Loading ...
Newsletter
Opiniile editorilor
E mare. Bine, nu atat e mare incat sa ghicesc un zambet pe chipul lui Radu. Dar la asta ajungem mai tarziu. Deocamdata incerc sa rememorez intalnirea cu el. E cat un tanc. Masiv, dar echilibrat, degaja o imagine de forta. Nu si de viteza. E unul dintre fratii mai mici ai gamei Touareg. Motor de criza. Diesel, doi litri jumate, doar 174 de caluti. Or urni poneii astia monstrul care cantare ste aproape doua tone si jumatate? Eppur si muove. Ba chiar se misca bine. Si, culmea, incape pe drum. Nu doar pe autostrada, ci si pe sleaurile din vie, inca mocirloase in aceasta primavara care intarzie sa apara.
Am plecat. Pe autostrada zburda. Sigur, nu tasneste. Dar cand ajunge la viteza de croaziera, toarce. Leu, nu ghepard. Si, la cat e de mare, are o stabilitate surprinzatoare. Pana si Vali e relaxat. El, care obisnuieste sa ma cicaleasca mai rau ca nevasta- mea. Ca merg prea repede, ca sunt prea atlet, ca depa- sesc ca un nebun. Mai protesteaza putin cand trecem de Slobozia. Pana in Iazu drumul e plin de hartoape. Nici macar suspensiile de tanc nu fac fata. E bine, ne trezim. Plus ca, inauntru, AC/DC e la putere. Ca DJ, Vali e maniac. „Highway to hell”. Se asorteaza cu soseaua, iar noi ne zgaltaim pe ritm. Sistemul audio, impecabil. Bon Scott e peste Brian Johnson. In fine, suntem si noi de acord. Asa ajungem la bac, in Braila. Ne-o tine? Ca-i micut. Si te si inghesuie prin toate cotloanele. Noroc cu senzorii de parcare, ca n-as fi vazut cutia de tabla din spate. In fine, Dobrogea. Muntii Macin sunt in ceata. La 14.00 suntem la Alcovin. Pauza pentru Touareg. Ar merge siun Aligote, dar n-avem parte de prea multa relaxare, pentru ca intervine neprevazutul. Nu mai mergem peste deal, la Sarica Niculitel, ci la Murfatlar. Adica vreo 120 de kilometri de drumuri inguste si pline de serpentine. Ca asa-i in Dobrogea. Exceptand Litoralul, Constanta-Tulcea si Cernavoda – Constanta, toate soselele iti amintesc de serpentinele Predealului. Bat record dupa record. Touareg-ul rezista. ESPul merge din plin. Si franele. ABS, EBD… Te miri ca balena se poate opri atat de repede. Se intuneca, dar farurile fac fata situatiei. Nu-s xenon, dar sistemul adaptiv te ajuta. Stiti, farurile alea care iau curba. Si suspensiile tin. Il tin si pe Radu, ca am facut jonctiunea. Noaptea o petrecem in Constanta. Touareg-ul pe trotuar, noi in fata unui pahar de Zaraza. XO, sapte stele…
O noua zi, o noua provocare. Plecam din nou in munti, la Sarica Niculitel. Dupa Tulcea, spre Galati. Langa Isaccea. 150 de kilometri. Radu are probleme. Alungat pe bancheta din spate, sufera. Nici cu Vali lipit de parbriz nu are loc. Cu siguranta, cu oameni ca Radu, industria auto ar trebui restructurata din temelii. Prietenul Touareg nu se sinchiseste. Chiar daca atinge suta in 11,6 secunde, isi face treaba. In nici doua ore suntem la crama. Se vede Dunarea, chiar si bratul Chilia. Dar e frig. Si umezeala. Drumul prin vie e cam moale, dar Touareg-ul e 4X4. Controlul tractiunii ajuta. Si plecam, inca 140 de kilometri, spre Cernavoda. Tot prin Tulcea, ca drumul prin Telita e in lucru. Vedem strutii din Topolog , facem stanga la Saraiu si, dupa alte doua ore, suntem pe malul maretei ctitorii. Canalul Dunare-Marea Neagra, adica. Acolo e Vinex Murfatlar, tot acolo si noul punct de lucru al Jidvei-ului. Dar nu ne oprim. Coboram spre Ostrov, dar facem o halta la viile de la Aliman, sa vedem Merlot-ul din care se face Alira. Din punct de vedere al drumurilor, Dobrogea de Sud nu difera prea mult de cea de Nord. Tot serpentine, tot pante, dar si piatra cubica pe ici, pe colo. Iar graba pe asemenea drumuri creste consumul. Sensibil.
Gata, suntem la Ostrov. Ultima oprire. Vizita e, de fapt, una dubla. Seara ne limitam la Lipnita. Crama modernizata si aproape 1000 de hectare. Vie si livada. E mult. Nu si pentru Touareg, care, daca are motorina, s-ar baga si la taieri. Gata, e noapte. „Vaporul” ia o pauza, eu mai iau un pahar cu Sauvignon Blanc 2009. In cinstea Touareg-ului. Ziua a treia. Incheiem vizita la Ostrov. Crama, vie, vie, vie, vestigii romane, vie. E frig rau, vantul musca. Dar climatizarea Touareg-ului e de clasa. In doua minute transpiri, daca vrei… Am terminat. Ura, mergem acasa. Ba nu, mergem la Adamclisi. „Vifrana”, producator de vinuri bio. Merita. Si crama, si via si vinul. Si drumul. Deal, vale, curba, ac de par, curba. Din cand in cand si cate-o fazanita. Dar cu franele, ati citit, stam foarte bine. In fine, s-a terminat. Hai acasa! Pe autostrada simt o usoara trepidatie. O roata pare ca a pierdut ceva presiune. Explicabil. Am parcurs aproape 1400 de kilometri. „Mai bine mergeai la Salzburg”, imi spune nevasta, cand ma plang. „Sau la Atena”, imi zic in gand. Poate la vara. Cu Volkswagen Touareg poti ajunge oriunde. Asta e impresia pe care ti-o lasa. Forta si confort. Ca un Cabernet Sauvignon din gama „Patrician”. Bio.
