O legendă a Olimpului în vizită la București: Evangelos Gerovassiliou descoperă Feteasca neagră

FOTO/Vinul.ro - vă puteți abona (cu cadou garantat, discounturi și surprize) la revista tipărită aici...

În lumea vinului bun, cel grecesc a pătruns de ceva vreme. Pe piața românească, abia face primii pași. Poate tocmai de aceea n-am fost foarte mirat când, vorbind cu mai mulți oameni despre vizita lui Evangelos Gerovassiliou în București, mulți m-au întrebat „Da’ cine este domnu’?”. Mai surprins am fost când oameni din industrie, nu spui cine, persoane importante, au pus aceeași întrebare. Așa că mă văd silit să mai fac o dată prezentarea unui mare enolog, nu numai al Greciei, ci al lumii. Mai pe scurt, să nu plictisesc.

Evangelos Gerovassiliou este considerat un guru al vinificației în Grecia. Fost student al reputatului Emile Peynaud – m-aș bucura enorm dacă nu m-ați întreba și despre el cine este! – Evangelos era văzut de cel considerat a fi părintele enologiei moderne drept cel mai în măsură să-i continue munca. Îl și numise asistent al său, îl obligase să se înscrie la doctorat, numai că, având nevoie de un enolog capabil la Domeniul Porto Carras, cu care începuse colaborarea, l-a întrebat și pe Evangelos ce ar prefera să facă – vin sau învățământ și cercetare. Cum Porto Carras era la nici 80 de kilometri de locul în care se născuse, Evangelos a ales să se întoarcă acasă. Nu se poate spune dacă studenții au avut de pierdut, însă e cert că enologia Greciei a avut enorm de câștigat. Și-a redobândit un soi, Malagousia, aflat pe cale de dispariție, pentru că Evangelos a crezut în potențialul acestui strugure și a realizat prima vinificare monovarietală din el. Ca o paranteză: acum, vinurile realizate la Domaine Gerovassiliou din Malagousia, fie monovarietal, fie în cupaj, nu prea mai obțin sub 90 de puncte în concursuri sau în alte în degustări. Dar, pentru că am promis că voi fi scurt, o să vă mai spun doar că, în 2007, Evangelos Gerovassiliou a fost nominalizat la titlul de „Vinificatorul anului”, iar în anii 2006, 2010, 2011, 2012 și 2014, Domaine Gerovassiliou a primit titlul de „Crama anului” din partea Wine & Spirits Magazine. Și că, în 2006, vinul sãu, Viognier 2005, a fost declarat cel mai bun vin alb din Europa la Mundus Vini…

Ei bine, acest mare enolog a ajuns, printr-un fericit concurs de împrejurări, la București. Oficial, pentru a-și prezenta vinurile care, de câteva luni, sunt importate în țară de Greka Terra, societatea lui Vasilis Ioannou. Neoficial, pentru a-și întâlni câțiva prieteni, dar și pentru a încerca potențialul vinurilor românești, cu precădere ale celor realizate din soiurile autohtone. Să începem cu începutul…

Cu vinurile grecești la Cherhanaua gastronomică

Vineri, 17 aprilie, ora 19, la Zexe Cherhana Gastronomică, locație nouă, care foarte repede va intra în sufle-
tul amatorilor bucătăriei pe bază de pește și fructe de mare, au început să vină invitații. Toți, dornici să încerce cele cinci vinuri anunțate, dar și mai interesați să-l cunoască pe Evangelos Gerovassiliou. Gazdă bună – asta pot să o afirm cu mâna pe inimă – enologul era deja prezent, chiar dacă aterizase de mai puțin de trei ore la București. Evangelos era însoțit de toată familia, adică soția Sonya, băiatul Argyrios, care acum face un masterat în enologie la Bordeaux, și cele două fete – Marianthi, studentă la Drept, și Vasiliki, care studiază științele economice. Pot să vă spun că această prezență în grup este un semn de mare considerație, pentru că nu sunt multe orașele din lume care au avut șansa să cunoască întreaga familie Gerovassiliou. N-am rămas toată seara alături de Evangelos, pentru că toată lumea dorea să stea de vorbă cu el, dar tot am aflat că are mari probleme, fiindcă i se termină vinul. Malagousia 2014 este sold-out, din Viognier 2014 mai are câteva mii de sticle, iar Gerovassiliou White, cupaj de Assyrtiko și Malagousia, se va epuiza până la începutul lunii iulie. Ar mai fi doar Sauvignon blanc Fume 2014, dar asta pentru că vinul a fost îmbuteliat mai târziu și abia a fost lansat pe piață. L-am întrebat, în glumă, dacă voi avea ce să degust în vizita pe care i-o voi face la vară, la domeniu. A ripostat, zîmbind, că sigur va găsi câteva sticle ieftine pe rafturile unui supermarket local. Dar l- am văzut realmente îngrijorat de perspectiva de a nu mai putea oferi vinurile celor interesați. „Probabil că altcineva s-ar bucura enorm, și eu sunt fericit, dar ne-au crescut vânzările cu peste 16%, un procent la care nu ne așteptam”, mi-a destăinuit Evangelos, care a adãugat că, pentru a preîntâmpina asemenea situații pe viitor, a decis să-și mărească suprafața cultivată. Și că, din toamnă până acum, a mai plantat 6,7 hectare, ajungând acum la un total de 63.

Altfel, seara a fost mai mult decât reușită. Pentru că vinurile sunt foarte bune, iar preparatele gândite de Amalia Consulea au fost apreciate cu aplauze. La fel și desertul, realizat de Ana Consulea special pentru Malagousia Late Harvest 2009, vinul care a încheiat seara. Până atunci, cei peste 70 de participanți s-au delectat cu Sauvignon Blanc Fume 2013, Viognier 2014, Gerovassiliou White 2014 și Avaton 2011, un roșu dens, bărbătesc, realizat din trei soiuri grecești, Limnio, Mavrudi și Mavrotragano…

Soiurile locale sunt viitorul.
Trebuie investit în oameni

Cum spuneam, nu am stat foarte mult pe lângă invitatul de onoare, pentru că aveam un as în mânecă. Anume că urma să mă întâlnesc cu el și în seara următoare, la o cină pe care am organizat-o împreună cu Vasilis Ioannou și Bogdan Sandu la Tasting Room. O cină cu arome de degustare, pentru că Evangelos și fiul său, Argyrios, au vrut să încerce cât mai multe vinuri românești. Și, cu precădere, vinuri realizate din soiuri autohtone, soiuri de care, cu foarte mici excepții, n-au prea avut ocazia să se lovească. Așa că, de la ora 20, a început un veritabil turnir, în care invitații au analizat, pe rând, Crâmpoșie Extrabrut de la Știrbey, Rene Faure 2013, de la Averești, Sauvignon Blanc 2013 de la Crama Bauer, White Artisan 2013, de la Aurelia Vișinescu, Fetească regală Via Sandu 2013, Domain Ceptura Blanc 2013, Negru de Drăgășani Rose 2013 de la Crama Bauer și Busuioacă de Bohotin de la Casa de Vinuri Cotnari.

Am luat apoi o pauză, cât să schimbăm paharele și să ne salutăm consoartele, fiicele sau, după caz, surorile, și am continuat cu vinurile roșii. Aici, Bogdan a supralicitat din start, cu o Fetească neagră Ancestral 2008, rezervă proprie, că mergea bine la steak-ul de vită Angus, apoi am continuat cu Fetească Neagră Artisan 2012, Fetească Neagră Melgis 2012, de la Petrovaselo, Domaine Ceptura Rouge 2011, de la Davino, că are Fetească neagră din plin, și am încheiat seara cu Merlot 2009 Prince Știrbey, pour les connaisseurs Pășune, că se făcuse aprope miezul nopții și invitații, mai ales cei tineri, aveau și alt program. Am avut însă timp și de câteva concluzii.

Evangelos Gerovassiliou a rămas impresionat de potențialul Feteștii negre, dar și de diferențele pe care le manifestã soiul în funcție de zona în care este cultivat. A lăudat Domaine Ceptura, și alb, și roșu, a întrebat dacă și cât a fermentat în lemn vreun soi din vinul alb de la Davino, a spus că Merlotul Pășune e un vin mare, a apreciat prospețimea și delicatețea Melgis-ului, structura Feteștii din Artisan, a asemuit Busuioaca cu soiul din Peloponez Moschofilero, declarând că ar avea un succes nebun la doamne. A ghicit că White Artisan e realizat de o femeie (noi nu i-am spus nimic) și a apreciat echilibrul și aromele vinului. Și, în final, ne-a spus că trebuie să insistăm pe soiurile locale, pentru că acesta e viitorul. Mai ales că, din câte a degustat el, soiurile românești arată că au potențial. Cât privește know-how-ul, ne-a spus că industria trebuie să investească permanent. Dar nu doar în tehnologie, ci și în oameni. Și că trebuie să insistăm mai mult pe soiurile albe. „Dacă, în ziua de azi, un vin roșu îl mai poți face și cu mai puținã știință și cu mijloace mai rudimentare, un alb bun nu mai scoți fără tehnologie și oameni pregătiți”, a încheiat Evangelos Gerovassiliou.

Cum ti se pare?

Dacă v-a plăcut acest articol, dacă vă plac evenimentele cu oameni frumoși sau dacă sunteți interesați de cultura wine & lifestyle, vă puteți abona (cu cadou garantat, discounturi și surprize) la revista tipărită aici...