Loading ...
Newsletter
Opiniile editorilor
Cosmin Zidurean – Clubul Presa de Vin
Cand vine vorba despre istoria relatiilor intre romani si nemti, gandul te duce inevitabil spre Ardeal si Banat, spre biserici-cetate, sasi si turnurile slaninii, svabi si sistematizarea Mariei Tereza. Ce sa caute nemtii in Oltenia? Ei bine, au cautat, si nu de ieri-alaltaieri. Iubitori de soare, ca toti cei condamnati sa traiasca intre ceturi nibelungice si inainte de a descoperi (si cumpara!) plajele si insulele spaniole, nemtii au ajuns in Oltenia, in Mehedinti mai intii, sub forma Cavalerilor Ioaniti. In paranteza fie spus, componenta principala a tuturor ordinelor cavaleresti legate de cruciade si Palestina era germanica.
Revenind, printr-o bula papala, Ioanitii proaspat alungati din Tara Sfinta au fost desemnati sa organizeze apararea Dunarii. Asa cum Tara Romaneasca a inceput sa se organizeze plecand de la fortificatiile Teutonilor de la Curtea de Arges, Oltenia medievala s-a structurat initial in jurul Turnului ioanit ce va da numele Turnului Severin. Ca sa intelegeti de ce cititi aceste «elucubratii istoricoide» pe un site de vin, va spunem o istorioara: vajnicii calugari soldati instalati pe terasele Dunarii au poftit vin local si li s-a adus. Vinul fiind tare, gros si bun, s-au cam imbatat si a doua zi prezentau toate simptomele tipice mahmurelii. Dar cand au fost intrebati daca vor acelasi vin la masa, ca niste eroici aparatori ai crestinatatii ce nu fug din calea dusmanului, au declarat intr-un glas : «O, rea vita! Tot vin de acolo vrem!». Si de atunci, legenda spune ca magnificul centru viticol severinean se cheama Orevita.
Executam un salt inainte grupat si aterizam in sec. al XVIII-lea. Dupa Pacea de la Karlovitz, comertul Principatelor cu Europa Centrala a cunoscut o dezvoltare fara precedent. Negustorii nemti au inceput sa bata drumurile Olteniei cumparand – se putea altfel? – vin. Erau incintati de vinul taninos, extractiv, rosu, tare si ieftin, pentru care primeau pret bun la ei acasa. Numai ca taranul oltean, descendent direct al veteranilor din Legiunea a 5-a Iudaica, vazand ca neamtul tot nu se pricepe la vin, a doua oara i l-a livrat indoit cu apa. Cum nici neamtul nu era timpit, ca d-aia facuse bani din negustorie, cand a mai venit dupa vin a venit gardat de un Schmecker, un degustator, sa-l fereasca de tepe. Imaginati-va dialogul peste gard intre taranii podgoreni: «Marine, veni ma`, neamtu’ dupa vin, da` nu veni singur, e cu smecheru` dupa el. Asa ca da-i, ma`, vin din ala bun ca asta se pricepe! » Si uite asa a intrat «smecher» in limba romana… Daca mai sarim un secol si ceva inainte (las stilul sariturii la latitudinea cititorului) ajungem in epoca in care Carol I, inzestrat cu ceva pamanturi pentru intretinerea Casei Regale, alege sa-si faca ferma model la Segarcea. Dupa ravagiile provocate de filoxera, Domeniul Coroanei Segarcea a fost farul dupa care s-a ghidat reconstructia intregii viticulturi romanesti. Vom reveni poate odata cu aceasta poveste, fiindca e cu adevarat exemplara. Si acum un ultim salt, in zilele noastre, cu aterizare la Oprisor, in inima denumirii de origine Golurile Drancei.
In buna traditie a colaborarii germano-oltenesti (speram ca extinsul preambul a dovedit-o) Carl Reh, un mare producator de vin german, a cumparat teren si a construit aici o crama. Dupa avatarurile vinului romanesc din ultimele decenii, experienta de la Oprisor ni se pare un reper exemplar. Nu ne mira ca via e pusa cu sublerul, pregatirile pentru plantare se fac cu niste ani inainte si dotarile din crama tin de previziunile a ce va fi modern peste doi trei ani – doar vorbim despre o investitie nemteasca. Nu ne miram nici ca vinurile de aici sunt de la foarte bune in sus, vorbim despre cel mai bun terroir cuplat cu cea mai buna tehnologie. Dar ne crucim ca atat in vie cat si in crama au gasit si angajat doi olteni mai nemti decat nemtii. Vorbim aici de Veronica Gheorghiu, vinificator, si Nicolae Gheorghiu, viticultor, (si care va sa zica sotul celei dintai). Foarte tineri, absolventi ai scolii de horticultura de la Craiova, amandoi au in privire ceva de sectant cand vorbesc de meseria lor. Desi tot ce fac si tot ce se vede in jurul lor noua ne pare ca frizand perfectiunea, ei sunt departe de a fi multumiti. Zambesc, glumesc, sunt oameni normali, dar cand vine vorba de meserie totul se masoara in milimetri si miligrame. Workoholici, incrancenati la limita spre devianta, daca am mai putea numi patru, cinci tineri meseriasi de acelasi calibru am avea incredere nelimitata in viitorul vinului romanesc. Mai ales daca viile de pe care recolteaza si fac vin ar contine un procent mai semnificativ din soiurile autohtone… Dar asta e deja deviatia noastra. Si pentru a incheia ramanand la Oprisor, gustati de indata ce aveti ocazia roze-ul Val Duna 2006. E stralucitor si cel putin cu o clasa peste ce isi propune gama! Daca in Romania nu prea avem traditie si nici aplicatie pentru roze-uri, a venit timpul sa ne facem.
Si, daca neamtul face la Oprisor vinuri de sa crape frantuzu` si italianu` de ciuda, in aceeasi zona, la Galicea Mare, via Academiei s-a salbaticit cu totul, de nici mistretul batran nu o mai poate strabate in siguranta. E si in asta o normalitate, de vreme ce Boierul ot Slobozia a renuntat la a creste gaste la Port Cetate si acum aduna spanioli si portughezi, sa plece european si impreuna cu caprele la raze!
COPYRIGHT FOTO: Eugen Demeterca
