In urma cu doua-trei zile, revista tiparita Vinul.ro a ajuns si la Vinterra, de unde am avut supriza sa primesc un telefon intrigat. Acesta se refera la topul de Feteasca neagra, mai exact la sticla degustata de catre juriul nostru. Iar telefonul – nu sunt genul sa ma conformez cerintelor producatorilor – m-a informat a doua lucruri despre care chiar cred ca este nevoie sa se afle:
- sticla de Feteasca neagra Black Peak pe care am punctat-o destul de prost pentru ca vinul se oxidase nu costa 13 lei, asa cum notat noi (13 costa vinul vecin din lista de cumparaturi) ci 22 de lei. Un director Vinterra m-a asigurat ca la 13 lei nu mai exista nici un vin produs de aceasta firma
- Vinterra a inlocuit in mare parte din magazine Feteasca din 2003 cu productia din 2006, un vin nu numai premiat in concursuri mari, ci si recomandat oficial de subsemnatul pentru tipicitate de soi si calitatea vinului.
Inteleg de ce topurile noastre ar putea sa enerveze multa lume si sunt sigur ca multi producatori de calitate pot face dovada ca sticlele lor contin vin bun. Imi fac si datoria jurnalistica sa anunt ca ar fi bine sa incercati vinul din 2006. Insa tot datoria mi-am facut-o notand acel vin expirat cu mai putine puncte decat chiar vinul unei companii compromise, cel putin pentru mine, recte 1949 de la Vincon (chiar daca are mai multe puncte, tot nu prea e decat la limita de potabil).
Poate ca am luat singura sticla oxidata din istoria acestui vin. Nu spun ca nu e posibil. Dar cineva a pus-o acolo si altcineva urma sa o cumpere. Iar lucrurile ar fi stat si mai prost daca degustam o sticla trimisa de producator, o laudam, apoi cineva mergea sa o cumpere si dadea peste sticla oxidata. Care – personal – cred ca face parte dintr-un grup de sticle prost pastrate.
Si astfel ajungem la problema care tulbura, de fapt, piata: suntem un neam care, in mare, bea atata bautura proasta, incat nimeni nu-si da silinta sa pastreze macar putinele lucruri bune in conditii decente. Lazile trantite de dimineata pana seara, cele 35 de grade ziua si 5 grade noaptea prin care trece vinul luni intregi, devalmasia din rafturi, unde raman sticlele din spate cu anii, raftul fiind completat “in fata” – sunt doar cateva din torturile care transforma orice vin in posirca. Si, dupa atata amar de vreme de baut vin de surcele, multi nici macar nu stiu ca beau un vin mult mai prost decat atunci cand a ajuns la retailer.
Pe noi, in scoala de jurnalism, ne-au invatat odata ca responsabil pentru un articol nu este doar jurnalistul, ci toata linia de responsabilitate, de la directorul ziarului, redactorul sef, redactorul sef adjunct, seful de sectie, ziaristul, ba chiar distribuitorul si vanzatorul.
Inlocuiti stirea cu o sticla de vin si o sa aveti un lant de responsabilitate similar. Doar ca, romaneste, stam sa dam vina: producatorul pe distribuitor, retailerul pe producator, carciumarul pe importatorul din cauza caruia tine vinul romanesc un an in frigider, vanzarile pe concurenta care face discounturi neomenesti, consumatorii pe hypermarketuri si tot asa.
Cand ajungi acasa obosit, gatesti doua ore si speri sa te asezi omeneste cu un pahar de vin si o friptura de vita in fata unui film-spalare-pe-creier si iei o gura de bors, nu mai conteaza cine si unde a gresit. Si intrebarile raman: ce facem? Putem sau nu putem sa influentam piata? Merita efortul?