Imparatul spritului

FOTO/Vinul.ro - vă puteți abona (cu cadou garantat, discounturi și surprize) la revista tipărită aici...

napoleonSe pot spune multe, si mai bune, si mai rele, despre Napoleon Bonaparte. Cele mai multe, la superlativ. Ce se stie mai putin despre marele imparat al Frantei este ca, pe cat de stralucit era ca strateg, pe atat de palid se manifesta in domeniul gastronomiei. Unul dintre cei mai cunoscuti biografi ai imparatului, Paul Ganiere, sustine chiar ca „apucaturile gastronomice ale lui Napoleon erau deplorabile“. Si nu este deloc o exagerare.

In primul rand, pentru Napoleon, micul-dejun nu exista. Desi o persoana foarte activa, care isi incepea ziua la sase dimineata, imparatul nu servea nici macar un ceai pana cand nu se facea ora mesei de pranz. E drept, aceasta era programata la ora 9.30 (!), insa rare erau momentele in care aceasta ora se respecta. De obicei, Napoleon apuca sa manance abia pe la ora 11, spre disperarea majordomului sau, care, de la ora 9.30, avea grija ca toate preparatele sa fie tinute la cald sau chiar inlocuite. Ei, dar, intr-un final, imparatul tot se aseza la masa. Numai ca o facea in propriul birou, nu intr-un salon, asa cum cerea eticheta. Iar cu pranzul nu pierdea mai mult de 10 minute. Si nu pentru ca n-ar fi avut ce sa manance. De la o masa normala nu lipseau trei antreuri, doua tipuri de friptura acompaniate fie de un castron cu orez, fie de o farfurie de paste bine fierte. Erau si doua feluri de desert, dar si doua colturi mari de paine. Asta pentru ca, mare amator de sosuri, Napoleon nu se putea abtine sa nu le consume. Dar fara ajutorul tacamurilor, ci, pur si simplu, inmuind painea in bolurile cu sos. Inutilitatea tacamurilor pentru Napoleon a fost confirmata si de medicul englez care l-a insotit in timp ce imparatul era trimis in exil pe Insula Sfanta Elena. Acesta a povestit ca l-a vazut pe Napoleon cum a devorat, in cateva secunde, un cotlet sanatos de berbec, fara sa foloseasca nici cutitul, nici furculita. Servetul (ca servetelele nu prea aparusera in acea vreme) putea sa lipseasca, pentru ca imparatul nu se sfia sa se stearga pe fata de masa sau chiar pe pantalonii sai albi. Printre preparatele favorite se numarau puiul la rotisor sau pieptul de berbec, insa carnea trebuia sa fie cat mai patrunsa, pentru ca detesta friptura in sange. Asa ca vita, atunci cand o consuma, era fiarta. Existau si cateva ingrediente pe care nu le-ai fi gasit niciodata la curtea lui Napoleon. De exemplu, usturoiul si fasolea verde, pe care corsicanul efectiv le ura. Lucrurile se schimbau putin la cina. Dar nu foarte mult. Meniul era mai mare si mai rafinat, iar imparatul nu mai era singur. La cina participa si imparateasa, iar in serile de duminica, luau parte toti membri familiei imperiale. Chiar si in aceste conditii, durata cinei nu depasea 20 de minute, spre disperarea copiilor, care, deseori, nu apucau sa se bucure de deserturile sofisticate pregatite de maestrii cofetari.

Vinuri mari cu apa rece

napoleon_bonaparteSi in materie de vinuri rafinamentul imperial lasa de dorit. Desi, atentie, Napoleon era fiu de podgorean. Primul vin pe care l-a baut in viata lui a fost, evident, cel facut acasa, pe domeniul Sposata, situat la cativa kilometri de Ajaccio. Despre acel vin imparatul afirma ca e cel mai bun din toata Corsica. O parere influentata, probabil, si de faptul ca datorita vanzarii acelui vin el si fratii sai au avut parte de o educatie mai elevata fata de restul copiilor din insula. Cu timpul, insa, Napoleon a incercat mai multe vinuri, pana cand a ajuns la favoritul sau, Gevrey-Chambertin, unul dintre cele mai renumite vinuri din Burgundia. Un vin pe care l-a indragit atat de mult, incat a ajuns sa-l consume zilnic. Dupa cum afirma Paul Ganiere, Napoleon bea cam jumatate de sticla la fiecare masa. Era chiar pretentios, consuma vinuri ajunse la maturitate, cu o vechime de cinci, maxim sase ani. Acest vin nu i-a lipsit nici macar in razboaie. Dupa cum afirma site-ul histoiresdevins.fr, l-a avut cu el in Egipt, l-a avut si in campania din Rusia (1812), unde ordonanta il pastra la piept, sub veston, ca sa-l poata oferi imparatului la o temperatura cat de cat corecta. Acelasi site afirma ca vinul n-a lipsit nici de la Waterloo, numai ca, atunci, Napoleon n-a apucat sa bea doza zilnica recomandata. De aici, infrangerea. Sigur, englezii sustin taman contrariul, adica imparatul ar fi depasit cu mult doza, ceea ce i-ar fi provocat chiar o spectaculoasa cadere de pe cal. In fine, nu se stie cum a descoperit tanarul Bonaparte acest vin. Se pare ca prin 1788, in timp ce era cantonat in Auxonne. Ce se stie insa sigur este ca il consuma… indoit cu apa. Apa rece, de izvor. Jumate vin, jumate apa, usor, de vara. Obicei pe care l-a pastrat pe toata durata vietii. Si, din pacate, nu numai pentru acest vin. Chiar si cand consuma sampanie respecta reteta. Ce mai, sprit in toata regula! Gasise chiar si o denumire de alint pentru acel lichid. Ii spunea „limonada“. Sigur, la inceput, s-au gasit cativa apropiati care sa-i spuna ca a turna apa peste vin este o barbarie. Mai ales peste un asemenea vin. Cu timpul, mai precis de cand corsicanul a devenit consul, nimeni n-a mai indraznit. Pentru ca, de statura aproximativ egala cu Stefan cel Mare, avea, se pare, si un obicei apropiat de cel al voievodului. Era „iute varsatoriu de sange nevinovat“.

Cum ti se pare?

Dacă v-a plăcut acest articol, dacă vă plac evenimentele cu oameni frumoși sau dacă sunteți interesați de cultura wine & lifestyle, vă puteți abona (cu cadou garantat, discounturi și surprize) la revista tipărită aici...