Loading ...
Newsletter
Opiniile editorilor
Radu Rizea
Un prieten l-a dus sã cumpere vin de la nea’ Onutu, din Fântânele, de lângã Ceptura, si se poate spune cã mica excursie avea sã-i fie si decisivã. Inginerul cu teancuri de premii ascunse prin sertare, cel care pusese umãrul la transformarea definitivã a Internetului în ceea ce este astãzi, avea de acum altã prioritate. I-a spus lui nea’ Onutu cã, de-o fi sã nu mai poatã lucra via, sã-i dea un telefon. Cinci ani mai târziu, Mihail “Misa” Rotenberg cumpãra, la un pret peste cel al pietei, “prima sfoarã de vie”.
A urmat vi
a surorilor si cea a verilor, dupã care, atrasi de pret, au mai vândut si alti localnici, pânã s-au fãcut vreo 25 de hectare.
La începutul lui 2009, asistam la debutul unui fenomen: Merlot-ul Rotenberg, unul dintre cele mai bogate si savuroase vinuri rosii fãcute vreodatã în Ceptura, produs exclusiv manual, fãrã nici un fel de interventii ale tehnologiei.
Ati ales sã fabricati vinul artizanal pentru cã ati gãsit o nisã liberã sau, pur si simplu, v-au ajuns atâtia ani de muncã inginereascã în high-tech?
Eu am avut toatã viata o atitudine… sã zic „contrarialã”, mi-a plãcut sã înot împotriva curentului. Evident cã am vãzut cã nu existã vin fabricat artizanal în România, cu exceptia Clos des Colombes, poate, dar acolo este vorba mai mult despre vinuri albe si despre o suprafatã foarte micã, însã nu mi-am fãcut calcule despre cum sã ocup o nisã. Este, pur si simplu, o înclinatie personalã, mã regãsesc în lucrul cu mâna. Asta nu înseamnã cã e ceva mai putin stiintific decât alte vinuri! Urmãresc vinul zi de zi, lucrez cu laboratorul din Valea Cãlugãreascã, o parte dintre analize le fac chiar în laboratorul propriu. Însã în aceastã cramã se mai întâmplã câteva lucruri: încã se experimenteazã la nivel de drojdii si enzime, se face controlul fermentatiei malolactice, totul se decanteazã în vas si se face deburbare, limpezirea, dacã este cazul, se face cu albuminã, totul este gravitational, fãrã pompe. Cred cã este greu sã ai o comuniune cu vinul dacã nu esti dispus sã-ti murdãresti hainele, sã scufunzi „cãciula” manual, nu sã o stropesti. Dacã as face ceea ce face tot restul lumii, m-as simti mai degrabã operator de echipamente automate într-un combinat chimic, ori eu nu vibrez deloc la aceastã imagine. Poate cã as fi fãcut altceva dacã eram nevoit sã mã întretin din fabricarea vinului, dar mã bucur cã nu este cazul.
Artizan de vinuri
Dacã tot a venit vorba – cum e viata în cramã, cu mânecile suflecate si abia la început de drum, fãrã certitudinea unui succes, fatã de confortul si banii asigurati de pozitia în high-tech?
Mai exist si pe piata high-tech, însã mi-am pãstrat o pozitie de antrenor, nu de jucãtor. Mai fac parte din consiliul de administratie al unei firme, mai dau o mânã de ajutor la un start-up. Însã, 90% din timpul meu activ este dedicat vinului si pot spune cã deja mã bucur de mai multã notorietate ca artizan de vinuri, decât am avut vreodatã ca inginer. Mã bucur ca un copil! Ca tip de muncã si din punct de vedere al recompensei, sunt lucruri foarte diferite. Toatã viata m-am considerat un om al capului si al mâinilor. Pentru aportul social pe care l-am avut în munca de inginerie am fost rãsplãtit cu bani. Acum, este vorba despre cu totul si cu totul altceva. Astãzi, dacã un profesor de liceu, sã zicem, un burghez mediu cu o culturã peste medie adicã, îsi cumpãrã o sticlã de vin de la mine si se bucurã de ce gãseste în acea sticlã, stiu cã si mie îmi zâmbeste cineva din Ceruri. Si dacã se întâmplã sã realizeze si cã a gãsit în acea sticlã mai mult decât ce a plãtit, acel zâmbet mã umple.
„Menestrel”, gamã pentru retail
Ati cucerit rapid cele mai bune hoteluri si vã pregãtiti sã atacati retailul cu o nouã linie. E greu de intrat pe piata româneascã, unde parcã toatã lumea vrea sã lanseze doar vinuri premium?
Depinde despre ce e vorba. Pânã si distributia o fac manual, as putea spune. Am mers personal peste tot pe unde sunt listat si am avut surpriza sã fiu acceptat imediat în toate marile hoteluri – Radisson, Hilton, Marriott, unde birocratia functioneazã altfel. La restaurante pare sã fie mai dificil, dar sunt deja listat la Aquarium, Arcade, la Bruno Wine Bar si voi fi prezent, în curând, si la Casa Vernescu. Pentru retail mã aflu deja în negocieri cu mai multe retele de hypermarketuri pentru linia „Menestrel”. Va fi o linie aflatã la o distantã semnificativã de pret fatã de Rotenberg, însã la o foarte micã distantã în calitate. Ca pozitionare, va fi undeva în segmentul Prince Mircea. Se poate spune cã am douã vinuri, dar de fapt sunt atât de apropiate încât doar un cunoscãtor îsi poate da seama de diferentã. Si Menestrelul are tot un minim de 12 luni la butoi de stejar, trece prin aceleasi procese de fabricatie, exclusiv manual, si sunt asamblate la fel ca cele din linia Rotenberg. Aici, totul provine din terroir, pentru cã lucrez – oarecum – cu douã terenuri. Existã un loc perfect, pe Dealul lui Stelus, si locuri foarte, foarte bune, pe restul suprafetelor.
Altii ar fi pãstrat pentru manufacturare doar strugurii de pe Dealul lui Stelus si ar fi aruncat restul la inox.
Aici e o problemã a întregii piete, cu pãrti bune si cu pãrti rele. Pe de o parte, cei care lucreazã cu inox au beneficiat de finantãri prin SAPARD, unde regula era cã trebuie sã produci minim 500 de tone de vin pe an. Modernizarea a contribuit decisiv la cresterea calitãtii la vinurile populare si la cele medii. Din pãcate, a contribuit foarte mult si la uniformizarea vinurilor. Am devenit o tarã din „Lumea veche” care produce vinuri de „Lume nouã”.
Vinul alb lansat o datã cu Merlotul 2006 nu a fost întâmpinat la fel de bine…
Si nici nu va mai fi primit în vreun fel. Am abandonat proiectul, nu mai lucrez via cu struguri albi. Voi trece la replantãri si nu voi mai produce decât vin rosu. În prezent lucrãm la determinãri, sã vedem ce vom planta. Va fi probabil, niste Feteascã Neagrã, niste Cabernet Franc, poate chiar si niste Cabernet Sauvignon. Depinde totul de teren si de ce ar creste cel mai bine.
