Ieri seara, pe Mihai Bravu, in zona Iancului. Trei emo – doua fetiscane si un baiat. Ne intersectam in fata unui aprozar “de scara blocului”. Printre suvitele stralucind de fixativ, una dintre fete vede un afis scris de mana: “Avem magiun de prune”. “Magiun?!? Ce-i aia magiun?”, intreaba mirata. Nici unul dintre ceilalti doi nu stie sa raspunda. Evident, in minte incep sa mi se perinde vinurile in care am gasit arome de mieji de nuca dupa care scotocesti prin magiunul lu’ bunicu’. (In multe familii, femeile fac dulceturile, barbatii fac magiunul. Femeile dicteaza cine si cand are dreptul la dulceata, barbatii sunt responsabili cu magiunul si slana…)
Apoi ma gandesc cat amar de vreme mi-ar lua sa ii explic un vin unui tanar care n-a rontait in viata lui un pai sau o papadie. Evident, mi se pare ca am scris atata amar degeaba si am brusc certitudinea ca, in cativa ani, nu va mai exista nici un public potential pentru scrierea vinului. Si totusi, trebuie sa facem ceva, nu? Asa ca, in conformitate cu ceea ce spunea si Cezar cu ceva timp in urma, fac oficial un anunt:
VINUL.RO primeste spre initiere 2-3 tineri sub 25 de ani, studenti sau proaspat absolventi de jurnalism sau care cauta o slujba in zona presei de vin.
Pentru detalii, radu[at]vinul.ro
Conditiile amintite de tine sunt obligatorii?
Comment by alibus — June 29, 2009 @ 09:01
Largind un pic cadrul, problema memoriei olfactive este una extrem de importanta in lumea vinului si nu numai. Lasand la o parte vechile traditii si traiul la tara, la bunici – care isi au farmecul lor de netagaduit – exista nenumarate arome de fructe, legume, flori, pomi etc. pe care unii le retin mai bine, altii mai putin. Ce ne spun, de pilda, aromele de flori de portocali, castani in floare, lemn dulce, agrise? Dar urzica strivita? Dar si mai rarele sau metaforicele “frunza de gutuie uscata, de la gutuile tinute pe geam lauscat peste iarna”, sau “chilie de maicuta”? Cred ca din aceasta categorie face parte si acel miez de nuca pescuit dintr-un magiun de prune usor afumat. Greu de comunicat asa ceva, este foarte personal, nu crezi?
Comment by Mihnea — July 3, 2009 @ 09:19
e teribil de greu si cred ca e unul dintre motivele pentru care presa de vin nu e mult mai populara. In Ungaria, de exemplu, tirajele revistelor de vin (si’s reviste grele!) depaseste de departe tot ce se intampla in Romania. Pe de alta parte, urbanizarea la unguri nu a avut amploarea si duritatea de la noi. Dezradacinatii din periferiile noastre, daca au ramas fara rude la tara, sunt complet rupti de aceste arome si gusturi.
In plus, e problema subiectivitatii aprecierii unui vin, care nu poate fi evitata. Pentru unul, iodul inseamna nuci verzi sparte piatra-pe-piatra, in curte, pentru altul inseamna o fractura deschisa sau o arsura tratata cu tinctura de iod, inseamna spital sau durere.
Degustarile deschise, cred, fac exact acest lucru: ii ajuta pe oameni sa isi gaseasca acele cuvinte pe care le inteleg toti. Si eu am zis despre un vin (foarte bun si foarte ciudat) ca e ca un caine orb si jupuit care urla pe sub pamant, Evident, asta nu spune nimic despre aromele lui…
Comment by Radu Rizea — July 3, 2009 @ 09:28
ai gasit puiandrii? daca nu, bucuroasa sa te ajut.
Comment by maria — October 25, 2009 @ 17:41
nu s-a oferit nimeni inca. ar vrea toti sa porneasca de la bani multi si munca putina… daca e ceva, da un semn pe blog sau la radu [at] vinul.ro
Comment by Radu Rizea — December 14, 2009 @ 08:14