Fasole și un program “tradițional, de nunți la ballroom” la Grădina Morii, în Sighetu Marmației

Gradina Morii Sighet

FOTO/Vinul.ro - vă puteți abona (cu cadou garantat, discounturi și surprize) la revista tipărită aici...

Bat anual cei 600 de kilometri până în Maramureș pentru conectarea la tradiții, pentru a mă încărca de spiritul și cuviința locului, pentru a scăpa de manelisme. Sunt un admirator declarat și devotat al Hotelului Grădina Morii (fost Marmația), unde mă cazez și-mi aduc amicii pentru Sărbătorile Crăciunului de la Sighet.

Anul ăsta* am ajuns pe 24 decembrie, am luat cina la rude și când am ajuns la hotel n-am înțeles de ce pe la ora 22.30 restaurantul era cam gol. Răspunsul mi-a fost dat a doua zi, la cina din 25 decembrie, prima zi de Crăciun… Unde am avut parte de un meniu prestabilit conținând:
– platouaș rece cu bunătăți locale pus pe mijlocul mesei;
– câte un blid de fasole de om (mai erau pe masă și niște jumătăți de cartof copt);
– platou cu ciolan dezosat, din care să se servească fiecare;
– varză murată și niște prăjiturele cu mere;
– apă și țuică.
90 de lei de persoană și la revedere!

Mă rog, măcar de era direct “la revedere”, doar că n-a fost așa de simplu. Din programele muzicale complexe, de sezon și de inspirație locală din ceilalți ani, când cu greu ne dădeam duși din restaurant mult după miezul nopții, de data asta n-a rămas mare lucru: o doamnă în rochie scurtă și mulată de plesnea, din clasica catifea (cacofonie intenționată) bordo, ajutată la MacBook de un domnișor, cu boxele date la maxim. A debutat “în forță” – cu un cântec de Crăciun făcut celebru de Whitney Houston, a mai băgat câteva locale, un “Simply the best” al fiicei Maramureșului istoric, Tina Turner, apoi a mugit tradiționala invitație la dans pe “Rău mă dor ochii, mă dor…”.

Am plecat de frică să nu înceapă “Pinguinul”, să fiu sigur că apuc să evadez înainte de manele. Nu se făcuse ora 22.00.

În seara următoare, nou ghinion la Casa Iurca, un local altădată încărcat de tradiții: în salonul alăturat era un botez bine “încins”, unde de la un moment al serii încolo DJ-ul i-a ridicat pe meseni la dans (probabil, că n-am avut curiozitatea să deschid ușa) tot pe niște ritmuri de inspirație otomană. Poate am nimerit eu prost, când președintele nu refuzase încă desemnarea ca premier a tătăroaicei…

* Urările pe care le-am adresat în minte organizatorilor și artistei în cele trei ore de insomnie și frustrare de după evadarea din local conțineau numeroase preluări din folclorul tradițional al stadioanelor. Doar că, din pricină de respect deosebit pe care îl port socrilor mei, care trăiesc acolo în demnitate și cuviință și care sunt deopotrivă cunoscători și promotori dedicați cu trup și suflet tradițiilor și valorilor locale, am ales să public doar relatarea seacă pe care o puteți citi mai sus.

Cum ti se pare?

Dacă v-a plăcut acest articol, dacă vă plac evenimentele cu oameni frumoși sau dacă sunteți interesați de cultura wine & lifestyle, vă puteți abona (cu cadou garantat, discounturi și surprize) la revista tipărită aici...