Gardienii aromelor – natura şi tehnologie

FOTO/Vinul.ro - vă puteți abona (cu cadou garantat, discounturi și surprize) la revista tipărită aici...

dopuri020

De cate ori n-ati deschis o sticla de vin cu defect de dop? Mai greu sau mai usor detectabil, in functie de antrenamentul fiecarui bautor, este probabil cel mai nesuferit neajuns al unei sticle de vin. Dar daca v-as spune ca defectul de dop, urat deopotriva de consumatori si producatori, are totusi si o parte buna? Am aflat asta – si alte cateva lucruri interesante – in urma unei vizite la fabrica Diam din San Vicente de Alcantara (Spania), efectuata prin amabilitatea companiei romanesti Bevitech.

In relatia de incredere complexa si extrem de subiectiva pe care un client o stabileste cu crama favorita, defectul de dop este ceea ce s-ar putea numi „o cauza de forta majora“: o imprejurare independenta de vointa partilor, imposibil de evitat sau de prevazut. Oricat de nesuferit ar fi, nu este imputabil producatorului. Clientul stie deja ca un procent oarecare din orice lot de dopuri, oricat de scumpe ar fi, poate genera acest defect. Oare asa sa fie?

Defectul de dop, „raul cel mic“?

Mai intai, o mica paranteza: putini consumatori obisnuiti stiu ca un dop poate prezenta peste 150 de alte defecte in afara TCA (defectul „clasic“ de dop, tricloroanisol). Foarte rar ajungem sa identificam aceste alte probleme ca provenind de la pluta: de cele mai multe ori, ajungem sa credem, pur si simplu, ca vinul e prost. Ceea ce este un cosmar pentru podgorean – care s-a straduit din rasputeri sa cultive struguri sanatosi, sa ii vinifice corect si igienic, sa imbutelieze profesionist, eventual cheltuind sume importante pentru dopuri de calitate, dar imposibil de garantat in proportie de 100%.dopuri 3

 

Putina „filosofie a dopului de pluta“

Pana in urma cu cativa ani, singurele variante de inchidere a sticlelor prezentau, toate, neajunsuri majore: dopurile de pluta, oricat de bine erau tratate, prezentau contaminari (fie ca erau dintr-o singura bucata, fie ca erau din farame de pluta aglomerate); dopurile din silicon nu aveau elasticitatea necesara pentru a asigura un timp mai indelungat etanseitatea la suprafata laterala de contact cu gatul sticlei, screwcap-ul risca sa genereze reactii reductive si inca nu se bucura de recunoasterea dorita din partea consumatorilor mai reticenti, iar dopurile de sticla raman scumpe (si nici ele nu sunt neaparat vazute cu ochi prea buni). Indiferent de solutia aleasa, lista problemelor cauzate de dop ramanea deranjant de lunga.

Ati auzit de dioxidul de carbon supercritic?

A fost nevoie de aplicarea unor inventii din domeniul industriei cosmetice (si de niste investitii considerabile) pana la aparitia unei inchideri care sa ofere garanţii totale. E vorba, pe scurt, de nişte microgranule (microsfere) care işi maresc de zece ori volumul şi de un tratament high-tech al plutei, care conduc la o garanţie de 100% pentru fiecare dop, impotriva oricaror defecte. Simplu spus, procesul arata cam aşa: scoarţa de pluta recoltata este sfaramata in particule foarte mici, dintre care sunt separate şi pastrate doar acelea cu grad ridicat de flexibilitate şi curaţenie (suberina). Aceste particule sunt apoi igienizate/aseptizate perfect, prin tratarea cu CO2 in stare supercritica (atat lichid, cat şi gazos), in condiţii speciale de presiune şi temperatura, astfel incat orice posibila contaminare dispare cu desavarşire. „Praful de pluta“ astfel rezultat este recompus sub forma de dopuri prin amestecarea cu microsferele expandabile despre care am vorbit mai sus (şi care sunt fabricate dintr-un material aprobat deja in industria cosmetica şi care nu prezinta vreun risc pentru oameni), care se umfla şi umplu toate spaţiile microscopice dintre particulele de pluta, oferind etanşeitate. Dopurile astfel produse sunt verificate individual computerizat, cu ajutorul unor dispozitive cu laser care le elimina pe cele cu imperfecţiuni, iar apoi sunt inscripţionate potrivit cererii clienţilor şi expediate. In funcţie de proporţia dintre pluta şi microgranulele expandabile, de marimea particulelor, se obţine gradul de permeabilitate dorit, precum şi gradul de elasticitate necesar.

dopuri

Ce parere au utilizatorii

Procesul de fabricaţie, numit Diamant, este unul patentat şi aparţine companiei Diam Bouchage, parte a grupului Oeneo (poate aţi auzit despre baricurile Seguin Moreau). Deşi cu o istorie relativ scurta in industria dopurilor, Diam a reuşit sa devina rapid, graţie acestui patent care ofera garanţie de 100%, unul dintre cei mai importanţi jucatori pe piaţa dopurilor (peste un miliard anual dintr-un total de aproximativ 11 miliarde de bucaţi). Diam Bouchage deţine in momentul de faţa doua fabrici (in San Vicente de Alcantara şi Ceret), mai multe centre regionale de finisare a dopurilor şi deserveşte peste 6.000 de clienţi din 30 de ţari. Reprezentarea pe piaţa romaneasca este asigurata de compania Bevitech. O lista a celor care folosesc deja dopuri obţinute dupa acest patent conţine „nume grele“ de producatori cu reputaţie excelenta: Billecart Salmon, Mumm, Hugel et Fils, Luis Jadot, La Scolca, Ruggeri, Penaflor etc., iar parerile lor sunt unanime. „Din respect pentru puritatea vinurilor, am ales Mytik (un model de dop Diam pentru spumante). Vinul nu este alterat de niciun fel de molecula straina“, spune François Domi (Billecart Salmon). La randul sau, Cedric Thiebault, de la Besserat Bellefon (Franţa), afirma ca „acest produs a revoluţionat lumea dopurilor. Pentru mine, neutralitatea inchiderii este argumentul suprem“. „De cand folosim dopurile Diam, vinurile noastre sunt imbuteliate cu un conţinut mult mai scazut de sulfiţi“, recunosc şi Marc şi Étienne Hugel (Hugel et Fils).

Articol publicat in revista Vinul.Ro, nr. 69 – februarie, 2014

Cum ti se pare?

Dacă v-a plăcut acest articol, dacă vă plac evenimentele cu oameni frumoși sau dacă sunteți interesați de cultura wine & lifestyle, vă puteți abona (cu cadou garantat, discounturi și surprize) la revista tipărită aici...