Ceafa de porc cu sos de mere a la Garina

… spun “a la Garina” pentru ca este o friptura pe care o facem des la Garina. Avem acolo toate cele necesare, insa cel mai important este cuptorul cu lemne si o oala antica, de tuci. Sta friptura pe cuptor cam trei ore pana se face, dar si cand e gata, ti se topeste in gura.
Si, cum merele sunt la ele acasa prin gradina, iar tufele de ienupar, cu bobitele lor negre si aromate, cresc intr-o veselie pe platoul de la capatul satului (la peste 1.000 m altitudine) ingredientele principale sunt la indemana si proaspete. (Ca o curiozitate, pentru cei care nu stiu, gaura cheii de la usa bisericii din Garina este exact la 1.000 m altitudine)

Friptura o fac din ceafa de porc, dar acea bucata de ceafa dupa care urmeaza cotletul… este ceva intre ceafa si cotlet, o carne mai slaba decat ceafa pura. dar cu suficienta grasime ca sa ramana frageda si suculenta.

Bucata de carne, cam de 1,5 kg, se inteapa cu un cutit ascutit in mai multe locuri. ca sa facem loc unor catei de usturoi taiati pe din doua. cu care impanam carnea. Frec carnea bine-bine, cu 2-3 linguri de sos de soia si apoi cu un amestec de boia dulce, sare, cimbru, piper negru-verde-alb. si o las la marinat cateva ore (cel mai bine peste noapte, la frigider) acoperita cu o folie alimenatara, transparenta.

Pun apoi carnea in oala de tuci, cu putin (3-4 linguri) ulei incins si o rumenesc pe o parte si pe alta, completez apoi cu putina apa de izvor (in Garina apa de izvor vine la robinet) si o las pe cuptor. Pe urma, fara nici o graba, curat cateva mere din gradina, din acelea dulci- acrisoare, zemoase si parfumate (sunt excelente pentru suc) si le pun in oala, taiate in patru impreuna cu 3-4 boabe de ienupar, 2-3 catei de usturoi necuratati putina sare si o jumatate de lingurita de zahar sau miere de albine, pun capacul pe oala … si imi vad de treburi. Din cand in cand am grija sa mai pun cate un lemn pe foc – focul nu trebuie sa fie mare, doar atat cat zeama din oala sa faca cate un …”blup lenes”. Cand carnea este rumenita, o intorcem pe cealalta parte.

Merele se vot topi intr-un sos delicios, iar catetii de usturoi ii strivim si pulpa cremoasa o intindem cu o furculita pe carne. Sosul se poate imbunatati, dupa gust, cu 1-2 linguri de sos de soia si cu un paharel de bere (cam 50 ml). Dupa circa trei ore, carnea este frageda si moale, de trece furculita singura prin ea. Noi facem un pireu de cartofi (cartofii de Garina au fost celebri candva – acum sunt la fel de buni, celebri nu mai sunt  ) o garnitura de varza rosie calita, cu bucati de mere si stafide si, normal, sos de mere din belsug. Carnea se poate servi si rece, este la fel de buna !

Am baut un Carmenere Varietal, de la Santa Helena/Chile, unul din tot mai multele vinuri nou intrate la noi pe piata, un vin gustos, plin, care s-a potrivit cu friptura si a facut fata cu bine combinatiei de arome. Intai am mai avut un Zinfandel Sunset Canyon din California, facut insa pe stil Nouveau, mai subtire, care a fost eclipsat de mancare, asa ca am renuntat la el.