Loading ...
Newsletter
Opiniile editorilor
Cezar Ioan
Rar, foarte rar, chelnerilor li se poate intampla sa se rusineze de numele unei mancaruri din lista. Plescoiul (din motive evidente, si totusi de neinteles) este, uneori, unul dintre aceste produse. Insa cu siguranta nimeni nu se poate rusina din pricina calitatii acestui tip de carnati (caci despre carnati e vorba in acest material, in cazul in care cuvantul Plescoi nu va spune nimic).
Si, tot pentru cazul in care n-ati auzit niciodata acest nume, faceti bine si invatati-l: deocamdata, este SINGURUL produs agroalimentar traditional romanesc cu denumirea de origine recunoscuta si protejata in Uniunea Europeana.
Carnatii cu pricina (ngg! – stati sa termin de inghitit in sec) sunt fabricati dupa o reteta ale carei detalii sunt un secret pazit foarte bine (si nu-i o gluma, va asigur!!!), din carne de oaie, vita, ardei iute, usturoi, tras in mat subtire de oaie. Ceea ce o sa va spun in continuare este un secret, asa ca ciuliti urechea la mine si nu mai spuneti la mine: ADEVARATII carnati de Plescoi sunt plati, fiindca dupa ce au fost trasi in matul de oaie sunt storsi cu grija prin presare, astfel incat aproape toata zeama din ei sa se scurga. Apoi sunt uscati si afumati, astfel incat arata intr-un fel mai ciudat, insa aici e tot farmecul lor. Connaisseur a vizitat satul cu pricina, aflat inspre munte, pe Valea Buzaului, si a constatat cu oroare ca, probabil din motive de saracie de tranzitie, in prezent cei mai multi producatori localnici au renuntat sa mai preseze carnatii, si ofera amatorilor niste carnati grosi, care n-au prea multe in comun cu reteta traditionala. Evident, prin presare se pierde mult la cantar, asa incat nimeni n-ar putea spune ca Plescoiul poate fi ieftin. Dar ar fi si pacat. Oricum, pentru cei inclinati din fire spre o fireasca zgarcenie, trebuie sa mentionez ca intr-un kilogram de Plescoi veritabili, bine uscati si mai scumpi, intra aproape 70 de carnati, fata de cei 30-35, cati ar intra intr-un kilogram de carnati semiumezi. In plus, gustul e incomparabil: daca Plescoiul veritabil este iute si fin si poate fi mancat negatit, prajit sau fiert, cel neuscat nu poate fi mancat decat pe gratar sau la tigaie, insa n-are nici finetea si nici iuteala placuta pe care ar trebui sa le aiba.
Salvati Vama Veche, dar nu uitati nici de bucataria traditionala!!!
Dupa parerea mea, un Plescoi veritabil nu doar rivalizeaza, ci uneori si intrece preparate mult mai cunoscute din traditia internationala, cum ar fi chorizo-ul spaniol ori salamurile uscate italienesti. Fireste, faptul ca se bazeaza pe oaie ii va speria pe cei care nu suporta gustul, insa va asigur ca Plescoiul merita efortul unei incercari, chiar si pentru stomacurile cele mai simandicoase. Gustul este inegalabil si extrem de satisfacator, ba chiar indraznesc sa spun ca poate reprezenta o experienta initiatica, de neuitat.
Din pacate, Plescoiul este prea putin cunoscut, iar de curand prin supermarketurile bucurestene au aparut niste carnati fabricati industrial pe cine stie unde si care nu au ABSOLUT nimic in comun cu reteta originala. Daca saracia tranzitiei, i-a impins pe unii tarani din zona sa modifice reteta originala, acestia macar au meritul ca sunt de-acolo si ca folosesc elemente traditionale in munca lor. Pe langa problemele insirate mai sus, mai apare una, extrem de grava: din pricina ca restaurantele cu specific traditional habar n-au, de cele mai multe ori, de veritabilele delicatese romanesti, putem fi martorii unei pierderi ireparabile. O reteta veche de sute de ani ar putea disparea intr-o singura generatie, dat fiind ca reteta se transmite cel mai adesea doar prin viu grai si prin “furtul meseriei”, de la mester catre ucenic. Astfel, un bun de patrimoniu culinar national, de o exceptionala valoare (culturala, dar si economica), poate disparea rapid din panoplia de valori romanesti.
