Premiile de Excelență Vinul.Ro 2016 acordate în cadrul Galei IWCB

FOTO/Vinul.ro - vă puteți abona (cu cadou garantat, discounturi și surprize) la revista tipărită aici...

Gala de de decernare a premiilor pentru vinurile medaliate la International Wine Contest Bucharest (IWCB) a fost, totodată, prilejul pentru ca revista noastră să acorde, la rândul ei, câteva distincții speciale – Premii de Excelență Vinul.Ro. Așa cum am arătat și la festivitatea derulată la Palatul Bragadiru, în fața numerosului public care a depășit capacitatea primului nivel al sălii, anunțarea acestor Premii de Excelență Vinul.Ro se înscrie în demersul mai larg al publicației noastre de a își uni forțele cu organizatorii IWCB pentru a propulsa această competiție în rândul celor mai importante evenimente de profil din Europa. Este unul dintre modurile în care am decis că Vinul.Ro poate participa constructiv și cu bună credință la promovarea vinului românesc – în cadrul unui efort comun, coerent și cu o eficiență sporită.

Pentru a promova și mai bine vinurile românești în rândul opiniei publice și între profesioniștii HoReCa, revista Vinul.Ro a publicat – cu sprijinul generos al Aqua Carpatica – o broșură conținând lista vinurilor românești medaliate. Broșura a fost expediată către abonații noștri și va fi răspândită în toată țara în săptămânile următoare, către companiile de distribuție și către clienții HoReCa sau consumatorii finali, pentru a oferi acestora un instrument ușor accesibil de orientare printre vinurile românești de top.

După cum veți vedea și mai jos, din lista Premiilor acordate de Vinul.Ro, principalul obiectiv care a stat la baza acestor distincții a fost dorința – asumată public de revista noastră – de a încuraja și promova cât mai bine valorile românești – care, în cadrul unui concurs internațional de amploarea la care a ajuns IWCB, riscă uneori să treacă mai puțin observate, în condițiile unei concurențe străine acerbe.

Iată în continuare lista Premiilor de Excelență Vinul.Ro acordate cu ocazia Galei IWCB:

Gala IWCB 2016“Vinuri remarcabile din soiuri românești” *

(* asumându-ne din start o anumită doză inerentă de subiectivism, au fost luate în calcul mai multe criterii de acordare, între care – dar nu numai: valoarea produsului, reflectată de media obținută în urma jurizărilor, prețul de piață al produsului, raritatea soiului în oferta comercială disponibilă în prezent, zona de origine, impactul existent sau estimat pentru piață, preferințele personale ale editorilor Vinul.Ro)

“Nativus” 2014, Zghihară de Huși, Viticola Averești
“Vila Dobrușa” 2014, Negru de Drăgășani + Merlot, Avincis Vinuri
“Măiastru” 2015, Fetească Neagră, Crama Oprișor
“Crama Rătești” 2014, Fetească Neagră, Schwab Agro Prod
“Stonewine” 2012, Fetească neagră, Wine Princess
“Ravak” 2015, Fetească regală, Domeniul Vlădoi
“Lacerta” 2014 Fetească albă, Fine Wine – LacertA
“Castelul Peleș” 2015 Fetească regală, Domeniile Viticole Tohani
“Colocviu la Paris” 2015 Busuioacă de Bohotin, Casa de Vinuri Cotnari
“Colocviu la Moscova” 2014 Grasă de Cotnari, Casa de Vinuri Cotnari
“Liliac Red” 2015, Fetească neagră + Merlot, Liliac Winery
“Terra Romana” 2014 Fetească albă, SERVE Ceptura
“Viile Metamorfosis” 2015, Fetească albă + Sauvignon blanc, Vitis Metamorfosis
“Livia” 2015 Fetească albă, Mera Com International
“Serafim” 2014 Fetească albă, Frei Andy – Crama Licorna
“Apogeum” 2013, Fetească neagră, Domeniile Viticole Tohani

“Spumante românești remarcabile” **

(** Având în vedere creșterea interesului consumatorilor pentru vinurile spumante, înregistrată în ultimii ani, am considerat util să promovăm acele crame care depun eforturi de a satisface acest tip de nevoie, prin oferirea unor produse care au înregistrat aprecierile juraților IWCB și ale editorilor Vinul.Ro. Dorim să încurajăm, astfel, o veche tradiție în vinificația românească, dar care în ultimul deceniu intrase într-un relativ declin)

“Casa Panciu” spumant rose 2015 dry – Crama Natura
“Casa Panciu” Muscat Ottonel, 2015, sweet – Crama Natura
“Mărgăritar” rose non-vintage, medium sweet – Jidvei
“Diamond Collection” rose 2013 – Zarea
“Cuartz” rose 2015, brut – Mera Com International

“Enologul anului”: Gabriel Lăcureanu

Am considerat că activitatea actuală a tânărului doctor în oenologie Gabriel Lăcureanu – la Licorna Winehouse – dar și la cramele unde a lucrat în trecut și care a fost recunoscută prin medaliile și punctajele obținute de vinuri produse de el în diverse podgorii sau microclimate justifică pe deplin titlul acordat.

“Distincția specială pentru promovarea soiurilor tradiționale”: Casa de Vinuri Cotnari

Producător ce deține în portofoliu format exclusiv din soiuri românești și care a înregistrat cel mai mare număr de medalii (3 de Aur și 4 de Argint pentru soiuri tradiționale la IWCB), Casa de Vinuri Cotnari s-a remarcat, de asemenea, în ultimii ani, prin amploarea programului național propriu de degustări și prin modul în care a susținut și alte acțiuni de promovare a soiurilor românești.

Cum ti se pare?

Dacă v-a plăcut acest articol, dacă vă plac evenimentele cu oameni frumoși sau dacă sunteți interesați de cultura wine & lifestyle, vă puteți abona (cu cadou garantat, discounturi și surprize) la revista tipărită aici...