Izabella Zwack: „Unicum Szilva, un produs si pe gustul romanilor“ (galerie foto)


Cel mai nou produs din portofoliul companiei Unicum Zwack, Unicum Szilva, a fost lansat pe piata din Romania, in cadrul unui eveniment organizat la mijlocul lunii octombrie, la Casa Armatei din Bucuresti. Importanta acestui eveniment pentru piata autohtona deriva si din faptul ca marele colos Unicum, reprezentat in Romania de Heinrig Distribution, a ales tara noastra ca prima piata externa de lansare a acestui nou produs. Tocmai pentru ca piata romaneasca este una importanta pentru Unicum, la eveniment a participat inclusiv Izabella Zwack, mostenitoarea brandului. Evenimentul a avut de toate, de la numere de flair-bartending si un recital sustinut de cantareata Dalma, pana la cocktail-uri pe baza noii bauturi si un meniu asortat, ce a avut ca laitmotiv pruna. Pruna, deoarece noua bautura Unicum Szilva este realizata prin macerarea vechiului Unicum pe un pat de astfel de fructe uscate. Ca sa intelegem mai bine ce inseamna numele Unicum Zwack, am profitat de prezenta in Romania a Izabellei Zwack, pentru a ne raspunde la cateva intrebari
.

DSC_7318Cum definesti Unicum Zwack?

Pentru noi, Unicum este mai mult decat o bautura. Este vorba despre traditia si mostenirea nu numai a familiei noastre, dar si a culturii si istoriei Ungariei. Daca visul tatalui meu a fost acela de a cumpara inapoi de la statul maghiar fabrica Unicum, nationalizata in 1948, cel al fratelui meu si al meu este de a face aceasta companie una recunoscuta la nivel mondial. Asta incercam sa facem si din cauza asta am venit in Romania, una dintre cele mai importante piete pentru noi.

Care este secretul din spatele marcii Unicum?

Inovatia. Daca ne uitam la cum arata sticla, eticheta si toate mijloacele de promovare ale acestei companii, vom vedea ca am incercat sa inovam mai tot timpul. As mai adauga si faptul ca succesul nostru se datoreaza traditiei, orientarii spre calitate, dar mai ales inovatiei.

Unicum este o bautura cu traditie, dar ce ne poti spune despre abordarile moderne?

Nu cred ca putem vorbi despre abordari moderne. Fiind o marca destul de veche si cunoscuta, cred ca este mai important sa vorbim despre relevanta mesajului pe care il transmitem fiecarei generatii. Unicum este un produs pe care parintii nostri obisnuiau sa il bea. In general, tinerii doresc sa bea altceva decat parintii lor. Cheia consta in gasirea mesajului care se potriveste fiecarei generatii in parte. Unicum este baut in Ungaria astazi de consumatori de la 25 de ani pana la 80 de ani. Trebuie sa gasim acele lucruri care sunt comune si interesante pentru toti. Dupa criza, oamenii s-au intors catre brandurile locale, catre lucruri de calitate, fabricate artizanal, caracteristici pe care Unicum le indeplineste.

DSC_7229Unicum. O bautura maghiara, pe piata romaneasca…

Orice tara care are o puternica traditie in productia de bauturi alcoolice si obiceiuri de consum serioase, cum este si Romania, este mult mai relaxata sa adopte noi obiceiuri. Cum faci pe cineva sa iti cunoasca produsul? As fi vrut sa stiu raspunsul la aceasta intrebare. Timpul, efortul sustinut si inspiratia… Am avut un mare succes cu Unicum Szilva pe piata din Ungaria. Cu Unicum Szilva am incercat sa ne apropiem si alte categorii de bautori, pentru ca este un produs mai prietenos. Avem mare incredere ca Unicum Szilva va prinde bine pe piata din Romania si ca romanii o vor aprecia.

Iti place vinul?

M-am nascut in regiunea Bolgheri, Toscana, si am crescut in lumea vinului. Cand ne-am mutat inapoi in Ungaria, in 1988, am fost sa vizitez regiunea Tokaji, zona care arata ingrozitor, abandonata. Am cumparat o mica crama acolo si in ultimii 20 de ani, am fost martora dezvoltarii acestei zone. In 2003, am infiintat compania Izabella Zwack Wine Selection, o societate care reprezinta si distribuie crame mici, dar cu vinuri de calitate exemplara, marker-i de calitate pe piata ungureasca. Vrem sa ne concentram pe calitate si vrem sa prezentam consumatorilor maghiari vinuri de care nu ar fi auzit in mod normal. Ca distribuitor de vinuri esti mandru cand descoperi vinuri foarte frumoase!

Ce parere ai despre viitorul pietei est-europene de vin?

Mai intai ar trebui sa incetam in a-i mai spune piata est-europeana, deoarece pentru consumatorii vestici termenul „est-european” poarta inca stigmatul trecutului si a vinurilor de calitate slaba, cu mici exceptii. Cumva trebuie sa lucram pentru a nu mai fi in afara acestui cerc, trebuie sa lucram la o strategie. Afara este o piata foarte competitiva, iar producatorii trebuie sa vina cu lucruri competitive calitativ si ca pret.

Exista vreun model prin care producatorii est-europeni isi pot promova vinurile in afara garnitelor?

Sa luam exemplul Austriei, tara care a fost capabila sa se repozitioneze pe harta vinului dupa scandalul din anii ’80 (n.r. – mai multi producatori austrieci au fost prinsi cu ditilenglicol, compus al antigelului, in vinuri, lucru ce a dus la un embargou al vinurilor austriece pe principalele piete externe). Iar vinurile austriece sunt acum cunoscute in intreaga lume, fara ca cineva sa mai faca vreo legatura cu acel incident. Au fost capabili sa creeze un brand de tara si sa promoveze caracteristicile terroir-ului. Trebuie sa facem vinuri bune, sa ne unim fortele, sa ne promovam impreuna si sa fim consecventi.

Istoria de 223 de ani a marcii Unicum

1790 – Doctorul personal al Imparatului Josef, Jozsef Zwack, inventeaza Unicum (nume dat chiar de catre imparat), bautura folosita pe post de medicament

1840 – se deschide prima fabrica de Unicum in Budapesta

1883 – Unicum devine marca inregistrata

1944 – Fabrica este bombardata de trei ori in timpul Celui de-al doilea Razboi Mondial

1948 – Fabrica Unicum este nationalizata de statul maghiar, iar proprietarul Peter Zwack fuge cu familia in Statele Unite, avand asupra sa reteta originala a bauturii. Timp de mai multi ani, Unicum este produs dupa o reteta falsa.

1950 – Unicum incepe sa fie produs in Italia

1989 – Peter Zwack revine in Ungaria si rascumpara fabrica confiscata de comunisti.

1992 – Unicum reapare pe piata dupa reteta originala

Articol aparut in revista Vinul.Ro / nr. 67, noiembrie 2013