Pseudocronică de carte: “înțelepciunea Facebook” și supraviețuirea în “Războaiele vinului”*. “Pentru că putem”?

Ați mers prin Grecia în vară? Ați băut vinuri foarte bune și cu personalitate la restaurant, cu prețuri de regulă sub 30 de euro? Dar în Spania? Italia? De ce a ajuns vinul românesc aproape la fel de scump ca în țările mai dezvoltate economic, deși multe dintre celelalte condiții nu se pot compara? De ce majoritatea vinurilor românești se prezintă, în termeni gustativi și ai locului de origine, ca și cum ar fi făcute oriunde sau nicăieri? E de-ajuns ca vinul să nu aibă defecte ca să fie bun? Ce rol vor avea wine barurile (tot mai numeroase) în evoluția vinului românesc? Dar marile magazine? De ce tot mai mulți bloggeri de profil, manageri de magazine sau consumatori atenți la calitate preferă să (re)comande vinuri străine, mulțumindu-se să le încerce periodic pe cele autohtone doar la degustările sau târgurile (aproape) gratuite?

#ProstiaUcide!

Unele lucruri, oricât te-ai strădui să le simplifici, nu pot fi explicate simplu. Așa că, dacă așteptați de la mine răspunsuri la întrebările de mai sus, vă voi dezamăgi – e mai cinstit să vă spun de pe-acum. Pentru cei răbdători o să fac, în schimb, un ocol: parafrazând hashtagul #CorupțiaUcide, de după protestele ce au urmat dezastrului (soldat cu zeci de morți) de la Clubul Colectiv, cred că ar trebui să ne tatuăm #ProstiaUcide undeva la vedere. Pentru că din cauza ei avem de suferit cu toți.

Am convingerea că situația dezastruoasă – politică, economică, socială – în care ne aflăm azi a fost posibilă fiindcă ne-am imaginat, cu toții, că putem învăța singuri orice, că “avem școala vieții”, că “ne-om descurca noi cumva, că românul e inventiv” și că “suntem mai șmecheri ca alții”. Sunt alte forme de tâmpenie criminală ale celebrului “pentru că putem” pe care l-am auzit recent la televizor de la un cinic lider politic național de primă mărime, care explica scurt prin această afirmație de ce propulsează la conducerea națiunii niște condamnați penal.

#CândAiCititUltimaCarte?

La fel stau lucrurile și cu vinul, că doar n-o să facă tocmai el excepție, într-o țară ca asta.

Aceeași negare a educației formale, același refuz al lecturii (“Ce, bă, știe ăla mai bine ca mine?!?”), impermeabilitatea la idei, la dezbatere, ca și refuzul de participare la treburile de interes comun – exact aceleași lucruri care ne-au dus în situația de a fi conduși de imbecili toxici – sunt prezente și determină și alte domenii ale vieții de la noi (lumea vinului inclusiv). Întrebați un producător sau vânzător de vin când a citit ultima oară (nu, nu excel-uri și nici cartea tehnică a vreunei drojdii sau enzime)… da, exact!

Motivul pentru care am citat mai sus titlul cărții lui Mike Veseth  (#razboaielevinului) – recent apărută în română la Editura ASER a lui Cătălin Păduraru (fondatorul primului retailer specializat în vinuri din țara noastră, pentru cine nu știe asta) – e acela că o consider un eveniment de cunoaștere. Unul care poate, trebuie și merită să schimbe percepția despre vin a “jucătorilor” din peisajul economic de profil. Indiferent câți producători, vânzători sau cumpărători de vin o vor citi, mi se pare de maximă importanță că această carte a adus în spațiul limbii române o analiză profundă și pricepută asupra “mișcării globale” a vinului, pe care oricât de “struți” am prefera să fim, nu o putem ignora. Pentru că această mișcare globală – acest val extrem de puternic – nu ne va ignora pe noi! Aviz celor interesați și avertisment pentru acei “excepționaliști” care cred că “România va fi ocolită” sau că ne vom putea refugia prin tunelurile secrete de sub munții Bucegi.

#OnomatopeeleTâmpesc!

Motivul pentru care am citat, de asemenea (de data asta peiorativ, însă) “înțelepciunea Facebook”, este următorul: am observat, în ultimii ani, un apetit în creștere al producătorilor de vin din România de a utiliza cu preponderență “canalele sociale” – Instagram, Facebook – pentru a-și propulsa business-ul. Pot înțelege până la un punct această atracție, dar nu pot subscrie vreodată la impresia că “zgomotul” înlocuiește muzica vreodată, sau că doar vizibilitatea câștigată prin aceste rețele (cam limitate și onomatopeice – ngh! – trebuie să recunoaștem!) poate să se substituie, pe termen lung, adevăratelor valori ale unui brand (fie el și de vin). Oricât de clar ar putea fi exprimate vizual prin brand, adevăratele valori – și comunicarea lor – sunt mai profunde și necesită un limbaj cu mult mai evoluat decât like & share, emoticoane și wow!. În primul rând e nevoie de limbaj și profunzime în mintea deținătorilor de brand.

#CărțileNuDor!

Sunt încredințat că, mai devreme sau mai târziu, nimic nu poate înlocui cu succes lipsa fundamentelor veritabile pe care se edifică în realitate un business (și orice demers durabil, în general). Nimic nu înlocuiește cu succes lipsa de idei, necunoașterea experimentelor eșuate înainte ca noi să deschidem ochii pe lumea asta, refuzul de a învăța. Nimic! E un adevăr pe care cei interesați îl vor regăsi, demonstrat, în cartea menționată. Ea grupează – articulate într-un agrenaj de exemple și idei bine articulat – cunoaștere!

Iar celor care nu prea agreează cartea (în general sau în particular pe asta menționată) ca instrument esențial de cunoaștere superioară, un sfat simplu: încercați să căutați ceva ce ați făcut în urmă cu un an și care nu a fost publicat decât pe Facebook! Veți observa cu ușurință că rezultatul căutării e greu de identificat, fiindcă informația s-a risipit și s-a amestecat cu altele, devenind zgomot de fond și nicidecum valoarea clară pe care credeați că ați comunicat-o cu vigoare.

Cunoașterea e putere – și invers! (nu, nu mă refer la “cunoștințe”, în sens de pile și relații). Iar negarea legii gravitației de către unii nu face ca efectele ei să dispară.

  • Cartea Războaiele vinului, de Mike Veseth, a apărut la Editura ASER în traducerea lui Radu Rizea și beneficiind de adaptarea de specialitate a lui Cătălin Păduraru