Manualul somelierului: File de porc cu ierburi aromatice

FOTO/Vinul.ro - vă puteți abona (cu cadou garantat, discounturi și surprize) la revista tipărită aici...

file de porc ierburi

Ingrediente pentru 4 persoane: 4 portii de file de porc cu os, 40ml ulei de masline extravirgin, 40g unt, 10cl bere sau Spumant, ˝ catel de usturoi, o crenguta de rozmarin, doua ramurele de cimbru, ˝ coaja de lamaie rasa, sare, piper.

Preparare: Curatati si tocati usturoiul, ierburile aromatice si radeti coaja de lamaie, apoi amestecati bine, cu putin ulei. Sarati si piperati file-ul de porc, pe care-l prajiti in tigaie, cu jumatate din uleiul de masline cate 2,5- 3 minute pe fiecare parte. Scurgeti uleiul si, in tigaia inca fierbinte, adaugati untul, amestecul de ierburi si spumantul (sau berea). Mai coaceti 1-2 minute, amestecand bine. Puneti cate un file in fiecare farfurie si turnati deasupra sosul din tigaie. Ca garnitura puteti pregati niste spanac, tras la tigaie in unt, pe care-l condimentati doar cu ulei de masline extravirgin, sare si putin otet balsamic.

Usor de preparat, in circa 20 de minute, acest preparat poate fi asociat cu un spumant mai corpolent, dar cu o buna aciditate (cel din Cramposie, de la Stirbey) sau cu o Feteasca regala vinificata in sec, cu aciditate vie. Ca bere, o Moretti La Rosa este ideala.

Articol aparut in revista Vinul.Ro / nr. 68, decembrie 2013

Cum ti se pare?

Dacă v-a plăcut acest articol, dacă vă plac evenimentele cu oameni frumoși sau dacă sunteți interesați de cultura wine & lifestyle, vă puteți abona (cu cadou garantat, discounturi și surprize) la revista tipărită aici...