Maccheroni

Rating:♣♣♣♣♣ Preturi: €€€€

Maccheroni: pacat ca n-am ajuns mai demult

de Cezar Ioan

Auzisem despre local din alta sursa, apoi citisem ceva scris de Peter Imre in Dupa Afaceri. Dar, cum tocmai ma parlisem cu Crama Culmea Veche sau asa ceva, am decis sa mai astept. Am ajuns la Maccheroni abia saptamana trecuta (jumatatea lui iunie 2006), cand toata lumea chiuia la Depeche Mode, si mi-a parut rau. Mi-a parut rau ca nu m-am dus mai devreme la Maccheroni, ca sa fiu bine inteles.

Locul e elegant dar si prietenos (mai mult, l-am regasit aici pe domnul Vali, ospatar fruntas pe care-l stiam de pe vremuri, din alta parte, si pe care-l credeam pierdut), toate amenajarile sunt de calitate. Dar nu asta face valoarea locului, ci mancarea.

Am devorat o portie de caracatita cu salata creata si masline, felii subtiri de morcov, cu ulei de masline si lamaie stoarsa, care m-a uns pe inima. Tocmai bine potrivita pentru o seara (destul de calduroasa) de iunie. Si numai buna de stropit cu un Sauvignon Blanc de la Vinul Cavalerului, racit cum se cuvine.

Vin care m-a insotit cu mare satisfactie si la felul al doilea, Tagliata balsamico. (Stiu, stiu: o sa ziceti ca la muschiul de vita ar fi mers mai bine un vin rosu… dar parca mai conteaza ce ziceti voi, atata vreme cat fasiile subtiri de muschi fraged stinse in aceto balsamico au fost delicioase, iar garnitura de ciuperci trase la tigaie cu un pic de usturoi si ulei de masline mi-a dat – vorba reclamelor – placeri nebanuite). Drept pentru care… sa mai mearga un Sauvignon Blanc!

Si pieptul de pui in coniac a fost de vis, dar nu pot vorbi destul aici despre el… Jur, merita incercat, macar.

Desertul cu panacotta a fost numai bun de incheiere: fin, bine potrivit de dulce, cremos si racoritor, cu sos de fructe de padure.

Pentru inchidere, ca sa nu fortam stomacul prea mult, am pus capac – de minune – cu un Limoncello rece-rece, digestiv (hai, treaca, doua…)
Concluzia mi se pare extrem de simpla: merita!
——————————————————————————–

+ Sunt restaurante de care-mi pare rau sa scriu, fiindca le afla toata lumea si data viitoare cand merg, nu mai gasesc loc. Dar n-am ce face, asta-i meseria, daca nu ne-a placut cartea umblam brambura prin localuri, sa povestim de-acolo ce si cum.

Nu mai fusesem la Maccheroni de la concertul Depeche Mode, cand ma încantasem acolo cu „insalata di polpo” – bucati zdravene si gustoase de brat de caracatita, pe un patut de salata creata verde si rosie, cu feliute de morcov si masline – si „tagliata balsamico” – felii subtiri de muschi de vita fraged, trase la tigaie si stinse cu aceto balsamico, cu garnitura de ciuperci cu un dram de usturoi si ulei de masline. Singurul meu regret, atunci, fusese ca n-am ajuns mai devreme, fiindca e un loc care da clasa, din punct de vedere gastronomic, multor restaurante italienesti cu fite în care-am mai fost.

Am calcat din nou aici într-o sambata însorita de toamna si am avut ocazia sa ma bucur de razele piezise ale soarelui de dupa-amiaza cazand direct pe masa mea si facand vinul sa danseze lent în pahare, pe „Besa Me” al Cesariei Evora (da, desi e restaurant cu specific roman, muzica nu e numai italiana, ceea ce nu m-a deranjat deloc). Am încercat din nou salata de caracatita si a fost la fel de buna ca data trecuta, fara îndoiala. La felul doi am luat (eu) un fel mai „paesano”, daca nu va suparati – si anume salsiccia (carnati proaspeti) în sos de vin, cu cartofi la cuptor – iar partenera mea un muschi de vita cu sos de piper verde. Carnatii mei s-au prezentat la masa foarte apetisanti, erau legati toti patru (!!!) între ei, grasuti, frumos crocanti pe o parte, presarati cu piper si niste ierburi aromate, iar sosul… ei, bine, înghit si-acum în sec cand ma gandesc cat de bine merge felia de carnat gustos, facut cum trebuie, cu sosul de vin cu putin usturoi! Muschiul de vita a fost fraged, cu sos fin, putin dulce, exact cat sa completeze textura fina a carnii de vita facuta mediu. Am luat la salata un pahar de vin alb rece (aici, un minus, fiindca nu era tocmai grozav, ceea ce e pacat la o asemenea mancare), iar la felul doi o Feteasca neagra romaneasca, foarte reusita. Despre vinuri, ce sa zic?!? S-ar fi putut si mai bine, stiu ca exista multi clienti care înca se dau în vant dupa clasicele Jidveiuri, Printi, Castel-uri si Special Reserve-uri, dar n-ar fi stricat o lista mai cuprinzatoare de vinuri italienesti. si chiar romanesti.

Mi-a placut la Maccheroni ca au grija la detalii – pahare elegante si potrivite pentru fiecare fel de vin, tacamuri de calitate, vesela la fel, atmosfera calda si îmbietoare, ospatari rapizi. As fi vrut sa încerc un desert, însa inamic mi-a fost propria lacomie: dupa salata de caracatita, care a fost uriasa, n-ar fi trebuit sa-mi iau un fel doi atat de consistent. Chiar daca am lasat o frumusete de carnat în farfurie, fiindca deja ma saturasem, tot n-am reusit sa ma mai „montez” catre un desert, oricat curaj mi-am facut. Dar stiu: data viitoare o sa merg sa iau ceva mai usor – am vazut pe lista niste farfalle cu gamberi, zucchine si rosii cherry proaspete care mi-au adus aminte de ultima excursie în Italia – ca sa pot lua si desertul.

Cat despre preturi, e clar ca sunt în zona obisnuita a restaurantelor italienesti (nu pizzerii, ci mai sus), însa e la fel de limpede ca mancarea face diferenta, iar aici cu 140 RON în doua persoane ai parte de o experienta culinara mult peste media bucuresteana, ca sa nu mai vorbesc de ambianta.

 

Restaurant / Zona: Str. Alexandru Donici nr. 11, sector 2, Bucuresti

(imediat dupa intersectia Rosetti cu Vasile Lascar)

Tel: 021-210.29.36; 0724-072.372; 0727-757.338

One thought on “Maccheroni

  1. multumim pt informatii. o sa dau si eu o fuga pe acolo. revin cu opinii. sa imi permit ca iau ca termen de comparatie un restaurant italienesc din italia? sau nici chiar asa?

Comments are closed.