Fenavin Contact – Spania contracronometru

FOTO/Vinul.ro - vă puteți abona (cu cadou garantat, discounturi și surprize) la revista tipărită aici...

Un vechi proverb spune că nu aduce anul ce aduce clipa. Iar acest proverb a fost transpus în realitate la finalul lunii iunie, când un mesaj primit de la o veche cunoştinţă conţinea următoarea întrebare: „Vrei să vii la Fenavin?”. Ştiind că renumitul târg al vinului spaniol are loc din noi în doi ani, şi aceia sunt impari, am rămas puţin surprins. „Profesionişti, frate, îşi fac treaba cu un an înainte”, m-am gândit. Dar nici vorbă de aşa ceva. Era vorba de Fenavin Contact, un proiect nou, gândit să suplimenteze oportunităţile de vânzare a vinului spaniol. Care e la fel de mult ca şi în anii precedenţi, dar din ce în ce mai bun. A fost, recunosc, cea mai rapid aranjată deplasare din carieră. Joi am primit întrebarea şi luni eram deja în avion, cu destinaţia Madrid. Nu singur, ci alături de Mihai Vasile, aka Berbecutio, interesat şi el să vadă vinurile spaniole la ele acasă.

Pentru că decizia organizatorilor de a invita şi români la eveniment a venit foarte târziu, am fost nevoiţi să ne ocupăm noi de câteva detalii, cum ar fi deplasarea de la aeroport la Gara Atocha şi, apoi, de procurarea biletelor de tren până la Ciudad Real. O banalitate, aţi spune, dar nu e deloc aşa, mai ales că în Spania există o singură casă care vinde bilete pentru ziua în curs. Mă rog, exista, pentru că desantul românesc a schimbat puţin obiceiul. În fine, ne-am descurcat onorabil, aşa că seara spaniolă ne-a prins pe o terasă din centrul Ciudad Real, savurând tapasuri şi nenumărate beri artizanale de calitate. La 32 de grade, vinul nu prea-ţi face cu ochiul, ca să nu mai spun că urma să degustăm vinuri cu nemiluita… Ceea ce, bineînţeles, am făcut a doua zi, de la 9 dimineaţa. Mai cunoscător în ale târgului, eu îmi stabilisem o stufoasă listă de întâlniri, în vreme ce Mihai a decis că e mai bine să înceapă gospodăreşte, cu o vizită la Wine Gallery, unde putea degusta peste 1000 de sortimente de vin. De toate tipurile şi categoriile. L-am însoţit şi eu în secţiunea Cava şi mai că nu-mi venea să mai plec de acolo. Dar am făcut-o şi nu am regretat. Pentru că am întâlnit câţiva oameni deosebiţi şi câteva vinuri, bune, foarte bune şi excepţionale, despre care o să vă povestesc în continuare… Fenavin Contact a fost organizat în ultima clipă, după ce evenimentul programat, un târg cu specific alimentar, a fost anulat. Producătorii de vin spanioli au fost cei care au insistat ca acest târg să aibă loc.

Faţă de Fenavin, eveniment ce are loc în anii impari, Fenavin Contact este mai degrabă un târg specializat pe business, în care întâlnirile se desfăşoară în spatele uşilor închise. Au fost 700 de producători, faţă de 2500, cât sunt în mod obişnuit la Fenavin, iar mulţi dintre ei au fost reprezentaţi de negocianţi sau societăţi de promovare. Ceea ce a făcut ca jumătate de oră pentru o întâlnire să se dovedească insuficientă.

Am început turul cu o vizită la Rodriguez Sanzo, un producător mare, care are proprietăţi în mai multe Denumiri de Origine, de la Rias Baixas până în Priorat. De aici vă recomand Vina Sanzo Vinas Viejas 2014, un Verdejo de Rueda nu atât de aromat, cât mineral şi amplu, Maria Sanzo Albarino 2014 şi Terras de Javier Rodriguez 2012, un Toro care, deşi foarte tânăr, este extrem de elegant.

La Very Fine Vinos, un negociant, m-am reîntâlnit cu Dominio del Bendito Las Sabias 2011, un Toro de forţă, dar am descoperit şi Pago de Larrainzar Reserva Especial 2009, un vin în care găseşti simultan forţă, prospeţime şi un echilibru deosebit. Tot din regiunea Navarra vin şi vinurile de la Bodega Otazu, care ajung şi prin România. Mi-au plăcut mai multe, dar vă recomand Tempranillo Rosado 2015, Senorio de Otazu 2009, un DO Pago de Otazu care, deşi încă tânăr, are mare viitor, dar şi vinul icon al cramei, Altar 2007, scump, dar deosebit. L-aş bea în fiecare zi!

Am trecut apoi pe la Bodegas Barahonda, prietenii mei din Yecla, care, din păcate, nu îmbuteliaseră încă noul Petit Verdot, pe care îl aşteptam încă de anul trecut. Dar m-am regalat cu Barahonda Summum 2014, un Monastrell lăsat 16 luni în grija stejarului american, dar şi cu Heredad Candela 2013, tot Monastrell pie franco, dar din vii de peste 60 de ani, maturat nouă luni în stejar franţuzesc.

La Pio del Ramo, producător din Jumilla, am dat peste Verdejo Mediterraneo 2015, fresh şi mineral, dar şi peste Pio del Ramo Crianza 2013, un cupaj de Monsatrell, Petit Verdot, Syrah şi Cabernet Sauvignon de o fineţe remarcabilă. Şi am ajuns la Campos Goticos, producător din Ribera del Duero, unde Pedro Gallego ne-a arătat multe vinuri, dar şi 7 Lunas 2004, Vinedos de la Joya, un vin pe care ar trebui să-l încercaţi măcar o dată în viaţă. Eu am cumpărat o sticlă, dar Mihai a luat două şi mai face şi o comandă frumuşică, deşi preţul de plecare din cramă este de peste 17 euro.

Am stat mai mult la Vina Elena, din Jumilla, pentru că povestea familiei Pacheco este una savuroasă. Dar savuroase sunt şi câteva vinuri, precum Familia Pacheco Roble 2014, cupaj de Monastrell, Syrah şi C.S. sau două din cele patru Monastrell 100%, Bruma de Estrecho Marin 2014şi Bruma – Las Chozas 2015. Şi să nu uit de uleiul de măsline, EMI, cu adevărat delicios.

Am încheiat prima zi cu vinuri din partea locului, de la Bodegas Naranjo. O afacere de familie începută la 1898 şi care, acum, controlează 600 de hectare de vie în DO La Mancha şi VT Campo de Calatrava. Deşi produc peste 8.000 de tone de struguri, îmbuteliază doar 300.000 de sticle pe an, restul vinului fiind vândut în bulk. Dar în sticle intră cea mai bună calitate. Şi descoperi asta în Lahar de Calatrava 2015, un cupaj de Muscat de Alexandria şi Macabeo elegant, complex şi foarte mineral, dar şi în Casa de la Dehesa Cencibel (clona locală de Tempranillo) 2010.

A doua zi am început-o cum trebuie. Cu Cava. Joseph Masachs are multe etichete în portofoliu, dar am gustat doar Louis de Vernier, brut nature şi brut, care, la maxim 45 de lei pe raft, îşi merită fiecare bănuţ. Dar m-a impresionat un vin natural, un Xarel-lo din două recolte,2015 şi 2014, Els Vinyerons pe numele lui.

La Milenico, producător cu vinuri în Ribera del Duero, La Mancha şi Ribera del Guadiana, am rămas în prima zonă, unde, ca raport preţ/calitate, Valdepila de Milenico 2012 stă cel mai bine. Pleacă la 9 euro din cramă, dar merită. Sigur, Milenico 2012 e mai frumos, mai elaborat, dar la 16 euro ex-works parcă e mult.

Am revenit rapid la preţuri mai omeneşti, pentru că am ajuns la Bodegas Covinas, un holding care reuneşte 3000 de asociaţi în DO Utiel-Requena. Controlează 10.000 de hectare de vie şi au 10 crame. Şi fac nişte vinuri surprinzător de plăcute. Nu vorbesc de cele de 1 euro, care şi ele sunt curate, directe, ci de cele mai scumpe, din gama Aula, care pleacă din cramă la sub 2 euro. Adică Aula Macabeu & Sauvignon blanc 2015, proaspăt, revigorant, Aula Bobal Rosado 2015, un rose stil Provence cu mare potenţial de asociere şi la Aula Bobal 2014, un roşu fin, echilibrat, gustos. Ca să nu mai vorbesc de Adnos 2012, un Bobal din vii vechi, ţinut doi ani la baric şi 15 luni în sticlă, dens şi complex, cu numai 13% alc.vol. Bine, acesta e capul de afiş al lor, pleacă la 8 euro din cramă, dar e bine să nu-l rataţi dacă vă întâlniţi cu el.

Am revenit în La Mancha, care, cu peste 190.000 de hectare de vie, reprezintă cea mai mare Denumire de Origine a lumii. Mai precis la Puente de Rus, o cooperativă care reuneşte 400 de viticultori din zona Cuenca. Chiar dacă produce peste 25.000.000 de litri de vin anual, cooperativa are cu ce să se mândrească. Chiar şi în gama entry, cu Puente de Rus Macabeo 2015, un vin surprinzător de corpolent şi echilibrat la numai 1,5 euro ex-works. Şi punctează mai bine la medium-level, cu Paso de Buey 2012, un cupaj de 5 soiuri cu un an de baric, dar şi la high-end, unde se află Ponteus, un vin care provine din vii de peste 40 de ani.

Tot în La Mancha este şi Bodegas Reconquista, care, după numai 5 ani de existenţă, a scos o gamă – Personal Coach – care merită încercată. Tineri, simpatici, oamenii de acolo nu se sfiesc să afirme că ei bagă lemnul în vin, nu vinul în lemn, dar au câteva rezultate chiar plăcute.

Finalul a fost apoteotic. Fără să ştiu zona de provenienţă, ultima întâlnire a fost cu Bodegas Matarredonda. Care s-a dovedit a fi din Toro, regiunea mea favorită. Nu insist cu prezentarea producătorului, cu numai 15 ani de activitate, dar o să vă spun că sunt câteva vinuri pe care trebuie să le încercaţi. Juan Roso 2010, un Tinta de Toro din vii de 80 de ani care stă 8 luni în baric francez şi 3 ani în sticlă înainte de a fi lansat pe piaţă, un Toro cu exprimare feminină, adică mai diafan, cu o structură mai mlădioasă. Apoi treceţi la Libranza 2010, din vii de 100 de ani, pie franco, un vin cu 14 luni de baric şi 3 ani de sticlă, mai dens, mai complex, dar încă tinerel. Şi încheiaţi degustarea cu Libranza 28, Reserva Especial, recolta 2006, vinul căruia Parker i-a dat din prima 93 de puncte, dar el l-a gustat cu mult timp în urmă. Acum e cam aşa: WOW!!! E explicabil, pentru că vine din vii prefiloxerice, care, fără intervenţii, asigură o producţii de 800 de kilograme de struguri la hectar. Cu 24 de luni în baric nou franţuzesc şi şapte ani în sticlă, vinul e un poem. Deşi mai are până când va ajunge la maturitatea deplină. Pentru mine a fost vinul târgului.

Scăderea drastică a consumului intern de vin îmbuteliat – circa 35% faţă de consumul anului 2000 – a făcut ca producătorii spanioli să facă eforturi disperate pentru cucerirea pieţelor externe. Conform spuselor unora dintre ei, ar fi nevoie ca, în medie, fiecare producător să poată vinde 60 % din vin peste hotare pentru ca industria spaniolă de profil să nu intre în colaps.

Cum ti se pare?

Dacă v-a plăcut acest articol, dacă vă plac evenimentele cu oameni frumoși sau dacă sunteți interesați de cultura wine & lifestyle, vă puteți abona (cu cadou garantat, discounturi și surprize) la revista tipărită aici...