Încep “Serile de vineri” la Wine Bistro: Bucătărescu gătește cu vin, Boerescu dă cărți cu autograf

FOTO/Vinul.ro - vă puteți abona (cu cadou garantat, discounturi și surprize) la revista tipărită aici...

Vineri, 2 octombrie, de la orele 20.00, la Wine Bistro Vinexpert (Piața Victoriei / Calea Victoriei 155), are loc prima ediție a “serilor de vineri”, în cadrul cărora scriitorul Dan-Silviu Boerescu, cunoscut ca gastronom sub numele de Bucătărescu, propune clienților o suită de rețete cu vinuri din selecția Casei. Conceptul este unul gândit să funcționeze simultan cu meniul normal al locației, așa încât obișnuiții bistroului își pot face tabietul normal. Dar oferta pare greu de refuzat, căci pentru seara inaugurală Bucătărescu va pregăti câteva reinterpretări ale unor rețete celebre, alături de o listă de vinuri recomandate, disponibile la sticlă și la pahar sau chiar pentru acasă, la prețuri speciale.

Vita Black Angus marinată timp de 12 ore în vin nobil cu mirodenii, servită cu cremă de brânză albastră, sos de vin roșu cu ciocolată și sare de Himalaya, va fi disponibilă la prețul de 95 lei porția, vinurile recomandate fiind Syrah Tarapaca Gran Reserva 2011 sau Malbec La Celia Elite 2012.

Creveții înveliți în jamon, cu sos de vin alb și boabe de muștar, alături de baby spanac, disponibili la 37 lei porția, au ca recomandări un Pouilly Fuisse Georges Duboeuf 2011 sau un Sauvignon Blanc Tarapaca Gran Reserva 2011.

Avocado umplut cu fulgi de ton, servit cu radicchio rosso, valeriană și spumă de Cremant, la 35 lei porția, este recomandat alături de Cremant-ul Prima Perla Rose sau de Chateau Puech Haut Prestige Rose 2011, iar Spuma de mascarpone cu lămâie, ghimbir confiat și jeleu de vin roșu – o gustare mai ușoară, la numai 19 lei porția – alături de Paul Mas Late Harvest (premieră absolută la Vinexpert) sau de Rose d’Anjou La Roulerie 2014.

Și, pentru că a arăta convingerea gazdelor “serilor de vineri”, că vinul și gastronomia reprezintă cultură, pentru fiecare comandă din meniul special scriitorul Dan-Silviu Boerescu oferă, la alegere, una dintre cărțile sale, însoțită de o dedicație personalizată.

Cum ti se pare?

Dacă v-a plăcut acest articol, dacă vă plac evenimentele cu oameni frumoși sau dacă sunteți interesați de cultura wine & lifestyle, vă puteți abona (cu cadou garantat, discounturi și surprize) la revista tipărită aici...