Liliac a lansat Private Selection

FOTO/Vinul.ro - vă puteți abona (cu cadou garantat, discounturi și surprize) la revista tipărită aici...

amb Wine Company, producătorul vinurilor Liliac, și-a marcat aniversarea de 5 ani (precum și aniversarea celor 70 de ani împliniți de Alfred Beck, fondatorul cramei) prin lansarea colecției Private Selection care cuprinde 4 vinuri roșii și primul Orange Wine produs în România. Evenimentul de lansare a avut loc la restaurantul Joseph, în prezența unui număr mare de prieteni ai cramei – bloggeri si jurnalişti, proprietari de restaurante și reprezentanți ai distribuitorilor.

Cele 4 vinuri roșii noi sunt: Pinot Noir Private Selection 2013, Merlot Private Selection 2013, Liliac Red Cuvée 2014 – cupaj de Fetească Neagră și Merlot și vedeta colecției – TITAN Fetească Neagră 2013, acesta din urmă fiind disponibil într-o serie limitată de 600 de sticle pentru un număr limitat de clienţi.

„Fiecare poveste are nevoie de un erou, iar acesta, în cazul nostru, este Titan. Atunci când am degustat primele mostre am știut cu certitudine că acesta va fi unul dintre vinurile noastre care vor face istorie. Și, pentru că deja avusesem ideea de a alege un vin roșu care să reprezinte produsele noastre, am ales în mod special un soi autohton, fără egal pe piața internațională, care este foarte competitivă. Din două butoaie de stejar transilvănean am produs o serie limitată de 600 de sticle numerotate individual, disponibile doar pentru un cerc restrâns de clienți. Prin lansarea acestui vin ne dorim să creștem reputația zonei Lechința ca fiind o regiune de vinuri roșii”, a spus Alfred Michael Beck, proprietarul amb Holding .

Rămâne de văzut cum va reuşi să păstreze această denumire, dat fiind faptul că numele Titan este folosit de ani buni de unul dintre vinurile mari din regiunea spaniolă Toro (el Titan del Bendito).

Cum ti se pare?

Dacă v-a plăcut acest articol, dacă vă plac evenimentele cu oameni frumoși sau dacă sunteți interesați de cultura wine & lifestyle, vă puteți abona (cu cadou garantat, discounturi și surprize) la revista tipărită aici...