Virgil Ianţu: „E frumos să înveţi de la vin”

Loreta Budin

Rar degustare la care să nu fie prezent. Cu gesturi experte, agită paharul, miroase, iar agită, ascultă opinii, formulează aprecieri… E clar că s-a molipsit de pasiunea care-i animă pe iubitorii vinului de calitate. Doamnelor şi domnilor, Virgil Ianţu.

În materie de vinuri, cum te consideri? Începător, avansat… connaisseur?

Connaisseur? Nu, dar mi-ar plăcea. De vreo doi ani de zile, fiind invitat pe la degustări, am început să deschid ochii şi să îmi dau seama ce înseamnă vinul roşu de calitate. Eu fiind, până atunci, băutor de vin alb; spriţ vara, mai un roşu din când în când, dar aşa, foarte rar. Pentru că ce era pe piaţă, şi ce mai e încă… în marea lor majoritate, sunt produse de nebăut. Cam în ultimii ani, de când s-a produs deschiderea asta către vinurile de import, am început să le cunosc şi eu pe cele bune. Am început să învăţ cum se bea un roşu, am început să le cunosc după clasă, să-mi dau seama cam din ce zonă vin, ce personalitate au…

Ţi-ai format nişte criterii de apreciere a vinurilor care îţi plac?

Am nişte criterii formate, cumva, şi din ceea ce am învăţat de la alţii. Pentru că am avut ocazia să mă întâlnesc cu nişte creatori de vinuri, nişte oameni minunaţi, care vorbesc aşa frumos despre lucrurile pe care fac. Am învăţat că un vin mare e mai mult decât o băutură, sunt unele pe care ai senzaţia că le mănânci… Prietenii mei mai râd de mine, că tot învârt paharul până îi ameţesc. Până nu demult, şi eu, când îi vedeam pe alţii că învârt paharul… „hai, mă, lasă-mă în pace, vinul îl dai pe gât, şi-atât!” Dar, într-adevăr, au un sens gesturile astea, sunt lucruri pe care acum le ştiu. Am învăţat să trag cu urechea la ce spune unul, altul… că vinul e aşa şi aşa, că anul cutare a fost mai bun decât cutare…

Prin urmare, vinul te-a învăţat lucruri noi.

Ţine şi de firea fiecăruia. Dacă eşti dispus să asculţi, dacă ai relaxarea şi bucuria să înveţi, atunci un vin îţi poate fi profesor. Şi e frumos să înveţi de la vin, sunt multe de aflat. Fiecare sticlă are o poveste, o legendă… în jurul vinului se întâmplă lucruri. Şi când te aşezi în faţa unui vin, când cineva care ştie ceva despre el se pune pe povestit… se umple toată seara. E fascinant.

Care e vinul preferat?

Unul din ele este un vin franţuzesc, „La Porte du Ciel”, din regiunea Languedoc. Sticla costă 100 de euro – e cam costisitoare pasiunea asta! (râde) Şi am descoperit recent italianul Amarone – are o dulceaţă, o plinătate, un magnetism…

Apropo, de unde te aprovizionezi?

Am furnizorii mei, dar să ştii că mai merg şi la Real din când în când. Nu preţul e criterul de selecţie, important e ca acel vin să-mi spună ceva. Am găsit acolo un vin franţuzesc bun… şi mai sunt cele argentiniene, chiliene, extraordinare ca raport calitate-preţ. Sunt mult mai ieftine decât vinurile româneşti şi net superioare. M-am bucurat să găsesc şi nişte produse româneşti bune, un „La cetate” cu totul special… şi un „Sfântul Dumitru”, superb, cu un gust care nu înşală nasul. Şi recent, am fost la o degustare cu vinuri create de Liviu Grigorică -un personaj deosebit-, şi am gustat nişte vinuri… nu-ţi venea să crezi că-s româneşti. Şi după ce lăsai paharul gol, rămânea mirosul acela fabulos.

Dacă ai fi podgorean, ce vin ai face, ca să-ţi meargă la inimă?

Chiar era să fac o chestie la Pietroasele… Nu ştiu exact ce tip vin aş vrea: Shiraz, Cabernet, cupaj, necupaj… Dar ştiu că aş face ceea ce au început să facă unii din producătorii din România: calitate, nu cantitate. Şi aş respecta „reţeta” întocmai. Şi nu m-aş bucura să produc 50.000 de sticle, ci doar 5.000 – dar să fie adevărate.

Te-am întrebat de vinul preferat. Numeşte şi un vin care te-a dezamăgit.

Eu am început cu dezamăgirile (râde). Drumul meu pe tărâmul vinului a început cu dezamăgiri neconştientizate, eram într-o dezamăgire permanentă. De când am am deschis ochii… nu pot să spun că am găsit un vin care să mă oripileze. Doar dacă m-aş întoarce şi aş bea Merlot din ăla, cu eticheta galben şi maro pe margine, nu dăm numele…

CASETĂ

Ai sentimentul că lucrurile pe piaţa românească de vinuri se mişcă în direcţia bună?

Da, da, simt pulsul ăsta, şi nu numai pentru că merg eu mai mult la degustări. Uite, ce a făcut cei de la Real e un lucru minunat. Spaţiul ăla pentru degustare, este atât de plăcut, vinurile au preţ bun… Şi totuşi lumea încă nu intră, se sperie. Îi îneţeleg cumva: oamenii văd acel loc aranjat, văd acel oenomat, şi li se pare ciudat: dacă e scump, dacă… Şi e păcat!

Ce ar trebui să se schimbe la noi, pe piaţă?

Ar trebui să iasă vinurile proaste. Adică, să iasă… cum să zic… mi se va servi replica „Păi, de ce să le scoatem, că asta vor oamenii”. Aud mereu şi-n televiziune: asta vrea publicul. Nu, asta i se bagă pe gât!! Ar trebui făcută o educaţie, care să plece de la producător. Că sunt convins că cei care produc vin de serie sunt conştienţi şi ştiu exact ce scot pe piaţă. Cred că este crimă să omori strugurii ăia şi să-i faci aşa… e păcat de Dumnezeu. Aspectul comercial îl invocă mulţi, dar uite ce au făcut chilienii: se poate face un vin bun şi în cantitate mare.

Ce ar trebui să nu se schimbe?

Eu sunt norocos că mă întâlnesc cu vinurile bune româneşti. Credeam că sunt mai puţine, dar constat că sunt destul de multe, numai că nu sunt foarte vizibile.

Ce vin ai alege: unu – pentru a te relaxa după o zi grea de muncă; doi – pentru o după-amiază ploioasă; trei – pentru o întâlnire cu prietenii; patru – pentru o cină romantică?

-După o zi grea: La Porte du Ciel, că îl beau singur (râde). După-amiază ploioasă: un Numanthia, un vin spaniol extraordinar, foarte puternic, care te inspiră, se fac vreo 3.000 de sticle pe an, nu mai mult. Pentru întâlnirea cu prietenii: un Sfântul Dumitru, clar. Iar dacă ar fi vară… mă fac de râs dacă zic şpriţ, nu? E păcat ca-n vinul neo-zeelandez Montana să pui apă, dar dacă-i musai… (râde).

Cina romantică?

Am un Enrique Foster Firmado, Malbec, ceva incredibil. Se fac doar 1200 sticle pe an.

Dacă ai găti ceva, un fel de mâncare preferat, cu ce vin l-ai asocia?

Aş face o vită… numai că nu prea găseşti la noi vită care să fie fragedă. O las la macerat în vin, ca să se frăgezească, o servesc cu un sos de capere cu unt, ori cu mărar, cu piper… o pot asorta cu dulceaţă de ceapă, de roşii, de ardei…. Şi merge cu un vin roşu – de oricare, bun să fie!

Paharul cu vin te însoţeşte în mod constant la cină?

Dacă sunt liber, adică dacă nu am a doua zi treabă, o dată la câteva zile îmi desfac o sticlă şi stau aşa cu ea câteva ore… o las să se aerisească, după care începem să povestim.

CITATE

„Sunt convins că cei care produc vin de serie sunt conştienţi şi ştiu exact ce scot pe piaţă. Cred că este crimă să omori strugurii ăia…”

„E frumos să înveţi de la vin, sunt multe de aflat. Fiecare sticlă are o poveste, o legendă… în jurul vinului se întâmplă lucruri”

Share on Facebook