Abruzzo: vinurile si branding-ul de regiune

Bogdan GAVRILA

Inainte sa traiesc povestea asta, fusesem plimbat prin mai toata Europa si traiam cu gandul sincer ca le-am vazut pe toate si ca raul, ramul, codrul des sunt, in continuare, frati cu romanul. In clipa in care s-a ivit ocazia sa vizitez regiunea Abruzzo din inima Italiei, am stat un pic pe ganduri, deoarece nu auzisem nimic despre indeletnicirile locale – mai mult, nici celebrul Catalin Paduraru nu avea in magazinele Vinexpert macar o sticla abruzzeasca pentru lamurirea misterului ce avea sa-mi cuprinda tanarul spirit.

Era seara pe apus cand am ajuns pe vechile meleaguri ale romanilor. Cum garzile au fost ingaduitoare, am patruns cu incredere in teritoriile din peninsula si, in putin timp, aveam sa gasesc, cu satisfactia unei iscoade de odinioara, o lume tainuita de oameni si, parca, blagoslovita de divinitate cu toate bucuriile pamantului. Sa nu va ganditi la palate nesfarsite si la comori fara de numar, ci la o imbinare perfecta a simplitatii bunului gust intr-o viata idilica, parca lipsita de griji.
In aceasta atmosfera, am cunoscut, pentru prima data, vinul italienesc la el acasa. In Abruzzo, muntele si marea sunt ca doi frati vitregi care nu vor sa se desparta – colinele te duc cu gandul la peisajele biblice si la gradinile cu maslini, iar viile sunt pretutindeni si, adesea, par ca isi doresc sa intre in Adriatica.

Primul lucru pe care il remarci cu usurinta in Abruzzo sunt zecile de vii si de mici producatori – de aici, un numar impresionant de brand-uri de vin. N-am putut sa nu ma gandesc, pentru cateva clipe, la Romania si la regiunile ei viniviticole – branding-ul local a fost facut pentru intreaga arie de productie, lasand sanse infime de dezvoltare micilor producatori. Daca spui Murfatlar sau Jidvei, orice roman se gandeste implicit la vinuri, si nu la regiune. In cazul Abruzzo, dezvoltarea economica se directioneaza pe mai multe planuri.
Aici intervine al doilea lucru pe care il remarci in provincia italiana: descentralizare, asociere si mobilitate in luarea deciziilor. Pentru ca mi se pare pompoasa fraza, o sa spun mai simplu, ca oamenii ii doresc de bine caprei vecinului, iar politica se face la ei acasa, si nu „la capitala”. Uniti in mai multe organizatii non-guvernamentale, micii producatori sunt constienti atat de atributele calitative pe care vinurile lor trebuie sa le intruneasca, cat si de aspectele fine legate de imagine. Daca vorbim de imagine, voi spune ca strategia locala de comunicare se extinde mult mai departe de eticheta. Enoteca Regionala din Abruzzo are un calendar destul de bogat, prin care promoveaza punctual licorile de pe malul Adriaticii: participari la targuri si expozitii, realizarea de materiale promotionale, organizarea de vizite pentru jurnalisti si, mai nou, deschiderea de show-room-uri pentru vinurile locale. Romania, spre exemplu, va fi una din primele tari care se va bucura de un show-room pentru vinuri italienesti si acest lucru se va intampla inainte ca Ferrari sa-si deschida expozitia oficiala la Bucuresti.

In final, ajungem sa discutam despre brand-ul Abruzzo ca despre o strategie reusita de branding de regiune, si nu ca despre un monopol al unei firme locale. Abruzzo inseamna o imbinare inspirata a stilului de viata italian de pe coasta Marii Adriatice cu o agricultura traditionala, ce ofera, oricand, omului simplu, dornic de initiere, povesti cu celebrele uleiuri de masline sau cu vinuri prietenoase si dornice de amintiri. Chiar daca strategia locala de comunicare este centrata in jurul turismului, oamenii locului au inteles castigul imens pe care il are fiecare ramura economica a comunitatii. In opinia mea, acest model de branding regional, in care vinul este folosit ca un vector de comunicare, poate fi oricand un model de urmat si un exemplu de buna practica pentru micii producatori si pentru autoritatile din Romania. Nici in visele mele cele mai optimiste nu se va schimba numele judetului Constanza in Murfatlar, asa cum nici in urmatorii 10 ani nu vor aparea, in zona, inca 100 de mici productori, insa nevoia romanilor de a schimba imaginea tarii lor a devenit din ce in ce mai acuta, iar tendinta catre care va trebui sa ne indreptam energiile indica dezvoltarea regionala si branding-ul local, precum si un management proactiv al imaginii, in vederea cresterii economice, bazate pe agricultura ecologica si turism.

Am lasat in urma Abruzzo ca o dupa-amiaza lunga de vara, insa m-am intors acasa cu alte ganduri si cu alte viziuni. Asa cum imi spunea bunul meu amic, mare iubitor al vinurilor din peninsula, Cezar Ioan, si italienii se regaseau acum 50 de ani intr-o criza de identitate nationala. Asa cum ei au invatat sa aduca la lumina zilei esenta vinurilor nobile si a uleiurilor de masline, pentru ca o lume intreaga sa le aprecieze, in acelasi fel cred ca si noi putem contribui la diversitatea culturala gastronomica europeana, insa puterea schimbarii nu sta in politica, patronate sau ministri, ci in noi insine si in capacitatea noastra de a ne educa simturile si bunul gust.

Share on Facebook