Spaghette cu radicchio si costita

Pentru ca tot e sezon de radicchio si capatana ramasa de la risotto a fost suficienta, mi-am amintit de o reteta destul de rapida ca sa poata fi facuta la cina daca ne pica musafiri pofticiosi si pusi pe spaghette.

Daca mai avem si ceva costita afumata pe balcon si putin parmezan prin frigider… atunci in circa 30 de minute putem face minuni.  Mie imi place sa ma apuc de gatit cand musafirii sunt deja veniti, asa amestec in oale la un pahar de vin si o vorba. Adevarat este ca, de cele mai multe ori, felurile de mancare pe care le pregatesc cand am musafiri  trebuie facute pe loc si nu pot fi pregatite dinainte.

Zis si facut:
(cantitatile sunt pentru o cina in doi)

4 – 5 frunze de radicchio taiate in doua pe lungime si apoi julienne
250 g de spaghetti (preferabil artizanale)
unt, cam ¼ pachet (tinem insa pachetul la indemana)
150 g costita afumata, de casa, taiata cubulete
2 maini bune de parmezan proaspat ras
3 linguri de ulei extravergine
1 pahar de vin alb, sec
piper proaspat macinat
1 ardei mic, rosu si iute, taiat rondele

Punem pastele la fiert in 2,5 l de apa dar, atentie!, fara sare. (Daca folosim costita de casa, aceasta va fi suficient de sarata pentru toata mancarea). Daca avem bacon, atunci punem ceva sare in apa cand incepe sa fiarba. 

Topim untul intr-o tigaie incapatoare, impreuna cu uleiul de masline, si, cand este incins, punem costita taiata cubulete si ardeiul iute. Lasam pe foc potrivit cam 4 – 5 minute, dupa care turnam vinul si agitam usor tigaia. Cand costita este aproape rumenita, aruncam deasupra radicchio si mai lasam 1-2 minute.

Scurgem pastele, (pastram insa apa) si le turnam in tigaie, peste costita. Mai adaugam vreo 5 linguri de apa de la paste, parmezanul ras, si amestecam. Vom obtine un sos cremos, delicat si foarte gustos. Daca sosul este putin prea gros si cleios, nici o problema, completam cu inca cateva linguri de apa, putin unt si amestecam.

 

Cu o rasnita de piper si parmezanul la indemana, ne asezam la masa si… pofta buna.

Am destupat o sticla de Byzantium Rosso di Valachia, acel cupaj de Feteasca Neagra – Pinot Noir si Merlot. Buchetul mi-a placut mult, ciresele salbatice din Feteasca sunt evidente, insa vinul mi s-a parut prea agresiv din punctul de vedere al aciditatii, amplificata poate si de ardeiul iute. Poate ca trebuia decantat.