in care uleiul “curge” din maslini, lumea nici nu concepe sa gateasca cu alt ulei.
Este o conceptie gresita ca uleiul de masline se arde mai repede … sngurul loc unde te arde e la buzunar
Uite, pentru exemplificare, iti dau cateva repere privind punctul de fum (temperatura la care un ulei se arde si devine amar):
Unt: 176 C
Ulei extravergine: 208 C
Ulei vergine: 215 C
Ulei de floarea soarelui: 227 C
Ulei din samburi de struguri: 252 C
Ulei de arahide: 160 C
Ulei de porumb 160 C
Poti folosi uleiul extravergine pentru gatit fara nici o problema, mai ales cand faci sosuri cu rosii, usturoi, ciuperci, legume la care parfumul de extravergne este absolut obligatoriu. Pentru fripturi care necesita o perioada mai lunga de coacere eu folosesc uleuil din samburi de struguri (nu e nici asta ieftin – dar face banii)
Daniel, uite ca ne-a lamurit Cristi pe amandoi
Iar apropo de uleiul de porumb, am facut odata chiftele prajite in astfel de ulei si aveau iz de floricele
Buna ziua!
Caut de zile intregi o modalitate de a cumpara ulei de masline 100% natural, insa este aproape imposibil, desi ne aflam atat de aproape de Grecia, ca sa nu mai spun ca, de altfel, si in muntii Turciei se produce un ulei la fel de bun. Am nevoie de acest ulei nu pentru preparare culinara, ci pentru o cura detoxifianta recomandata de medic. In consecinta, uleiul, este musai sa fie natural.
As vrea, daca ma puteti ajuta, sa ma lamuriti in legatura cu limba in care pot comunica cu furnizorul acestuia, si as vrea sa stiu daca este cineva care deja a cumparat de la acesta.
Va multumesc frumos.
In cazul in care se primeste mesajul meu, va rog sa imi trimiteti eventualele raspunsuri pe adresa de e-mail :director@formenerg.ro
Buna ziua! In ziua de azi ne confruntam tot mai des cu probleme digestive, colesterol, presiune arteriala, etc. Ma confrunt cu astfel de probleme si as dori sa achizitionez ulei de masline extravirgin. As dori sa stiu pretul acestuia si de unde poate fi achizitionat.
Kristians,
In postarea mea din 11 Feb. (o gasesti putin mai sus…) am dat datele de contact ale furnizorului. Atata doar ca acesta se afla in Germania…si eu il cumpar printr-un prieten din Munchen.
Pretul, o descriere precum si comentarii ale clientilor le gasesti la :
http://cgi.ebay.de/Extra-Natives-Olivenoel-aus-Kreta-5l-NEUE-ERNTE-2008_W0QQitemZ160209195805QQihZ006QQcategoryZ79887QQssPageNameZWDVWQQrdZ1QQcmdZViewItem
Orice ulei de masline emulsionat la rece este nefiltrat si, cel mai aromat si mai bun este cel spaniol, nu grecesc…
Miorlau,
Vezi ca-i ofensezi pe italieni si or sa ne mai trimita acsa o tura de cetateni domni romi
Nu cred ca poate nimeni sa spuna care ulei de masline este cel mai bun, totul fiind o pura chestiune de gust si perceptie.
Grecii vor spune clar si raspicat ca al lor e cel mai bun, italienii ca al lor, turcii ca al lor si italienii ca il loro !!
Cat despre brandul de tara nici nu mai vreau sa amintesc.
…si inca ceva: uleiul nu este emulsionat la rece ci prelucrat exclusiv prin mijloare mecanice iar filtrarea se face prin decantare.
Iti multumesc si tie pentru comentariu si pentru ca iti faci timp sa citesti blogul
Buna seara tuturor!
Vad ca multa lume cauta ulei de masline extravirgin.In caz ca ajuta, eu lucrez pentru importatorul direct al uleiului de masline extravirgin Kolympari, din Creta. Este un ulei extraordinar, cu aciditate 0.31%, are certificat AGROCERT (un certificat eliberat de Ministerul Agriculturii din Grecia care atesa faptul ca intreaga productie este conform normelor )si preturile sunt foarte bune (de ex canistra la 5l e 115 RON). Firma lucreaza cu hotelurile de 5 stele si restaurantele mai mari, de aceea nu prea se gaseste in supermarket-uri (doar in 2 mini market-uri din Bucuresti).
In fine, daca cineva vrea mai multe detalii, sau sa cumpere (chiar si ca persoana fizica) anuntati-ma ca sa va dau un nr de tel.
Anduta,
Multumesc pentru informatie.
Cred ca poti sa ne dai, fara sa mai astepti, numarul de telefon si o adresa de email.
Sunt convins ca multi te vor contacta pentru acest ulei. Eu chiar am mai primit o canistra de 5 L de la Dna. Devrikis (recolta 2007/2008)insa cand il termin o sa iau, mai mult ca sigur, legatura cu tine.
In regula, nr e 0723 24 31 39, iar mailul e greekromservice@yahoo.com. La mail avem acces mai multe persoane, asa ca cel mai bine e sa ne auzim la tel.
Numai bine!
Salut tuturor,
Numelee Nicu Silvestru si traiesc in Italia de 12 ani.
Stiu ca acasa uleiul extravirgin de masline costa tare mult si mai stiu ca se gaseste cel “produs” la scara larga.
Acum vreo 5 ani lucram impreuna cu o persoana din Puglia, zona recunoscuta pentru productia de ulei extravirgin de masline.Cum ca eu sunt pasionat de bucatarie ( am si lucrat pe aici) i-am cerut sa-mi aduca (contracost) ulei extravirgin de masline nefiltrat. E ceva incredibil !
Il mananci pe paine ! Si la propriu si la figurat ! Prajeste felii de paine pe plita sau si mai bine pe gratar ( mamma mia !) freaca-le cu un catel de usturoi, pune cateva picaturi de ulei foarte putina sare si ai sa mananci fara sa te mai saturi!
E foarte bun in salate pe carne de orice fel la gratar , pe branza, pe peste, pe legume gatite pe gratar,etc.
Nu este bun pentru conserve.
La prajit se foloseste in amestec cu ulei de floarea soarelui mai ales la gatitul pestelui cu paste in stil italian ( creveti, aragosta,etc.)
Eu “lesin” dupa uleiul de masline si am contactat cativa producatori din Puglia cu intentia de a-l cumpara si comercializa acasa.
Nu merita sa cumperi de la Divella, Carli sau altii. Micii producatori dau si ei toate actele in regula iar calitatea e mult mai ridicata la preturi aproape intotdeauna mai mici.
In Grecia se gaseste ulei de masline extra virgin in supermarket-urile din drumul spre Salonic (e unul aproape de Promachonas, de granita cu Bulgaria). Costa intre 20 si 25 EUR canistra de 5 litri, va puteti cumpara cand veniti de la mare dinspre Salonic.
Bun uleiul de masline, eu de 3 ani il folosesc (dar adus din Grecia, de la noi din magazin niciodata), dar numai la salate, nu am gatit niciodata cu el!
Am sa incerc o reteta de la tine!
salut tuturor am an administrare cateva livezi de maslinisi sant producator de ulei de masline zona KALAMATA GRECIA.Pot sa va trimit ori ce cantitate celor interesati,drept urmare platiti dupa ce acordati calificativul tel 00306947408798 dan filip
buna ziua,
un ulei naturalde masline produs in Portugalia va pot recomanda cu foarte mare incredere.Este un produs necunoscut pe piata la noi (fie vorba intre noi la noi exista un ulei numai cu 5-10 %ulei de masline restul e apa de ploaie)scrie pe eticheta daca nu este acoperita cu traducerea romaneasca.Pentru mai multe detalii ma puteti contacta la tel0729.372.134 Eu incerc sa-l introduc pe piata dar este cam greu la noi fiind monopol cam pe tot ce se poate comercializa.
Anda,
asa este, pe piata romaneasca avem prea putin ulei de masline extravirgin de buna calitate … dar exista, totusi, si din acesta. Pe multe etichete scrie Olio di Oliva Di Sansa, multi crezand ca Di Sansa este producatorul….
Poate luam legatura si discutam putin pe seama uleiului din Portugalia, eu am o vinoteca si intentionez, pe viitor, sa extind lista uleiurilor de masline extravirgine de cea mai buna calitate. Acum am doar Marques de Grinon care este senzational .
SINT MARIANA PRODUCATOARE DE ULEI DE MASLINE EXTRAVIRGIN PRESAT LA RECE DIN MASLINE ECOLOGICE ADICA POMII NU AU FOST TRATATI CU NIMIC . SINT JUMATATE DE AN IN ROMINIA SI JUMATATE IN INSULA CRETA. PENTRU CEI CURIOSI SI PENTRU TOATA LUMEA CARE DORESTE ADEVARATUL ULEI ECOLOGIC EXTRA VIRGIN PRESAT LA RECE OFER NUMARUL MEU DE TELEFON0741251533 LA ORICEORA DIN ZI !VI-L RECOMANDCU MARE INCREDERE!DACA -AVETI PROBLEME DE SANATATTE FOLOSINDU-L CU REGULARITATE SI CORECT VETI REDOBINDI STAREA DE BINE! NU EVITATI SA MA COTACTATI! INCERCAREA NU COSTA O AVERE SANATATEA INSA CITE ODATA NU O POTI CIMPARA NICI CU O MARE AVERE! CU TOT RESPECTUL PENTRU TOTI!
Felicitari Mariana! De ce nu-l produci in Romania? Acum cu fonduri europene iti poti face o fabricuta si in Romania. Cu experienta pe care o ai ai putea incerca si alte varietati. Noi suntem mari producatori de struguri si vinuri, dar nimeni nu s-a gandit sa produca ulei de sameinte de struguri care este foarte cautat in occident si poate daca ar avea un pret acceptabil s-ar vinde si in Romania. Eu am cautat pentru o dieta in Romania si nu am gasit nicunde. Ai sta si ai produce 6 luni in Creta si 6 luni in Romania. Daca esti interesata, da un semn si te sun sau iti dau o adresa de e-mail unde ma poti contacta.
Sunt importator al producatorului AGRUNION IRAKLIO CRETA-BRAND KNOSSOS -ULEI MASLINE EXTRAVIRGIN PRESAT LA RECE CALITATE DEOSEBITA POT FI CONTACTAT TEL 0743834744
cei din domeniul comercializarii uleiului de ce nu afisati si un pret pe kg sau litru???.Oferta mea e de 2700euro tona fara cheltuieli de transport.O este interesanta varianta cu uleiul ecologic,dar pentru DAKO cu ce faci REDO(stropit)da-mi o solutie si mie sau mama natura isi spune cuvantul an cele 6 luni cand esti plecata an Romania
Buna ziua,
Suntem un grup de firme,din Bucuresti si printre alte domenii suntem si importatori de ulei de masline extravirgin biologic din Italia( ulei care in acest moment se vinde doar in farmacii).Avem cantitati diferite si preturi fara concurenta in Romania.In cazul in care sunteti interesati,puteti suna la numarul de telefon-0724.061.085 sau la adresa de mail Office@falvorotary.ro
Va multumesc
[...] descoperit aici si subscriu intrutotul la descrierea domnului Boerean. Undeva, la comentarii, gasiti si contactele [...]
O alta sursa de ulei de masline din creta e ulei-masline.ro
Firma noastra produce de ani de zile ulei de masline in Grecia conform regurilor, degraba vom putea sa importam uleiu de masline si prin Rominia dar numai la comanda,acest ulei de masline care il importam noi in Moldova si Rusia este de o calitate superioara si iesa in cantitate foarte mica,el se foloseste cit si in medicina cit si in mincare,se va dau un exemplu aciditatea lui este de 0,01% si de o,o5% si noi il facem numai la comanda este incredibil de bun si lecuitor…Procedura de a face asa ulei este foarte greu si multa munca si este aproape imposibil de gasit chiar si in Grecia,alti producatori fac uleiu in cantitati mari ca sa aiba un venit mai mare,dar la noi este tot invers scoatem putin si bun.
m-ia adus cineva din italia ulei de masline extavergine presat la rece si dupa ce il inghit ma ustura gatul ce parere aveti este ceva normal ? Va multumesc