Dan C. Mihailescu: „Vinul este tot mai mult apanajul elitelor“

FOTO/Vinul.ro - vă puteți abona (cu cadou garantat, discounturi și surprize) la revista tipărită aici...


Interviu de Radu Rizea

Pentru a avea un consum de vin decent, ca natie, trebuie sa existe oameni care sa stie nu doar sa descopere, ci si sa vorbeasca vinul bun. Spuneti-le lideri, trendsetter-i sau agenti de influenta in propriile grupuri – ei sunt cei pe care oamenii ii imita, in speranta ca le vor surprinde o artera spirituala, un crampei din logica firii, o sclipire din “nu stiu ce”-ul care ii face deosebiti. Imitatia, numita “following” in era Twitter-ului, creeaza mode, fie ca este vorba de fragezimea unei fripturi de vita, de buchetul deosebit al unui vin vechi, de citatul dintr-o carte impartasita sau refrenul unei sansonete. Iar de la acesti follower-i si moda pe care o lanseaza se naste sansa lucrurilor bune de a fi descoperite… Este motivul pentru care am invitat in paginile revistei, ori de cate ori s-a putut, oameni de valoare dispusi sa se puna, macar pentru cateva minute, in slujba vinului. Astazi, Omul care aduce Cartea: Dan C. Mihailescu!

Cand si cat vi s-a strecurat vinul in suflet?

In suflet, tarziu. In stomac, devreme. Adica nu eram scolar pe cand bunicul pe linie materna, sudist de pe Borcea, forjor, pescar, vanator, hedonist cat cuprinde, ma punea sa-i ascult povestile si sa-i acompaniez romantele, alintandu-mi inocenta rubiconda cu cate-un pahar de zaibar, tulburel, capsunica, pelina s, invariabil insotit de nuci, struguri, branzici scorojite, o pastramioara cu ceapa de apa sau niscai guvizi sarati cu mamaliga rece. (Chiar: uite, abia acum imi dau seama ce fineturi „organoleptice“ asociam noi in bucatarioara aia de doi metri, cu podeaua data cu gazolina). Ma alin oarecum cu gandul ca Bernard Pivot o devoaleza pe alde Colette dedulcita la vinuri – albe, ce-i drept – inca de la trei anisori.

A existat un moment in care sa realizati ca ceea ce fusese pana atunci o bautura prietenoasa s-a transformat intr-un act de cultura?

DCMSorbitor cumpanit, ucenic enologic ascultator si oleaca mester gustativ in domeniu am ajuns abia dupa 50 de ani. Adica dupa doua infarcturi, o embolie, doua coronarografii si trei bypass-uri. Cand, asadar, am terminat cu fumatul, whiskyul, chintalele de cafele si aluviunile de dulciuri. Cand a venit vorba de inlocuit cantitatea cu calitatea si inghitirea oarba cu sorbirea lucida, cand placerea cuminte a luat locul navalei autodistructive, cand pravalirea iute in tariile dracesti a cedat in fata binecuvantatei linisti a comuniunii – abia atunci a inceput sa mi se dezvaluie harul vinului. Fireste ca-i tardiv. Dar, decat nicicand, mai bine prea tarziu. Au fost mai multe momente. Primul a fost la un curs al lui Ioan Alexandru despre Pindar, Eminescu, Roman Melodul si Rembrandt, prin 1975-76. Asa erau cursurile lui, plecau dintr-un vers de Hölderlin analizat de Heidegger si plimbau ideea de la presocratici la Rilke si Claudel, la Pascal si Grünewald. A venit vorba de trupul femeii ca amfora, de chiupurile cu vin, grau si miere ale grecilor, am ajuns la Iisus, minunea cu apa si vinul de la nunta, apoi la roseata din obrajii lui Rembrandt cand se picta cu Saskia pe genunchi, pentru a compara paloarea cirotica si psihicul prabusit al bautorilor de tarii cu jubilatia bucalata, carnatia stralucitoare si exuberanta daruite bautorilor de vin. Vinul e harazit inaltimilor, adica levitatiei fabulatorii, in vreme ce alcoolul pur te proiecteaza-n abisuri, pe verticala distructiei, sicitatii, disolutiei. Al doilea moment s-a petrecut odata cu primele degustari meseriase, la Milestii Mici, in Basarabia, si la Recas, in anii cand eram in board-ul Fundatiei pentru o Societate Deschisa, cand am umblat kilometri intregi pe sub pamantul tapetat cu butelci si butoaie, inclusiv cu preturi de zece mii de euro sticla, cand am intalnit primul somelier din viata, am aflat ce va sa zica terroir-ul, specificul vinurilor la francezi, italieni, nemti, chilieni, gruzini, portughezi, californieni, spanioli etc., deosebirile dintre Dealurile Moldovei, Olteniei, Munteniei si Banatului, diferenta dintre solul nisipos, argilos si celelalte. Una peste alta, am priceput ca intr-un pahar de vin bun (adevarat) sunt incorporate nu doar alchimie, metafizica si onirologie, ci si istorie, geografie, geologie, chimie, pedologie, estetica, etnopsihologie si inca altele. Iar in al treilea rand, multele discutii purtate de-a lungul anilor imprejurul unui pahar, fie pe colinele Stroiestilor de Valcea, fie la statiunea viticola craioveana Banu Maracine cu unchiul sotiei, enologul Aurel Popa, m-au desprins incet dar sigur de alcoolurile tari si m-au imprietenit cu intelepciunea vinului.

„In ciuda aparentelor, elitele se extind calm si puternic“

Ati prezentat recent in emisiunea pe care o gazduiti doua carti legate de vin. In contextul in care respectul si dragostea fata de vin abia isi croiesc drum catre inimile consumatorilor, iar publicistica de specialitate este inca redusa ca volum, care este estimarea dumneavoastra fata de viitorul aceste nise? Se vor citi carti despre vin cu tot mai multa foame de intelegere si cunoastere sau ne vom opri imediat ce ni se pare ca stim trei lucruri in plus fata de cel de alaturi?

Esanu 2005 3Aici sunt pe deplin optimist. Chiar daca dvs. spuneati la lansarea „Dictionarului indragostit de vin“ al lui Bernard Pivot ca stiti din surse sigure ca piata de bere ne rezerva niste surprize de proportii, eu raman convins – si am sumedenie de dovezi cat se poate de variate si temeinice – ca vinul este si va fi tot mai intens apanajul elitelor. Iar elitele sa stiti ca, in ciuda aparentelor, se extind calm si puternic. Sunt tot mai multi cunoscatorii, tot mai pretuiti somelierii, tot mai multe cramele si localurile specializate, tot mai diversa si apetisanta oferta, tot mai priceputi, mai tenace si mai bogati colectionarii. In anii 2000, piata s-a diversificat substantial fata de anii ’90, iar concurenta dintre vinurile autohtone si cele de import, ca si cea dintre producatori, comercianti, firme, dealer-i etc. a fost absolut benefica. Cunosc (eu, rudele sau prietenii mei) diplomati, politicieni, artisti, medici, gazetari, bancheri, savanti, arhitecti care, fie au cumparat hectare de vie romaneasca, salvand adevarate minunatii paraginite in postceausism, fie colectioneaza anume soiuri la nivel european, fie fac degustari amicale, dar savante, acasa, in loc sa se uite impreuna la meciuri, ca pana acum, rontaind seminte si umflandu- se cu votca de doi bani si beri la PET. A aparut moda lansarilor de carte, a evenimentelor artistice in general, urmate o suav-subtila degustare de vinuri. De vreme ce chiar la varful ierarhiilor, adica in chiar sediul BNR, dupa sindrofiile culturale publicul select se poate dorlota cu un pahar de Cramposie „Isarescu” – asta, ca sa nu mai spun de mediile bisericesti, financiare, corporatiste, masonice, diplomatice – e limpede ca vinul si-a recapatat blazonul, castiga teren deopotriva in high life si in clasa mijlocie. Cred ca, din cat se inmultesc ororile gen tuica din balegar pentru nefericirea rurala si de mahala, dintr-atat vor veni vremuri tot mai bune pentru vinul de calitate. Poftim, pana si faptul ca, asa cum ati observat, un om ca mine, care prezinta la ProTV o carte pe zi de aproape 15 ani, a ajuns ca in aceeasi saptamana sa expuna pe ecran Dictionarul lui Pivot si Caietul lui Sergiu Nedelea, constituie deja, in mic fireste, o dovada in acest sens. Si tot in aceste saptamani am avut lansari ale Dictionarului cu Samburestii, Oprisor, Basilescu, Vincon, iar eu am inceput sa duc in vizite sticle de Visinescu in loc de Glenfiddich! Cel putin dinspre mine schimbarea-i vizibila.

 „Ceea ce confera suprematie vinului e prestigiul biblic“

Toate bauturile lumii au in spate o poveste, de la razboiul intre vecini pentru a produce cel mai parfumat rom la legendele care se tes in jurul unui malt single barrel, de la inselatorul sake la ravnitele distilate din Armagnac si Cognac, fara a mai numara tipurile de bere sau povestile ceaiului si ale cafelei. Cum a ajuns vinul sa devina simbolul bauturii purtatoare de povesti, atingand, in plus, cea mai mare diversitate de ipostaze – ludic, sacru, moral, sobru, de meditatie, de sete, social, de gastronomie, pentru connaisseur-i si alte mii asemenea?

dan c mihailescu2Aveti dreptate. Dar nu trebuie sa uitam ca pasiunea pentru vin nu are nicidecum dreptul sa ne faca dispretuitori fata de celelalte gusturi. In fapt, idealul e sa ai intelepciunea de-a asocia licoarea potrivita la mancarea nimerita. Sa nu-l ironizezi pe cel care prefera berea, tequila, romul sau votca, whiskyul, ginul (cu sau fara apa tonica), calvadosul, grapa, grogul, coniacul, palinca, lichiorul, tuica, sampania, absintul sau mai stiu eu ce. In plus, asa cum exista, slava Domnului, diferente sensibile intre culturile popoarelor de munte, campie, mare sau pustiu, ori diferente majore intre scriitorii bautori de votca, vin, absinth, bere, whisky, la fel se poate spune ca lumea Operei, a coregrafiei si teatrului de bulevard e mult mai aproape de sampanie, decat de alte surate. Ceea ce confera suprematie vinului e, intai de toate, prestigiul biblic. Painea si vinul, trupul si sangele lui Hristos. Cuminecarea se face, sustine Pivot, cu vin alb la catolici si rosu la ortodocsi (desi pe la noi se inchid lesne ochii fata de culoarea din sticla). Apoi sacralitatea si forta imperiala a vinului deriva din insasi istoria, mitologia si filosofia viticulturii. Toate marile vechi imperii si-au intemeiat gloria pe vin, grane si ulei. Deopotriva Evul Mediu si Renasterea, cruciatii, calugarimea, aristocratia feudala, pana la marea si mica burghezie, toata lumea a tezaurizat podgoriile si vinul ca pe aur, bani, cambii etc. In fine, pana si literar vinul detine suprematia, de la Biblie, sufism si Omar Khayam, la Shakespeare, Villon, Rabelais si Baudelaire.

Povesteste Pivot despre artileria si aviatia care nu au putut opri avansarea coloanelor germane in cel de-al doilea razboi mondial pentru ca erau prea ocupate sa traga salve cu iodura de argint spre “norii cumulonimbus plini cu gheata si cu moarte”. Un argument care ar putea parea ridicol, rizibil, o tentativa stangace de a deghiza incompetenta sau lasitatea propriilor trupe, daca nu ar exista si un alt pasaj, doar cu cateva pagini inainte, in care Julien Dulac (Tonton Julien), un gospodar prometeic si dur, un “taran ca pe vremuri”, care radea de „micile dureri (…): taieturi, arsuri, intepaturi, degeraturi, intinderi”, este ingenunchiat si izbucneste in lacrimi cand podgoria este lovita de grindina. Ar fi o explicatie pentru faptul ca Franta naste atatea vinuri minunate, dar unde ne plaseaza absenta unor asemenea anecdote pe noi, romanii, in lumea vinului nascut din dragoste?

Lasati, ca avem si noi destule povesti nenorocite, prin cronicari, cu viile sistematic devastate de tatari si turci, ca si cu soldatii rusi, invariabil dand iama prin pivnitele, hambarele, cotetele si mai ales cramele satenilor, impuscand butiile si scaldandu-si salbaticia in valuri de Cotnari si Valea Calugareasca. Se zicea odinioara ca, pentru taranul roman, vita din batatura e mai pretioasa decat copiii si ca pentru o vaca sau o pereche de boi omul nostru isi dadea si casa si viata. Probabil ca vita de vie joaca la francezi rolul vitelor in lumea romaneasca. Pe de alta parte, este instructiv sa-i vedem la Pivot pe Goebbels si Goring colectionand Bordeaux-uri si Burgundii, dar sa nu uitam eterna santajare bolsevic-viticola a Gruziei si Basarabiei: cum planuieste careva o evadare occidentala, cum vine Kremlinul cu amenintarea viilor si a importului viticol moscovit. In plus, ia sa vina si la noi un editor istet si sa comande unui cunoscator o antologie dragalasa de sirotat vinuri, sa vedeti cat de generos si gales se vor desfolia pagini frumusele din toata istoria literaturii romane.

„Simplitate, armonie, noblete si intelepciune“

Vorbiti in prefata pe care ati scris-o „Dictionarului din dragoste de vin“ despre corelarea educatiei profesionale cu educatia fizica, in sensul educarii in ritm alert a simturilor (pana la nivel de eruditie senzoriala), acestea devenind “pereche indisociabila a culturii”. Cat de mult, cat de profund si cu ce intindere ne va schimba aceasta mica si eleganta revolutie a simturilor? Avem purtatori de cuvant care sa o popularizeze, care sa convinga masele sa dea mult-si-prostul pe bunul putin?

dan ce mihailescu3Nu. Cum spuneati chiar domnia voastra in prefata Caietului somelierului, de Sergiu Nedelea, „astazi, piata vinului din Romania abia da semne ca iese din comuna primitiva”. Nu noi, epigonii, suntem de vina, ci istoria cu vitregiile ei. De unde, cum, cine si pe ce temei sa-i ceara ciobanului sa deguste cumsecade un Cointreau dupa un melanj final de Camembert si Roquefort, ori sa opteze intre un pahar de Veuve Cliquot sau unul de Moet&Chandon? Am iesit la libertate dupa jumatate de veac de dictatura si niste ani in care abia de gaseam hartie igienica, pasta de dinti, vata si chibrituri, iar vinul era „din surcele”. Pentru bolsevismul ceausist, atributele conceptului de educatie erau doar patriotica si fizica. Educatia estetica, educatia financiara, educatia religioasa, educatia sexuala, civica, arhitecturala, turistica, vestimentara, cosmetica, gastronomica… erau exclusiv apanajul decadentismului burghez occidental. Or, ceea ce se intampla astazi cu educatia oenologica vine perfect in retea cu tipurile de educatie citate. Este (sau trebuie sa fie) o legatura vitala si complexa intre stiinta (arta) de a-ti ingriji faptura, chipul, stomacul, pielea, parul, gradina, copiii sau animalele de companie, si gustul (plus priceperea) de a-ti alege mobilierul, hrana, lenjeria, magazinele, bauturile, incaltarile si toate auxiliarele vestimentare, dar si restaurantele, lecturile, destinatiile de concediu, plasamentul rezervelor financiare s.a.m.d. Toate acestea trebuie sa fuzioneze in siajul compus din patru cuvinte fundamentale: simplitate, armonie, noblete si intelepciune. Adica tot ce pare a fi mai strain de „omul recent”, vorba lui Patapievici. E nevoie de timp, de rabdare si tenacitate, ca si de o vointa politico-mediatica pe masura. Or, de la pitorescinduio satoarele eforturi facute de un Radu Anton Roman in emisiunea lui de la Pro TV, pana la… Radu Rizea de azi, cati astfel de combatanti avem pe frontul cu pricina? Sa nu disperam, insa. Un rol enorm il detin aici revistele glossy, unde se face educatia noilor elite, unde se slefuieste snobismul ca sa prinda si miez, nu doar coaja, si unde se formeaza gustul temeinic, adica dincolo de efemer, de simpla bransare la moda zilei.

Scanteia care a declansat aceasta pofta de educare a simturilor va fi de natura sa scoata la iveala si sa aduca in tendinte si in constiinta publica putinele suflete adevarate care se investesc pe sine pentru a crea vinuri mari in Romania zaibarului si a tuicii de gainat? Sau va ajuta macar la nasterea unor asemenea suflete, acolo unde ele inca nu exista?

Aici se cuvine lucrat indelung, atent, meserias, ca in masonerie, ce mai. Trebuie depistati mai intai oamenii bogati (sau institutiile lor) si disponibili pentru mecenat. Ei sa accepte consilieri vrednici, care sa cunoasca viile bune si stapanii cei mai destoinici ai acestora, care sa aiba dialog bine chibzuit cu strainatatea, sa nu urmareasca exclusiv profitul iute si masiv, sa cantareasca potrivit relatia soiurilor autohtone cu cele alogene, sa refaca tenace, in ani, viile „de nisa” paraginite sau devastate, sa fie-n stare sa-si faca propriile retele de distributie, sa accepte pierderile pe termen scurt, in vederea unor bine calculate castiguri strategice. Oameni care sa aiba o viziune, o credinta, o morala bazata in egala masura pe forta conservatoare, a traditiei locului, si pe supla adaptare la legile internationale liberal-concurentiale ale zilei. Inclin sa cred ca astfel de retele au inmugurit deja. De acum, vorba bancului cu gazonul englezesc dorit de Ceausescu : sa continuam buna practica inca niste decenii si-o sa avem Chateau-urile si Côtes-urile noastre.

Daca o tara este definita de vinul pe care il face / consuma, asa cum este definita de generatiile literare sau ingineresti, unde pozitionati astazi Romania? Cu ce perspective?

Pai, daca judecam dupa ce ne spun statisticile, anume ca, viticol si vinicol, Romania ar veni imediat dupa Franta, Italia, Spania, Germania si Portugalia, rezulta ca la „sangele Domnului” stam infinit mai bine decat la boli (sanatate), industrie, igiena, salarii, coruptie, copii abuzati sau orfelinati, vami, PIB, infractionalitate s.a.m.d. De sute de ani ni se spune ca suntem o minune a naturii, un colt de rai, ca Dumnezeu ne-a daruit cu munti frumosi, paduri nesfarsite, iesire la mare, Dunare, delta, aur, baragane cerealiere, bazin hidrografic exceptional, uraniu, miere, peste, sare, cirezi si bogatii de tot felul. Tot ce ne lipsea si ne lipseste sunt cateva fleacuri : disciplina muncii, eficienta, meritocratia, cultul economisirii, strategie si nu improvizatie, talent comercial, mandrie nationala si arta ambalarii atractive a propriilor produse. Pe scurt, munca si voie buna!

Articol aparut in revista Vinul.Ro / nr. 67, noiembrie 2013

Cum ti se pare?

Dacă v-a plăcut acest articol, dacă vă plac evenimentele cu oameni frumoși sau dacă sunteți interesați de cultura wine & lifestyle, vă puteți abona (cu cadou garantat, discounturi și surprize) la revista tipărită aici...