Florin Chilian: „Vinul este un precursor al lucrurilor mareţe”

de Valentin Ceafalau

Descântec, detaşat, chitarã, Iubi, voci, pereţi, somn, dorm, termopane, mine, bancã, trezesc, Florin, sistem, neîmpliniri, zgardã, ironie, gânduri, Chilian. Florin Chilian, Connaisseur, interviu. Da! Interviu.

Connaisseur: Cum îl vede Florin Chilian pe Florin Chilian?
Florin Chilian: Un bãiat isteţ şi tare talentat.
Connaisseur: Prin ce se diferenţiazã muzica lui de ceea ce existã pe piaţa româneascã?
F.C.: Prin sinceritate, uşurinţa discursului şi personalitate.
Connaisseur: Este Florin Chilian un om de succes?
F.C.: Da. Pentru cã trãieşte bine din munca lui.
Connaisseur: Cine este Iubi?
F.C.: Aş putea sã-ţi zic, dar dupã aceea ar trebui sã te ucid. (râde). O tânãrã domnişoarã foarte frumoasã.
Connaisseur: Este important termopanul?
F.C.: Rãspunde-ţi tu la întrebarea asta. Eu zic cã este foarte important.
Connaisseur: Dar vinul?
F.C.: Este mult mai important decât termopanul. Dezleagã minţile inteligente, elibereazã prostia şi de asemenea este un precursor al lucrurilor mãreţe.
Connaisseur: În ce relaţie eşti cu aceastã bãuturã?
F.C.: Destul de rece. Relaţii destul de reci pentru cã pe piaţa din România sunt vinuri de calitate foarte joasã.
Connaisseur: Dar cu beţivii?
F.C.: Nici un fel de relaţie.
Nu-mi plac oamenii care-şi toarnã bãutura pe gât doar pentru a turna ceva.
Connaisseur: Te consideri boem?
F.C.: Nu mã consider boem. Sunt extrem de aplicat. O minte extrem de aplicatã!
Connaisseur: Pânã la urmã, de ce Florin Chilian?
F.C.: Dacã aşa mã cheamã!?

Musafir în casa Paduraru
Pentru unii oameni vinul nu mai reprezinta de mult o placere, el devenind, mai curând, un mod de via]a. Doi astfel de oameni sunt Adrian [i Catalin Paduraru, actori cunoscu]i publicului din seria de filme „Liceenii”. Pentru cei nostalgici [i nu numai, Connaisseur a devenit pentru câteva momente confesorul celor doi.
Care este relaţia voastrã cu vinul?
Adrian Pãduraru: Una istoricã, pentru cã are aceeaşi vârstã, în memoria mea, cu primele amintiri.
Cãtãlin Pãduraru: Am o relaţie sãnãtoasã cu vinul. Pentru cã am dezvoltat o carierã în acest domeniu, îl consider un prieten pe care încerc sã-l descopãr şi sã-l ajut în a fi înţeles.
Ce reprezintã vinul pentru voi?
A.P.: Când eram mic – un musafir în casa noastrã, permanent şi oarecum absurd. Apoi, pe rând, un prieten al altora şi indiferent mie şi faţã de mine, un necunoscut enervant pe care nu reuşeam sã-l descopãr, un amic vag, un – oarecum – apropiat şi în cele din urmã, fratele fratelui meu.
C.P.: Pentru mine vinul este o şansã. Caracterul divin şi uman deopotrivã, mã emoţioneazã şi mã obligã la multiplicarea mesajelor încorporate în el cãtre toţi oamenii. Un apostolat care mã împlineşte. Atunci când sunt cu cei dragi, cu prietenii, o libertate de care mã bucur.
De unde pasul sau saltul actorie-vin?
A.P.: La mine nu este vorba de un salt, deşi am fãcut atletism – sãritura în lungime, ci mai degrabã, de o lungime de braţ.
C.P.: Dacã ar fi vorba de vreun pas, doar la mine s-ar potrivi acest lucru. Adrian nu numai cã n-a renunţat la actorie, ci o slujeşte cu succes. Revenind… graniţa dintre artã şi vin este foarte subţire. Aşa cã am rãmas „tot pe tãrâmul artei”.
Foarte multe persoane ofteazã încã dupã vremurile „Liceenilor”, a „Declaraţiei de dragoste”. De ce credeţi?
A.P.: Îmi pare rãu, dar nu am cum sã rãspund. Atunci Adrian Pãduraru avea mai puţin de treizeci de ani şi privea lumea cu totul şi cu totul altfel. Cel de atunci nu mai existã, lumea aceea a dispãrut.
C.P.: Nu ştiu dacã se ofteazã dupã acele vremuri… Mai degrabã este vorba de nostalgia timpului adolescenţei. Lucru firesc!
Majoritatea actorilor sunt boemi. Vã încadraţi în aceastã categorie?
A.P.: Boemul este un cunoscãtor, mãcar prin experienţa repetatã. Boem, eu ? Dacã da, atunci nu… nu foarte precis. Sunt boem pentru cã îmi place conversaţia relaxatã, mi-e poftã de cafeaua îndelungã, nu pot sã mã culc decât târziu, mi-e drag sã „pierd” timpul şi sã iubesc…
C.P.: Sunt boem în mãsura în care un luptãtor pentru libertate şi libertãţi poate fi considerat boem. În rest, nu mã încadrez (din pãcate – s-ar putea) în profilul standard. Nu vãd nici o similitudine între connaisseur şi boem. Ceea ce nu înseamnã cã termenii ar fi antagonici.
Soi de vin preferat?
A.P.: Feteascã neagrã, pentru cã este masculinã (ironia femininului din adjectiv!), puternicã, directã şi rafinatã – în acelaşi timp, aristocratã.
C.P.: În fiecare anotimp îmi doresc un alt vin. În fiecare an preferinţele se schimbã. Pot fi de vinã anii care trec, dar şi dorinţa de a cunoaşte cât mai mult. Pentru aceastã varã: Rosé d’Anjou.
Unde se situeazã în acest moment vinul românesc?
A.P.: Foarte departe de locul pe care ar putea sã-l ocupe.
C.P.: Vinul românesc de vârf se situeazã la un nivel calitativ comparabil cu vinuri de notorietate din marile apelaţiuni. Nu asta e problema, ci câtã lume poate afla acest lucru. Iar dacã oamenii nu cunosc încã vinul românesc, crede-mã, nu e vina lui.
Credeţi cã are potenţial?
A.P.: Potenţial, da. Numai cã eu sunt sãtul de latenţe. Suntem perpetuu în RPR: Republica Potenţialã Românã. Ca sã pãstrãm jocul prescurtãrilor, chiar şi istorice, sper sã fie, odatã şi odatã, Republica de Succes România!
C.P.: Da, dar cu câteva excepţii, nu vãd rostul acestui efort de a cuceri pieţele externe. România e o piaţã imensã, dar din pãcate neglijatã. Vor cuceri-o alţii!