Învățăturile celor trei MW pentru viticultorii români: promovare, brand de țară, prețuri realiste

iwcb_generic_masters_of_wine

FOTO/Vinul.ro - vă puteți abona (cu cadou garantat, discounturi și surprize) la revista tipărită aici...

Vi-i prezentam, nu cu mult în urmă, pe cei trei Masters of Wine invitați de Cătălin Păduraru să facă parte din juriul IWCB 2016: Joel P. Butler (foto 1), primul rezident american acceptat în societatea de elită a Institutului (în 1990), Patrick Farrell (foto 2), Master of Wine din 1998, şi Lenka Sedlackova (foto 3), proaspăt absolventă a Institutului (promoţia 2016). Așadar, nume cu autoritate în domeniu, cu zeci de ani de experienţă, buni cunoscători ai vinurilor și piețelor internaționale, astfel că nu puteam rata cu ei despre vizibilitatea vinurilor româneşti peste hotare, dacă şi cât sunt de competitive la export şi ce despre ce se mai întâmplă și consumă la nivel global.
“Mai e mult până departe”, aș zice colocvial, dacă ar fi să sintetizez, punctual, părerile celor Masters of Wine despre imaginea României ca țară producătoare de vin: suntem prea puţin cunoscuţi, mai e nevoie de 15 – 20 de ani de acum încolo ca să ne găsim un loc pe harta mondială a vinului. Iar pentru asta, cramele româneşti trebuie să facă mai mult decât ce fac acum: să se promoveze mai mult, să caute distribuitori corecţi, să se concentreze pe calitate, să lase prețurile mai jos – au fost de părere comună cele trei personalităţi ale vinului.

joel_butlerCât și ce se știe despre vinurile românești peste hotare?

Joel P. Butler: Nu pot vorbi la nivel global, dar în SUA și în Canada, nu prea multe. Nu voi dezvolta acest subiect, dar era o perioadă, prin anii ’70 – ‘80, când vinurile româneşti erau mai cunoscute, dar nu erau prea bune şi aveau denumiri stupide, cu trimiteri la Dracula (când Ceaușescu a acceptat ca Pepsi să se producă și la noi în țară, forma de plată era în vin și, cu ocazia aceea, vinurile românești începuseră să se vândă în străinătate, la prețuri scăzute, na).
Patrick Farrell: Nu sunt prea cunoscute. Americanii ştiu prea puţine lucruri, în general, despre România. Unii nu ştiu decât că a fost o ţară comunistă şi pleacă cu o preconcepție. O excepție ar fi evreii, deoarece evreii români sunt în număr mare în SUA.

Lenka Sedlackova: Nu sunt încă prea vizibile, dar cred că aveţi vinuri bune şi se merge într-o direcţie bună.
Cum apreciați potenţialul vinurilor noastre la export?
Joel: Cu siguranţă, România are oportunitatea să-şi crească reputaţia şi piaţa de desfacere mai mult în Europa, decât în USA / Canada, dacă producătorii de vin cu diferite capacități de producţie s-ar mobiliza şi ar beneficia şi de ajutorul unui bun marketing guvernamental; acționând în comunitate (şi cei mari şi cei mici), ar putea avea rezultate bune. Producătorii de vin de bună calitate (precum Davino), dacă vor aloca bani pentru publicitate în ţări – ţintă (Marea Britanie, Germania, SUA, Canada, Germania) pot avea succes dacă au răbdare şi lucrează cu importatori mai mici, foarte dedicaţi.
Lenka: Există potenţial pentru export, dar o problemă a cramelor românești în abordarea piețelor externe ar fi prețurile, unele cam “ambițioase“, după părerea mea. Cred că ar trebui să fie mai mici. Soiurile româneşti nu sunt foarte cunoscute, chiar plecând de la faptul că numele unora sunt greu de pronunţat pentru străini.
Joel (completare): Unele preţuri sunt mari. Am văzut în Vrancea, de pildă, un Chardonnay la 6 euro; la prețul asta se poate cumpăra un Chablis bun. De ce ai lua un Chardonnay și românesc, și necunoscut afară, la acest preț?
Patrick: Depinde de raportul preţ / calitate şi de un program de promovare pe termen lung. Un risc e acela că din unele crame pleacă cu vinuri cu defecte, ceea ce afectează imaginea României.
Ce credeţi că ar trebui făcut să devenim mai vizibili / cunoscuţi?
Joel: În primul rând, Guvernul trebuie să se implice să promoveze marea istorie a României și latura vitivinicolă, în corelație cu impresionata cultură a vinului din Roma antică. Cred că România e considerată o țară slavă (din cauza istoriei comuniste) în Vest; nu se înțelege diferența față de alte țări din regiune. În al doilea rând, Guvernul și cramele trebuie să lucreze împreună mai mult, să creeze o legătură pe termen lung, wine-wise, cu vestul Europei. E nevoie de brand de țară, de o imagine ca țară producătoare de vin, dincolo de sintagma Wines of Romania.
A existat expunere cândva, ar putea fi revitalizată, dar cu vinuri de o calitate mult mai bună. În al treilea rând, cramele ar trebui să mizeze pe faptul că România are, ei bine… o istorie romantică a vinului! Aveți o istorie lungă, soiuri unice, a fost perioadă în care lucrurile n-au mers bine, dar trebuie să depășiți momentele și să treceți la următoarea etapă. Americanii se dau în vânt după o poveste bună, în care “outsiderul” triumfă.
Cramele trebuie să apeleze la buyeri străini, la critici de vin, iar în SUA, să câştige credibilitate cu ajutorul câtorva importatori / distribuitori. Trebuie să intre în competiţii europene / britanice cheie, în care toată lumea e în acelaşi teren, pentru a le fi evaluate vinurile. Astfel, pot vedea cât sunt de competitive. România e doar o mică parte a unei pieţe foarte complexe a vinului. Individualitatea şi unicitatea poveştii contează.
În SUA, sunt 3-4 mari distribuitori, dar nu ei sunt calea cea mai bună de abordare a pieţei americane. Cramele trebuie să se străduiască mai mult să caute distribuitori şi importatori care să vândă vinurile direct (hand sell). Doar un producător mare, precum Vincon, are puterea şi volumul de a căuta distribuitori naţionali. E nevoie de timp să se afle de vinurile româneşti, cred că 15-20 de ani de acum încolo, e de construit, nu se întâmplă nimic peste noapte.
patrick inaltPatrick: Producătorii trebuie să ia aminte la vinurile competitive (Albarino – Spania, Assyrtico – Grecia, Carmenere – Chile, Malbec – Argentina), să se educe să elimine defectele și să optimizeze calitatea pentru diferite niveluri de preț. Sunt crame care fac vinuri bune, altele, mai puţin bune. Vă mai trebuie infrastructură, mai trebuie lucrat la capitolul turism enologic.
Ce obiceiuri de consum și / sau trenduri ați observat în ultima vreme în lume?
Joel: Eu aş vorbi doar despre ce se întâmplă în vestul SUA. Piața vinului e vastă, dar locală, iar preferințele sunt incredibil de segmentate, în funcție de vârste, venituri, sex. De exemplu, vinurile dulci albe și roșii sunt încă populare în mass market. Piaţa vinurilor de masă (în SUA, termenul defineşte vinurile liniştite, cu maximum 14% alcool) care costă între 8 şi 20 de dolari e în creştere, un target cheie, mai ales pentru buyerii tineri.
Americanii mai experimentați (precum jurnaliştii de vin, atenţi la evaluări) încă preferă, în general, vinurile pline, cu corp, deşi acum există un trend de distanțare faţă de vinurile albe, excesiv baricate. Totuşi, se pare că se preferă încă un pic de onctuozitate, în special, de femeile cu vârste cuprinse între 25 și 45 de ani.
Tinerii sunt mai interesați de vinuri albe, proaspete, dar le plac și vinurile roşii, pline, fructate. Taninurile nu sunt dorite.
Dar…persoanele mai în vârstă, cu venituri mari, sunt încă inspirate de marile vinuri roșii – Cabernet-uri, în special, dar și de unele blenduri de Rhone sau de anumite roșii din Toscana.
Patrick: Mai puţin lemn şi mai puţine vinuri extractive și cu conţinut excesiv de alcool – asta se preferă în SUA.
Soiuri românești remarcate?
Joel: Complicată întrebare! (râde). Dintre roșii, promit Băbeasca și Feteasca Neagră, dar amândouă (ca și alte roșii și albe), cred că ar trebui culese mai târziu, mai coapte, pentru a se evita caracterul verde, metoxipirazina, întâlnit în foarte multe vinuri (mai ales în concurs). Îmi plac foarte mult nuanțele de violete și caracterul delicat al Băbeștii, iar la Feteasca neagră caracterul pământos și nuanțele de lemn dulce, dar taninurile verzi constituie o problemă.
La albe, cred că Feteasca Albă are mai mult caracter decât Feteasca Regală, totuși cred că producătorii ar trebui să ia în considerare menținerea unor niveluri mai ridicate de aciditate pentru a contracara acea caracteristică de plat, pe care am întâlnit-o în multe vinuri. Şarba poate fi interesantă, dar momentan, vinurile din acest soi pe care le-am întâlnit par prea extractive, conținutul fenolic diminuează ideea de finețe.
Aveţi şi o varietate de Muscat bun (Tămâioasa românească, na), şi cu siguranţă, cea veche de la Cotnari e foarte bună; totuși, nu e un stil pe care l-ar aprecia mulţi în Vest sau poate că nu ar avea răbdare să-l învechească.
Patrick: Cele trei Feteşti ar fi potenţiale fanioane; poate şi altele.
Lenka: Personal, am remarcat mai mult vinurile albe, decât cele roșii. Feteasca Regală e un soi foarte interesant, foarte bun.
lenkaSă vorbim un pic despre voi. Cele mai grele provocări pe parcursul carierei şi / sau ca Master of Wine au fost…
Lenka: În timpul studiului pentru Institut, am resimţit cel mai mult lipsa timpului liber; având şi job, serile şi week-end-urile le alocam studiului; la fel, în vacanţe, mergeam la crame în vizită, la degustări. Nu am avut deloc timp liber.
Joel: E foarte complicat de răspuns. Toţi ne confruntăm cu provocări în diferite intersecţii pe parcursul vieţii. În mod sigur, decizia de a studia să devin Master of Wine, fără un program formal, a fost una dintre ele. Deasemenea, încercarea de a salva un vin făcut de mine, care nu era bun, dar am fost prea încăpăţânat să accept că am făcut o greşeală. Mi-am învăţat lecţia! Şi, poate, cea mai mare provocare a fost atunci când mi-am luat un angajament uriaş, financiar şi temporal, de a scrie o carte unică, informativă, bine documentată, dar nu un bestseller.
Patrick: Aceea de a avea grijă să verific bine cu cine mă asociez!
Ce însușiri / abilități trebuie să aibă Master of Wine, care are și rolul de a evalua şi comunica vinul?
Joel: În primul rând, să fie deschis la alte opinii. Apoi, să guste şi să experimenteze cât de multe stiluri se poate. Trebuie să aibă un cadru cu puncte de referinţe înainte de a crea un stil unic şi inteligent care să se potrivească pe piaţă. Comunicarea este ceea ce trebuie să facă un Master of Wine, iar ghidarea pe care el o oferă unui producător poate fi utilă.
Lenka: Trebuie să aibă o viziune de ansamblu asupra lumii vinului, să cunoască vinuri din toată lumea, pieţele internaţionale. Trebuie să aibă spirit analitic, dar să fie capabil să asculte şi alte păreri, să pună întrebări, să înveţe, să formeze, la rândul lui, opinii, să fie un comunicator bun al vinului.

Un vin bun înseamnă…
Joel: Echilibru, terroir, intensitate și postgust.
Patrick: Putere / eleganţă, arome, finish lung, echilibru, corp.

Toți cei trei Masters of Wine au apreciat calitatea IWCB 2016
Un concurs bine organizat, cu multă atenție la detalii, cu jurați profesioniști din toată lumea”, l-a descris Lenka. „Foarte bine organizat și foarte formal, structurat, în conformitate cu regulile stricte ale OIV”, a adăugat Patrick. Ambii au precizat că şi-ar fi dorit mai multă interacţiune între juraţi. „Eu sunt obişnuită cu modalitatea de jurizare din UK, unde membrii comisiei discută, asta ne dă posibilitatea să schimbăm opinii, pentru că sunt atâtea gusturi, iar dacă discuţi, înţelegi şi alte puncte de vedere. Am avut, de exemplu, un Pinot Noir pe care l-am punctat diferit faţă de alţi juraţi; dacă am fi vorbit între noi, probabil că am fi analizat și alte opinii”, a apreciat Lenka. „Concursul IWCB respectă regulile OIV, dar aş fi dorit să comunicăm, să ne împărtăşim părerile, având în vedere varietatea mare de vinuri; anumite vinuri, precum niște Pinot Noir-uri au fost greu de apreciat. Când evaluezi, e nevoie să știi și câte ceva despre acele vinuri – regiunea ori soiul; apreciezi inensitatea, calitatea, dar nu sunt suficiente, uneori nu te ajută să clarifici ce vinuri sunt”, a remarcat Joel.

 } else {

Cum ti se pare?

Dacă v-a plăcut acest articol, dacă vă plac evenimentele cu oameni frumoși sau dacă sunteți interesați de cultura wine & lifestyle, vă puteți abona (cu cadou garantat, discounturi și surprize) la revista tipărită aici...