Una dintre marile surprize ale acestui inceput de an vine de la Cramele Rotenberg, unde se naste un vin „ca pe vremuri“, fara masini
Mihail Rotenberg, mai cunoscut drept „Misha“, este un nume care nu are nevoie de nicio prezentare in lumea calculatoristilor. Buna parte din puterea Internetului de astazi i se datoreaza lui, drept marturie stand zeci de premii si de diplome din toata lumea. A condus si a avut multe firme care au avut un cuvant greu de spus in noua lume a comunicatiilor digitale. Astazi, cu „un picior si jumatate afara din bransa“, s-a dedicat vinului, una dintre vechile sale pasiuni. Si singura careia i-a imprumutat propriul nume.
Cum va simtiti ca om de vin, dupa atata vreme de inginerie? Se lasa in urma cu usurinta atatea premii, inovatii, firme, de dragul vinului?
Eu am o vorba: ce e in trecut e nerelevant. Trecutul poate, cel mult, sa aiba urmari bune sau rele in prezent, insa trecutul nu conteaza. Ce este bun se afla in viitor. Totul are si o mare legatura cu lenea, pentru ca lenea este motorul harniciei: muncesti acum, tragi cat poti, ca sa-ti permiti sa fii lenes mai tarziu.
In raport cu celelalte afaceri, cat ocupa „lenea“ de la crama? Facutul vinului inseamna multa munca…
As spune ca 90%. Mai exist si pe piata high-tech, dar ca antrenor, nu ca jucator. Mai sunt director, adica membru in Consiliul de Administratie al unei firme, il mai ajut pe fiul meu sa-si puna pe picioare propria afacere… ii dau un „strat-up“, daca ma mai intreaba cineva cate ceva, sunt bucuros sa-i ofer un sfat sau o mana de ajutor, dar 90% din timpul meu productiv este afectat viei si vinului. Sunt dedicat deja acestui business pe care il dezvolt si il iubesc. Ca sa intelegeti cat de dedicat sunt vinului, ganditi-va ca este prima afacere in care imi folosesc numele: Cramele Rotenberg. Atat de mult inseamna pentru mine. Culmea este ca imi aduce mai multa notorietate decat intreaga mea cariera de inginer. Si ma bucur ca un copil…
„Exista o legatura directa intre placere, simturi si meditatie“
Cum se ajunge de la switch-uri si Ethernet la vie si vin?
Am fost intotdeauna, de cand ma stiu, un hedonist, un bon-vivant, si m-am priceput sa imbin placutul cu utilul. De fiecare data cand munca ma ducea peste Ocean, ma bucuram sa intru in apa marii, dar si sa trec prin Sonoma si Monterey, sa gust vinuri. La intoarcere, absolut de fiecare data, ma opream in Paris, sa-mi cumpar vinuri si branzeturi. Sa ajung sa fac vin a venit tot din strafundurile mele: am o pornire absolut atavica spre agricultura. Nu spre crescut animale – branza nu fac! -, dar spre agricultura, spre pamant. In Israel am pe o casa, in mijlocul orasului, 25 de pomi fructiferi. Practic, mananc propriile mele fructe. Am pus si vita-de-vie – povestea e de acum 20 de ani – si a iesit un vin prost. Dar a iesit o grappa foarte buna!
Oricum, de vin, de arta si de muzica am fost fascinat intotdeauna. Este o legatura directa intre placere, simturi si meditatie. Si vinul, si arta, si chiar si poezia, prin muzicalitatea ei, se adreseaza intai simturilor, apoi placerea pe care o provoaca te conduce spre meditatie. Vinul seduce prin complexitatea aromelor. Si a gustului, dar in primul rand a aromelor. In plus, are alcool – un drog legal care stimuleaza imaginatia si deschide oamenii. In brainstorming-urile pe care le aveam pe la companii, aduceam de fiecare data visinata si vin pentru ingineri, ca sa fie dezinhibati si sa nu se teama sa spuna prostii. Asa vine progresul, cand nu te temi sa iti exprimi ideile, chiar daca uneori spui prostii.
„Nu am nimic de inox, nu am masini“
La Ceptura cum ati ajuns?
Prin 2001 m-a adus un prieten la Fantanele, un sat lipit de Ceptura, sa cumparam vin de la nea Onutu. Am cumparat doi-trei ani la rand de la el, si intr-o zi i-am zis: „Nea Onutule, cand oi fi prea batran ca sa mai muncesti via, sa-mi spui, ca o cumpar eu“. In 2006, am cumparat de la el prima sfoara de vie. Apoi am mai cumparat de la surorile si verii lui, pana am facut primele sapte-opt hectare, si s-a dus buhul ca platesc bine. Asta era singura sansa, fiind nou-venit, sa ofer mai mult decat altii. Si au venit si alti sateni sa-mi vanda, pana am ajuns la vreo 25 de hectare. Mi-am cam enervat atunci vecinii vinificatori, ca au crescut preturile la teren in zona, da’ ce era sa fac? Visul meu era sa fac o crama gravitationala, in care se ajunge de la struguri la vin fara interventia masinilor… Initial am vrut sa o construiesc, dar am gasit o ruina, cu doua beciuri, unul sub celalalt, inundate, terminate… chiar o ruina. Aici s-a nascut crama. Deosebirea dintre mine si ceilalti producatori este ca eu mi-am propus sa invii vechile metode bordoleze de facut vin. Nu am nimic de inox, nu am masini… La noi, SAPARD-ul a condus la aparitia unui exces de utilaje moderne, sunt multe crame utilate prea bine pentru nivelul lor de calitate. Mai mult, SAPARD-ul i-a obligat pe cei care au beneficiat de fonduri sa produca minimum 500 de tone de vin pe an. Au existat si efecte pozitive – s-au imbunatatit vinurile proaste si cele medii. Insa, pe de alta parte, vinurile au devenit vinuri tehnologice, seamana cu cele de Lume Noua, s-au uniformizat. La mine, totul inseamna practici vechi: caciula se scufunda incet, nu se uda, cum se practica acum, se face deburbare…
Adica se lucreaza cu mana… Refuzati tehnologia, dupa ce ati ajutat-o atata sa progreseze?
Eu sunt un om al capului si al mainilor. Asta am fost toata viata, cu asta lucrez. Vreau sa fiu un… artizan nu suna bine in Romania… Creator e prea mult spus… Vreau sa fiu un mestesugar al vinului. Rasplata pentru aportul social din high-tech a venit sub forma de bani. Acum, daca se intampla sa mearga un profesor de liceu – un burghez mediu cu o cultura peste medie – si sa cumpere o sticla de „Menestrel“ (n.r. – linia de retail a companiei, linia de Horeca fiind „Cramele Rotenberg“) pentru cateva zeci de lei, si acel profesor se bucura de ceea ce gaseste in sticla, eu stiu ca cineva imi zambeste din cer. Si, daca mai si descopera ca ceea ce e in sticla face mai mult decat a platit, atunci acel zambet ma umple… E bucuria mea.