Nu de alta dar, asa cum veti citi in viitorul numar din Vinul.ro, ambasadorul Italiei ne spune destul de clar ca Romania nu va intra in competitie cu producatorii traditionali de vin, ci cu lumea “noua”. Stim cu cine ne punem?

Cert e ca cele patru care mi-au trecut printre papile – Feteasca Neagra, Babeasca Neagra, Cadarca (!!!) si un cupaj de Feteasca si Babeasca – au toate ingredientele unui vin de succes. La 10-12 lei la raft, curate, destul de mature si complexe, chiar daca n-au vazut lemn in viata lor, mult peste mare parte din vinurile din aceeasi categorie de pret. Branduite, evident, de Moisescu, in liniile Monser si Senator. Se anunta “de bine”, fiind preconizate “la raft” prin primavara. O sa incerc sa fac rost de cateva si pentru “degustari de vinuri cu care rar te intalnesti” (joia, in Casa Presei), si va astept sa le discutam. La mine in catalog sunt de 71-75 de puncte, ceea ce e mult pentru un pret ca asta.

Primele doua vinuri vor fi editii limitate produse de catre Aurelia Visinescu,  iar alte doua vinuri vor completa colectia inainte de sfarsitul anului. Pana atunci, exista 10.410 sticle de Merlot si 1377 de Cabernet Sauvignon (1377 fiind anul primei atestari documentare a castelului). Aviz colectionarilor! Mai ales ca Nick Filip promite ca vinurile  vor avea si o capacitate de invechire relativ mare…

De ce Chateau? De ce Bran? In urmatorul numar din Vinul.ro veti afla mai multe dintr-un interviu cu Nick Filip. Va spun doar ca e un soi de reactie la bilele de masat picioare si papusile cu vampiri care au napadit locul.

Cum ati descoperit, ca strain, soiurile romanesti pe care mizati astazi ca element central al liniilor Stirbey: Novacul, Feteasca Regala, Tamaioasa, Cramposia sau Negrul de Dragasani? Au, intr-adevar, capacitatea de a reprezenta Romania pe plan international sau suntem ancorati in valori fictive?
Cred ca tine de curiozitate si de procesul descoperirii. Curiozitatea sta in natura oricarui iubitor de vinuri, sa stii si sa descoperi noi lucruri, noi gusturi. Cand am venit prima data in Romania, nu aveam nicio idee despre soiuri precum Cramposia Selectionata sau despre toate celelalte soiuri autohtone. In asta a constat provocarea, in special pentru ca aproape nimeni, roman sau strain, nu a avut prea multa incredere in aceste soiuri. Erau mult mai increzatori in soiuri internationale cum ar fi Cabernet Sauvignon sau Sauvignon Blanc. Astfel am avut posibilitatea si sansa unica de a incepe de la zero. Ce fel de vinificator as fi fost sa refuz o astfel de sansa?
Bineinteles, au fost si dezavantaje. Am avut si inca avem o multime de lucruri de invatat si de inteles. Alte regiuni viticole faimoase au experienta de generatii cu soiurile lor tipice. Ar fi arogant si prostesc sa credem ca putem acumula informatii atat de rapid astfel incat sa ajungem la nivelul lor de cunostinte.
Referitor la valori, sunt convins ca soiurile autohtone vor fi intotdeauna apreciate de iubitorii de vinuri, datorita autenticitatii lor. Am demonstrat de mai multe ori ca putem concura cu producatori internationali de calitate si sa convingem bautorii de vin sofisticati de calitatea produselor noastre.
Un alt aspect interesant si incurajator este ca, in special la targurile de vinuri, majoritatea profesionistilor sunt in cautare de ceva necunoscut, dar autentic si palpitant. Se pare ca oamenii incep usor sa constientizeze ca, desi al 1001-lea vin rosu cupajat tip bordeaux poate fi un vin bun, va ramane mereu o copie mai buna sau mai putin buna a originalului. Devine plictisitor cu timpul.
Deci, pentru mine, un Sauvignon Blanc bine facut si de o calitate inalta poate fi intrarea catre o piata noua, dar nu va crea sau fonda niciodata mitul unei regiuni viticole sau al unei tari, lucru esential pentru viitor. Trebuie, in sfarsit, sa apreciem, sa redescoperim si sa avem grija de comoara romaneasca de soiuri autohtone.

“ Terroir”: pamant, aer, apa, soare si oameni
Ati insistat, in interviurile acordate pana acum, pe “terroir” si pe faptul ca vinurile Stirbey isi descriu bine arealul de provenienta. Care este terroir-ul in Dragasani?
Notiunea de “terroir” nu poate fi explicata in cateva cuvinte. Este o interactiune a unei multitudini de factori diferiti. Dati-mi voie sa incep cu factorii naturali.
1. Temeiul, pamantul: avem multe regiuni mici, cu orientari diferite si versanti diferiti. Ca rezultat, sunt mai multe microclimate diferite, propice pentru soiuri diferite.
2. Nu exista straturi de sol uniforme. Avem aproape tot, de la nisip la argila, de cele mai multe ori in aceeasi vie. De aceea diversele procese, precum coacerea strugurilor, au etape diferite. Pe un sol nisipos strugurii se coc mai repede decat pe un sol argilos.
3. Un alt factor important, dar de cele mai multe ori subevaluat, este mediul inconjurator intact, ca flora si fauna. Am gasit aici plante si animale pe care le stiam numai din carti. Din pacate, din cauza automatizarii si a mecanizarii in general, influenta acestuia devine din ce in ce mai putin vizibila.
4. Vremea este cel de-al patrulea factor. Nu-l putem influenta, putem doar sa ne adaptam, cat putem mai bine.

Apoi, terroir inseamna si factor uman:
1. Pentru a obtine rezultatele cele mai bune, trebuie sa gasim pentru fiecare soi cel mai bun mediu inconjurator – acest lucru e imposibil fara ani de experienta si devotament
2. Pentru Stirbey este absolut necesar sa lucram in vie pe cat posibil manual, cu o echipa antrenata si experimentata, sa ingrijim fiecare planta in parte. Plantele sunt ca oamenii. Unele sunt puternice, altele sunt mai slabe, sanatoase sau bolnave si fiecare dintre ele are dreptul la o ingrijire corespunzatoare.
3. Daca este necesar, culegem fiecare parcela de 3-4 ori pentru a ne asigura ca fiecare strugure are timp suficient sa se coaca si sa se dezvolte. Munca neautomatizata este de aceea obligatorie.
4. Vinificarea (winemaking) – eu prefer expresia “wine- guiding” – cu cat mai putina influenta, pentru a pastra caracteristicile specifice fiecarui soi.
Aceasta a fost o destul de scurta si succinta descriere a ceea ce inseamna “terroir” la Stirbey, respectiv la Dragasani. Orice interventie tehnica sau “imbunatatire”, ca irigarea sau culesul mecanizat, va dezechilibra si va influenta acest sistem fragil al terroir-ului. Respectand, in primul rand intelegand natura si utilizand forta de munca responsabila, vinurile Stirbey arata intreaga frumusete salbatica neatinsa. Fiecare vin este unic, fiecare are caracterul sau – si asta este ce asteapta de la noi clientii.

“Romania are un mare potential sa produca vinuri distinse”
Ce alte zone din Romania pot produce vinuri mari?
Eu am o problema cu aceasta expresie, “un vin mare”. Cred ca este folosita mult prea mult, pe langa faptul ca pana azi nu stiu ce inseamna. Pentru mine, in general, un vin trebuie sa fie placere si bucurie. Daca este sau nu un vin mare, nu este o prioritate pentru mine. Asa-numitele “vinuri mari” pot fi facute aproape oriunde, presupunand ca exista capital si know how indeajuns. Vinurile autentice si distinse trebuie sa creasca, nu le poti forta sa rasara. Toate regiunile viticole faimoase au crescut exact in acest fel: observand timp de decenii un soi special si usor de recunoscut, cu o medie extraordinara a calitatii. Nu putem nega faptul ca Romania are un mare potential sa produca vinuri distinse,  apreciate de iubitorii de vin si cu o semnatura corespunzatoare, datorita numarului mare de regiuni viticole diferite, cu conditii climatice diferite, si datorita numarului mare de soiuri autohtone. Deci, daca ne concentram eforturile, putem obtine vinuri de o inalta calitate si autentice in fiecare dintre regiunile viticole. Si, poate, peste cateva generatii, vor fi numite si “mari”.

Care este structura actuala a podgoriei, pe soiuri, si ce dezvoltare va urma in viitorul previzibil?
Ingrijim pentru Stirbey patru soiuri albe si patru rosii, din care vinificam pana la 12 tipuri de vin. Numarul vinurilor poate varia in fiecare an si, bineinteles, avem mereu o deschidere pentru orice este interesant si pentru noi descoperiri. In general, Stirbey isi indreapta atentia si in viitor catre soiurile autohtone din Romania. Anul acesta,  vom mai planta Novac si Negru de Dragasani, de exemplu. Feteasca Regala este, de asemenea, pe lista, dar ne asiguram intotdeauna ca vom putea ingriji toate plantele asa cum trebuie. De aceea nu marim cu mult aria de cultivare.

“Tinerii sunt interesati de povestile vinului”

Ca partizan al metodelor de vinificare traditionale, care considerati ca este publicul-tinta al vinurilor Stirbey? Mai degraba tineri dornici de experienta sau un grup matur, rafinat si conservator?
Acesta este un punct foarte important. Daca vorbim despre vinuri artizanale si autentice, care au ceva de povestit, nu exista “bogat” sau “sarac”, “batran” sau “tanar”, “incepator sau profesionist”. Exista doar vinul si spiritul sau – un lucru care uneste, pentru ca atat curiozitatea, placerea sau, pur si simplu, nevoia de a te bucura de un pahar de vin bun sunt independente de asemenea clasificari ale societatii.
Tot felul de clienti ne viziteaza in fiecare an. De la studenti  la manageri, toti sunt calduros intampinati si indrumati sa paseasca in lumea fascinanta a vinului. Si de aceea sunt in special mandru si bucuros – toti fac pasul. Marea majoritate a clientilor – si aici vreau sa scot in evidenta numarul mare de tineri – sunt extrem de interesati de vin, de povestile vinului si de evolutia sa. Toti au inteles ca vinul este mai mult decat o bautura. Este o parte a culturii noastre, un mit si – daca esti deschis – iti vei imbogati incredibil modul de viata.

Ati avut o evolutie pozitiva constanta in ultimii trei-patru ani. Tine mai degraba de conditiile meteo, de maturizarea vitei-de-vie sau de o “crestere naturala”?
Cred ca asta se datoreaza filosofiei noastre. Nu exista compromis in ceea ce noi consideram calitatea Stirbey. Si implicam clientii cat se poate de mult. Nu ne este teama sa le prezentam si situatiile mai putin placute, cum a fost de exemplu in 2005 – nu am fost in stare sa producem Tamaioasa Romaneasca dulce din cauza conditiilor meteo dificile. Ori sa vindem la orice cost: daca recolta dintr-un an este epuizata la vanzare, asteptam atat cat trebuie pana cand iesim cu urmatoarea recolta pe piata. Nu fortam, nu grabim vinul si, daca nu suntem absolut convinsi de calitatea lui, nu-l oferim clientilor. Ei stiu asta si suntem convinsi ca si apreciaza acest lucru, chiar daca este, cateodata, enervant si pentru ei.

“Unde este lumina exista si umbra”
Sunteti adept al conceptului “genius loci” – expresia suprema a terroir-ului. Pana acum, doar doua etichete au purtat aceasta distinctie. Care este povestea celor doua vinuri? Apar doar in conditii favorabile sau exista suprafete identificate ca fiind cele mai potrivite pentru un anume soi, a caror recolta sa fie pastrata pentru produse de exceptie?
Primul vin “Genius Loci” a fost vinul rosu “Cuvee 2003”, un cupaj de Novac si Negru de Dragasani. A trebuit sa amestec aceste doua soiuri din cauza cantitatii mici de struguri. Dar a fost, intr-adevar, si o recolta remarcabila. Pana acum nu am mai avut o astfel de calitate excelenta a strugurilor rosii, in intreaga mea cariera de viticultor. Dar, acolo unde este lumina, exista si umbra. Cred ca exista posibilitatea sa culegi o astfel de calitate exceptionala o data intr-un deceniu, si asta daca ai noroc! Bineinteles, cu un ajutor tehnic, este posibil sa simulezi aceasta calitate aproape in fiecare an. Dar nu s-ar potrivi cu filosofia noastra. Si care ar fi scopul pana la urma? Ce este atat de special si extraordinar in ceva ce poate fi reprodus “ad libitum”? De aceea nu cedam tentatiei, dar, bineinteles, nu dorim sa oferim clientilor un urmas mai slab. De aceea este pur si simplu imposibil sa avem in fiecare an un asemenea “Genius Loci”, daca vrem sa pastram valoarea viei.
Al doilea vin “Genius Loci” a fost “Feteasca 2006” si recunosc ca am ramas incantat cand am degustat primul bob din acest soi. Era dintr-una din cele mai vechi plantatii de Feteasca de la Stirbey si niciodata nu am simtit o asemenea cantitate de tanin intr-un soi alb. “Ca un vin rosu!”, am gandit. Asa s-a nascut ideea de a vinifica strugurii din aceasta parcela separat si “the old way”. Asta inseamna drojdii salbatice, fermentat in butoi, fara tratament (in afara de sulf) si maturare indelungata pe drojdie (sur lie). Dupa ceva timp de experiente pozitive, am aparut cu prima “Feteasca Regala Genius Loci”. Dar nici aici nu facem in mod necesar in fiecare an acest vin.
Un vin “Genius Loci” Stirbey necesita urmatoarele conditii: soi local dintr-o anumita parcela, o recolta foarte buna pentru soiul in cauza si un mod artizanal de vinificare. Daca nu putem asigura una dintre aceste cerinte, nu va fi un vin Genius Loci!

Se vorbea, la Agricola Stirbey, despre cresterea “importului de consumatori”, in loc de “export al vinului”. Cum merg planurile de  atragere a consumatorilor straini?
Daca vizitati Crama Stirbey, veti gasi aici patru limbi vorbite, dar de multe ori ar fi de folos sa mai stim una sau doua in plus… In ciuda deficientelor, cum ar fi infrastructura slaba si posibilitatile reduse de cazare in zona, avem deja un numar surprinzator de mare de vizitatori si clienti straini din toate colturile lumii. Toti raman impresionati de regiune, de vinuri si de oameni. Si toti ar vrea sa se intoarca. Sunt convins ca ar putea fi si mai multi turisti foarte interesati, daca ar fi, in sfarsit, posibil sa fie create conditii acceptabile. Un singur producator nu poate face asta. Romania are posibilitati enorme pentru agroturism, dar trebuie sa fie accesibil si trebuie sa oferim cel putin conditii medii comparative standardelor europene.

Oricate salate de schrimps, lingurite de caviar si fileuri de dorada ar consuma peste an, masa de Craciun a romanului nu poate curge coerent fara sorici, toba, carnati, lebar si jumari. Ca un facut, marea traditie vitivinicola romaneasca pare sa fi evoluat doar la mari departari (fizice) de orice bucatarie, altfel nu se explica de ce toate felurile traditionale sunt facute parca exclusiv pentru tuica fiarta si sunt greu de combinat cu vinuri.

„Berea te duce la gard, vinul la femei si taria la puscarie“, zice o vorba din batrani. Excesul de tarie la masa de Craciun este cea mai proasta idee, iar berea pe timp de iarna este la fel de inspirata ca un aparat de bronzat langa Piramide. Cat despre vin, este destul de greu de asortat la „porcariile“ picante ale mesei, insa nu imposibil. Trebuie tinut cont de cele doua posibilitati de a asorta vinul: fie gusturi asemanatoare, care sa vina in prelungirea mancarurilor, fie complet opuse, care sa „intregeasca“ imbucaturile.

Nu este de neglijat nici „reteta casei“ pentru fiecare fel in parte. De exemplu, un lebar facut intr-o proportie foarte mare din ficat va merge bine cu un rosé sau chiar un vin rosu tanar, insa unul cu multa grasime si carne, unde gustul de ficat este acoperit destul de mult, merge mai degraba cu un alb baricat sau dintr-un soi mai intepator. „As vedea o asortare intre chardonnay-ul Sole de la Recas si antreurile traditionale de Craciun – sorici, lebar, piftie, toba si covrigi“, spune sommelierul Sergiu Nedelea, unul dintre cei mai priceputi „gastro-oeno-alchimisti“ din Romania. Pentru cei care doresc sa cheltuiasca mult, doua chardonnay-uri similare, indelung baricate si cu o aroma profunda de unt sunt Eileen Hardy’s (94 de puncte Parker!) si sicilianul Cometa (92 de puncte in Wine Spectator), ambele costand in jur de 100 de lei. Ceea ce, la atatea puncte, e destul de putin.

Pentru cei care prefera chiar si antreurile mai picante, un Sauvignon Blanc s-ar potrivi mai degraba decat un chardonnay, ca vin opus in nuante si deci „intregitor“, nu „prelungitor“ al gustului (se opune gustului mancarii, nu se suprapune acestuia), acest soi fiind capabil sa acopere si sa se adauge mai usor urmelor (obligatorii, la noi) de usturoi, piper si dafin. O mentiune fundamentala: daca impanati zdravan mancarea cu usturoi, boia, curry, ardei iute si ceapa, nu va mai obositi sa cumparati vin, pentru ca nu veti simti pe bolta palatina decat umezeala, in niciun caz vreun gust. De altfel, dupa cum stie orice gastrofil cat de cat initiat, excesul de condimente este dusmanul gustului, in orice circumstante.

Felurile principale

Borsul de oase proaspete de porc este unul dintre cele mai permisive preparate de Craciun, fiind bine insotit atat de un vin alb rece, crocant, usor verde (un pinot grigio sau chiar un riesling autohton), de un rosé parfumat (pentru cei care nu iau si un ardei iute langa) – Val Duna pentru bugetele mici, DAVINO pentru cei care iau prime mai semnificative de Craciun, sau chiar un rosu tanar, nebaricat sau putin baricat – Merlot sau Pinot Noir, dintre autohtone, Nero D’Avola sau Montepulciano D’Abruzzo, dintre importuri.

La carnati si friptura, totul se reduce la cat de condimentat ati gatit, insa, fiind vorba despre multa carne rosie, exista pentru orice grad de „ustureala“ cate un vin. La mancarurile timide, suculente si nu prea iuti, puteti savura pe indelete chiar si vinuri mari, subtile, cu multe nuante. Un cupaj vioi si prietenos de cabernet cu syrah de la Koonunga Hill sau, dupa cum recomanda Sergiu Nedelea, un Cabernet La Cetate 2006 ar reprezenta un bun inceput. Cand mancarea este mai condimentata, si vinul trebuie sa fie mai picant: un Malbec Botalcura, un Carmenere Reserva de la Cono Sur, un Shiraz Limited Edition de la Recas sau unul din colectia Tezaur La Cetate se asaza perfect. Nici Caberneturile Lumii Noi (Australia, Africa de Sud, Chile, Noua Zeelanda, Argentina) nu ar fi de lepadat, fiind foarte piperate (la gust, nu la pret) si cu arome profunde de eucalipt si ierburi.

La cozonac, Sergiu Nedelea recomanda Tamaioasa Romaneasca, un desert cat se poate de traditional. Optiunile ar include un Eiswein sau un Riesling german dulce, dintre importurile Carl Reh, un spumant dulce, de genul unui Cashmere de la Oenoterra sau un Sauternes frantuzesc.

Pentru cei care mai fac sarlote si fondue-uri de ciocolata, un secret de la Clos des Colombes: vin rosu, fiert cu condimente, portionat si aruncat in congelator. Nimic nu se compara cu un desert rece/clocotit, amar/parfumat, chiar daca reteta se recomanda mai des vara.

Daca aveti acces la purcelusi de lapte si va pregatiti de o masa boiereasca, trebuie sa stiti ca nu tot ce se topeste in gura merge asortat: pentru a completa senzatia purcelusului trebuie sa gasiti vinuri cat mai acide si mai parfumate, indiferent de culoare. La fazani si potarnichi, aripile, pulpele si spatele nu cer acelasi vin ca pieptul, iar pieptul de curcan de curte merita tratat ca o carne rosie. Inca un amanunt demn de retinut: la mesele respectabile, cheltuiala pentru vin este egala cu cea pentru mancare. Caz in care sfatul mereu valabil este: cautati calitatea, nu cantitatea!

Din ianuarie 2007 pana astazi, piata vinului a cunoscut un salt calitativ fara precedent. Practic, aproape toti marii producatori de vin din lume – inclusiv SUA, America de Sud, Australia, Africa de Sud si Europa – sunt prezenti pe piata autohtona, cel mai des prin intermediul importatorilor. Aproape ca nu mai exista niciun portofoliu de importator care sa nu cuprinda vinuri mari, medaliate in repetate randuri la concursurile internationale.
Diversificarea pietei a stimulat si cresterea rapida a numarului de magazine specializate, dar si a revistelor dedicate acestei piete. Astfel, daca in urma cu patru-cinci ani nu se putea vorbi despre aproape niciun fel de retail de nisa, in afara de Vinexpert si fostul Vinlux, astazi Vinexpert-ul se extinde in toate orasele mari, iar Bucurestiul s-a imbogatit cu Wine Specialist-ul sommelierului Daniel Borteanu, Etich Wine, al lui Cornel Sandu, Arte, Vino e Viaggio al sommelierului Marian Timofti (in asociere cu Victor Surdu) si urmeaza sa mai gazduiasca si magazinul Bon Viveur al colectionarului clujean Adrian Sancraian. In Pitesti a aparut un magazin de vinuri exemplar, Praxis, iar specialistul gourmet Cristi Boerean a organizat un cochet magazin de vin in Resita. In Cluj, Vinoteca Bolyai ar trebui sa-si gaseasca o noua locatie, mai cuprinzatoare. Faimosul Dr. Pusca a inchis, in schimb, magazinul din Piata Unirii, relocandu-se la Faclia, pe drumul spre mare, unde a deschis un complex gigantic, fata de magazinele obisnuite, in imediata apropiere a celor cateva sute de hectare de pe care isi va culege strugurii pentru propriul sau vin.
In paralel, presa dedicata vinului a cunoscut o crestere exploziva. Vinul.ro, pana de curand singurul portal specializat, a lansat pe piata o editie tiparita, Clubul Presa de Vin a lansat „Vinul & Via“, iar tandemul Marian Timofti – Victor Surdu a reusit sa rebranduiasca fostul Wine & Spirit Club, la randul sau, fost „Wine Industry“), lansand Romanian Wine Art, o revista care pare sa aiba mai multa viata decat predecesoarele sale.

Vinul romånesc, impins de la spate
In fata invaziei de vin bun de import, cativa producatori au facut pasi importanti spre completarea portofoliilor proprii cu produse premium si superpremium. La Cramele Recas a fost produs primul Shiraz accesibil ca pret, dar de calitate pur europeana (medalie de argint la Syrah du Monde). Acestuia i s-a adaugat Chardonnay Sole, medaliat cu aur la Chardonnay du Monde. Tot la Cramele Recas, portofoliul de importuri s-a imbogatit semnificativ in 2008, compania semnand contracte de reprezentare cu gigantii Hardy’s si Robert Mondavi, dupa ce deja daduse lovitura cu italienii Masi si Planeta, precum si cu francezii de la Chamarré („vin bun la bani putini“).
Al doilea producator cu o evolutie remarcabila in 2008 a fost Carl Reh Winery, rebranduit sub numele de Crama Oprisor, care a lansat cel mai mare numar de editii speciale si editii limitate. Cupola Sanctis (Sfantul Gheorghe, Sfantul Dumitru si Sfanta Ana), Erotikon (trei soiuri, cate 2.000 de sticle) si Passarowitz (1.718 sticle, dedicate pacii de la Passarowitz) vor fi completate si de brandurile gata de lansare: Tormen-tum, Smerenie, Dragaica Rosie si Rusalca Alba, toate fiind vinuri de exceptie, fata de cele care impanzesc in mod traditional piata.
Portofoliul de importuri de la Carl Reh s-a diversificat la fel de puternic si de bine echilibrat calitativ, compania reprezentand gigantii Penfolds, Beringer, Reh Kender-manns si Lindemans.
Dintre micii producatori, Wiengut Brutler&Dr. Vicol a reusit sa atraga atentia printr-o mai atenta distributie a produselor (consumate, pana de curand, exlusiv in Ardeal) si printr-o mai buna reprezentare in cadrul evenimentelor de profil. Vinurile Nachbil, pe care le produce compania, se situeaza fara ezitare printre cele mai bune vinuri roma-nesti, chiar daca firma este una inca relativ tanara.
DAVINO, standardul de vin premium, a continuat sa domine piata de lux autohtona, Flamboyant-ul lor reusind sa obtina 98 de puncte si o medalie de aur la Mundus Vini, in Germania.
Revelatia anului in productia autohtona a fost insa Clos de Colombes, un domeniu de doar patru hectare dintr-o zona „imposibila“, langa statiunea Olimp, unde au fost create vinuri de-a dreptul unicat, inimitabile si la un standard de calitate care ar smulge regrete oricarui Chateau.
Revelatiile in materie de importuri au venit, indiscutabil, de la Adi Sancraian, care si-a transformat pasiunea in afacere si a lansat pe piata cateva vinuri de geniu din Languedoc. Printre ele, Plô des Figues, Clos des Poetes, Clos des Nines, La Petite Siberie – nume inca departe de a intra in constiinta publica, dar care l-au sedus instantaneu pe orice fericit a avut ocazia sa le deguste.
Ca veni vorba despre constiinta publica: marea pierdere a pietei este continuarea monopolului desfacerii in horeca. Restaurantele sunt repetentii anului. De la ultima bomba pana la cel mai de fite restaurant, in 90% din cazuri, lista de vinuri incepe cu Jidvei si Vincon si se termina cu Murfatlar si Cotnari. La cata bogatie exista pe piata, consumatorii ar merita mai mult. Ar merita sa aiba macar de ales.

Traseul vizitatorului care s-a oprit sa studieze expozitia de la Hilton nu poate fi descris decat ca fiind unul initiatic. Pasul de la un stand la altul reprezenta o calatorie de la o regiune istorica la alta. Fiecare cu istoria si geografia ei, imortalizate intr-o banala imbucatura.

Initiere in pastrama si brånza veche
Sardegna, Veneto, Toscana, Sicilia, Abruzzo, Emilia Romagna, Piemonte si Marche au povestit, din cateva paste, inghitituri de vin si un fir de branza, mai mult decat orice documentar istoric, decat orice film despre frumusetile locului sau despre obiceiurile poporenilor din enclavele despartite de munti si de mari.
Ca neam care stam sa ne inchinam de fiecare data cand la Muzeul Taranului mai apar cativa bucovineni cu „mizilicuri cum le facea bunicul“ si ne juram ca n-am avut idee ca „se mai face asa ceva in Romania“, evenimentul ICE ar fi trebuit sa fie prilej pentru multe revelatii despre ce inseamna pastrarea obiceiurilor. Cu mult sprijin din partea administratiilor locale, dar si de la nivel guvernamental, cu subventii pentru exploatarea surselor de energie regenerabile (contribuind astfel la calitatea intrinseca a produselor) si cu zeci de maini intinse din partea institutiilor oficiale care se ocupa de promovarea imaginii Italiei, micii producatori italieni se bucura de tot confortul necesar mentinerii intacte a traditiilor. Ii separa de romani, care ar putea beneficia de aceeasi zestre istorica, doar lipsa visului de a se imbogati peste noapte. Daca o bucata de pecorino trebuie tinuta doi ani pana sa ajunga la consistenta ideala, acea bucata de branza nu va fi uscata niciodata industrial, pentru a mari rulajul, maximiza profitul, eficientiza procesul de productie, satisface cererile distribuitorilor sau pentru niciunul dintre celelalte cuvinte magice care ii fac pe multi sa treaca la productia „de masa“.
De (prea) multe ori avem ocazia sa vedem mezeluri flescaite si imbibate in zeama cu parfum de afumatura, bucati de carne incerte si mezeluri cu 10% carne, iar vizitele la macelarie au trecut de mult de la stadiul de placere la cel de indatorire. Poate de aceea o bucata de porc care incepe (sinistru, de altfel, pentru cei sensibili!) cu o jumatate de mandibula si se termina cu un „adidas“, bine presata, afumata pana cand si cel mai profund fir de carne e negru si tavalita bine prin sare de mare si piper se poate transforma brusc in cea mai apetisanta gustare din ultimii ani. Ar fi inutil sa mai descriem ce inseamna un aceto balsamico de peste 100 de ani (540 de euro/200 ml), dulceata de ardei iuti, zecile de branzeturi cu vechimea intre o saptamana si trei ani, pastele facute pe filamente de bronz, doar din grau dur, uleiurile de masline bune de folosit ca medicament anti-imbatranire sau duzinile de salamuri, pastrame si carnati care au demonstrat, pentru cine mai avea nevoie, de ce bucataria italiana a fost declarata de curand, de catre UNESCO, parte a patrimoniului cultural al umanitatii.

Vinurile, Vinul
O prejudecata des intalnita este aceea ca marfa italiana e scumpa. Nimic mai neadevarat. In degustarile specialistilor, unul dintre cele mai bine clasate vinuri disponibile in hipermarketurile romanesti a fost un Montepulciano d’Abruzzo de 7 (sapte!) lei sticla. La evenimentul ICE, doritorii au putut participa si la o degustare de noua vinuri (completata apoi cu alte zeci de vinuri, la cina gazduita de Excelenta Sa ambasadorul Italiei, dl Mario Cospito), la randul sau prilej de noi revelatii. Vinurile nu au fost alese pentru a impresiona, ci pentru a explica: in pahare nu s-au turnat licori istorice, cu mari premii internationale, ci vinuri simple, oneste, curate, care faceau vorbire doar despre bucuria de a trai in podgorie. Un soi de relaxare metafizica, permitandu-le producatorilor sa faca, alaturi de marile vinuri, propriile „capsunici“ si „zaibaruri“, in care sa surprinda mai mult o stare de spirit naturala decat vreo scanteie divina. Sa nu intelegeti gresit, asemanarea cu vinurile noastre „de buturuga“ este fortata: nu exista niciun fel de comparatie macar din cauza calitatii si curateniei exceptionale a vinurilor italiene. Insa exista un resort primitiv, o seninatate taraneasca, un filon al sufletului de podgorean care strabate toate viile, de la Minis pana in Sicilia, si produce un anumit tip de vin, fara pretentii, fara spectacol, fara abisalitate, dar plin de lumina si bucurie.
Evident, alaturi de acestea exista vinurile care il pun de degustator in genunchi, care umplu si satisfac toate simturile, care explodeaza in mii de nuante sau care il hartuiesc pe cel ce tine paharul cu zeci de amanari, pana cand vinul isi atinge adevarata expresie. Un Chianti Classico Riserva DOCG de la Rocca delle Macie iti poate schimba definitiv imaginea despre chianti-uri, la fel cum un Morellino di Scansano, de la aceeasi „cantina“, demonstreaza ca se poate face performanta cu strugurii Sangiovese, chiar daca nu produci Brunello. Un Montepulciano D’Abruzzo de la Ciccio Zaccagnini este o lectie despre desavarsire, iar Cagiolo de la Cantina Tollo intra usor in randul marilor vinuri ale lumii. De toate pentru toti, cum ar veni…

Dragaica Rosie, Tormentum, Smerenie si Passarowitz sunt vinuri-eveniment, pe care profesorul Liviu Grigorica le-a asamblat din cele mai bune licori produse la Crama Oprisor. Alaturi de cele trei vinuri din editia limitata Erotikon, se numara printre putinele vinuri cu adevarat europene produse vreodata in Romania. In plus, aceste vinuri s-au nascut complet atipic: intai a fost stabilit un concept, apoi au fost asamblate vinurile astfel incat sa „rimeze“ cu eticheta.

Ati ajutat la „nasterea“ unor vinuri cum rar s-au vazut in Romania. Cum ati ajuns in acest proiect?

Intamplarea a facut sa ma intersectez cu cei de la Carl Reh Winery chiar in perioada in care se pregateau de rebranding si de repozitionare. George Moisescu avea conceptul, Rodica Ana Capatana, directorul general, se pregatea sa investeasca in aceste idei, iar crama avea deja pregatite vinurile facute de Veronica Gheorghiu si Dragos Dumitru. La propunerea lui George Moisescu, am fost chemat sa incerc sa asamblez vinurile din aceasta serie. Si, din fericire, la Oprisor am gasit tot sprijinul de care am avut nevoie, cu o transparenta si o deschidere totale. In primul rand, am gasit acolo ceea ce era cel mai important: materie prima de o calitate excelenta. In al doilea rand, m-a ajutat organizarea perfecta, germana, a cramei, cu fiecare vin perfect descris, de la strugure pana la butoi, astfel incat sa-ti fie usor sa te misti printre ele. In fine, am gasit o mare varietate de vinuri, produse prin diverse tehnici de vinificatie si maturare.

Care este filosofia din spatele acestor vinuri?

Gama a avut un parcurs atipic. Cand am ajuns sa ma implic in acest proiect, etichetele erau deja gata. Nu stiu daca s-a mai intamplat vreodata asa ceva in Romania. Eu urma sa fac vinuri care sa poata fi vandute sub acele branduri. A contat mult experienta mare pe care o au toti cei implicati, buna cunoastere a pietei si a consumatorului, asa ca a fost suficient sa ne intrebam ce am dori sa gasim intr-o sticla care se numeste Smerenie, de exemplu.

„Nu poti face un robot sa creeze“

Si cum functioneaza? „Se aprinde beculetul“ cand nimeriti cupajul potrivit sau sunt aproximari laxe, e suficient sa se apropie cat de cat vinul de brand?

Atunci cand stii ce vrei si iti alegi materiile prime, faci o varianta, doua, noua, cate este nevoie. De obicei „se aprinde beculetul“, dar conteaza mult si testul pe care il faci cu ceilalti, cand pui pe masa un pahar sau doua si spui: „Asa cred ca ar trebui sa arate acest vin“. Daca si ei gasesc in pahar ceea ce ai vrut tu sa gaseasca, senzatiile pe care ai vrut sa le induci, atunci ai realizat cupajul potrivit. De la sugestiile facute de mine au ramas vinuri exact in acea forma, la altele s-au facut adaugiri, modificari… Dar a fost important faptul ca stiam deja ce vrem sa facem, adica vinuri cu putere de imbatranire, expresive, complexe, si intr-un stil care nu a mai fost abordat pana acum in Romania.

Ati lucrat cu eprubete si instrumente de masurat sau v-ati bazat pe simturi?

Nu m-au interesat parametrii fizico-chimici, desi se poarta prin lume deciziile luate pe baza concentratiei alcoolice, a extractului, aciditatii… Exista chiar si proiecte pentru aparate care sa inlocuiasca omul in acest domeniu. Se cauta reteta pentru vinuri perfecte, pe baza analizei chimice… Insa, asa cum poti sa faci un robot care sa deseneze, dar nu unul care sa creeze, nu am vrut sa ma las prins in capcana acestor descrieri tehnice ale vinurilor.

„Nu e suficient de dezechilibrat!“

Si ce se poate gasi intr-o sticla de Dragaica Rosie? Ce poti, ce ar trebui sa intelegi dintr-un Tormentum?

La Dragaica, ne-am propus sa facem un vin pentru horeca, insa unul care sa poata fi baut cu placere si acum, si peste 10-15 ani. Cred ca cel pe care l-am creat va atinge maturitatea peste vreo trei ani, insa poate fi baut la fel de bine si astazi. E un vin care nu te rascoleste, un vin care se asorteaza usor la orice mancare. Practic, e o imbinare intre lumea veche si lumea noua a vinului. Spre deosebire de el, la Tormentum e alta poveste. Mi-a spus Moisescu: „Asta trebuie sa fie un vin despre zbuciumul interior, sa fie profund dezechilibrat. Sa fie mai ciudat decat cele mai ciudate vinuri din Languedoc“. Si am avut cateva propuneri care s-au izbit de raspunsul „nu e suficient de dezechilibrat“. In schimb, la Passarowitz, povestea nu are legatura cu sufletul, ci cu istoria. In urma pacii de la Passarowitz, Oltenia a trecut de la turci la Habsburgi, iar noi am incercat sa descriem un „oltean civilizat“. Sa aratam ca cei de la Carl Reh sunt nemtii Olteniei. Asa ca am strans ce are Oltenia mai bun de oferit si am adaugat tot ce se poate considera ca imbunatatire tehnologica, in spirit german. Am creat un vin usor salbatic, care aduce aminte de o boema in formare. Oricum, e un vin diferit complet de vinurile cu care ne-am obisnuit. Insa cel mai greu a fost la Smerenie, unde George Moisescu m-a pus sa fac un vin care sa evoce o chilie curata de maicuta. El amintea de parfumul discret de tamaie care vine din biserica, eu mi-am amintit de gutuile puse la pastrat in fereastra si a iesit un vin pe care cei care l-au gustat l-au considerat remarcabil. Eu il consider ca fiind complet si „altfel“ decat ce ofera astazi piata.