Despre vinurile de la Domeniul Coroanei, cu doamna Cornelia Anghel
Din pacate, articolul din Saptamana Financiara a aparut cu doua mici erori, pe care ma grabesc sa le corectez aici.
Pe vremea când familia regala a României avea 12 domenii, alese pe sprânceana, la Segarcea se afla singura proprietate plantata cu vie. Într-un terroir binecuvântat de soare, la 100 de ani dupa ce crama locului a fost data în folosinta, dupa replantari masive si investitii enorme, Domeniul Coroanei Segarcea, astazi în proprietatea unui om de afaceri, se pregateste sa tureze motoarele la putere maxima. Unul dintre actionari, Cornelia Anghel, povesteste pentru SFin despre istorie, soiuri renascute si legendele locului
Conform cartii profesorului Valeriu Cotea, pare ca ati gasit unul dintre cele mai bune locuri pentru vie din tara. Aveti soare, putina ploaie, e cald…
Avem, dupa cum spune profesorul Popa, care ne-a ajutat mult în tot ce am facut aici, media anuala de temperatura de 11,2 grade, cu precipitatii anuale de 565 de milimetri si 1.439 de ore de stralucire a soarelui (spre comparatie, Dealul Mare, zona considerata Bordeaux-ul României, are cam 9 grade în nord si 10,5 în sud, 2100-2200 de ore de soare si precipitatii pâna la 650 de mm – n.r.). Deci zona noastra este excelenta pentru vinurile rosii si pentru vinurile albe aromatice. Este zona în care s-a aclimatizat un strugure foarte pretentios si deosebit, Muscatul Frontignan, pe care l-am gasit aici în 2002, când am preluat via. Este aici de la început.
Calcati pe un pamânt plin de istorie, cu peste un veac de traditie în viticultura. Ce a ramas din acest secol?
Domeniul Coroanei Segarcea i-a fost dat regelui Carol de catre Bratianu în 1884. Era singurul domeniu acoperit cu vie, celelalte fiind paduri, lacuri, alte suprafete. Ca sa va dati seama cum a început aventura aici: la sfârsitul secolului XIX, era o pepiniera cu nu mai putin de 60 de soiuri. Un numar incredibil de mare pentru acea vreme. Se cauta, se cerceta, se aduceau vite din Franta. În afara de productia pentru casa regala, se vindeau vinuri din cei peste un milion de butasi. Plantatia a fost pusa la punct între 1903 si 1906, iar între 1906 si 1908 a fost construita crama. Este o crama pentru vinificatie prin scurgere gravitationala, pe patru niveluri, facuta de lucratori italieni, dupa un proiect francez. Când am vrut sa evaluam crama, ca sa vedem daca poate fi folosita pentru a tine rezervoarele noastre, un profesor de arhitectura a descoperit ca este prima cladire din beton armat din România, de dinaintea Ateneului chiar. Are pereti dubli si este construita în asa fel încât aerisirea si dezumidificarea se fac în mod natural. Am decis deci sa facem tot ce se poate pentru a readuce la viata aceasta crama si cred ca investitia totala va ajunge pe la 15 milioane de euro.
Vinurile pe care le-ati prezentat la Vinvest erau fie din primul rod al unor vite replantate, fie din ultimul al unora pe cale sa fie defrisate. Câta vita aveti acum?
Sunt 227 de hectare, cu totul, si doar 20 mai sunt de replantat. Nu facem replantarile pâna nu destelenim pamântul pâna la 80 de centimetri, îl maruntim, pâna nu-l pregatim cu tot ce-i trebuie. Iar vitele le aducem de acolo de unde au fost aduse si pentru pepiniera regala, chiar de la un descendent al celui care le-a furnizat atunci, din Pepinierele Morisson-Couderc. (Georges Couderc a fost considerat timp de jumatate de veac „inamicul numarul unu al filoxerei“. Descendentul sau, François Morisson-Couderc, aduce investitori francezi la Segarcea, ca sa le demonstreze ca randamentul vitelor e mare atunci când pamântul este bine pregatit – n.r.).
În 2002, când am cumparat podgoria, comunistii lasasera 60% din suprafata cu Riesling, 30% cu alte soiuri albe si doar 10% cu Cabernet si Pinot Noir. Astazi avem peste 60% din suprafata ocupata cu soiuri rosii. Aici a existat o traditie lunga de rezultate excelente cu Pinot Noir-ul. În schimb, sansa a facut sa descoperim în vie putin peste un hectar cu Muscat Frontignan, alb, rosé si rosu. Acest soi este sinonim, conform ultimelor dictionare de specialitate, cu soiuri foarte valoroase: Muscat petit grain blanc este cunoscut la noi drept Tamâioasa Româneasca, cel rosé, Tamâioasa roza – de care doar noi mai avem -, iar cel rosu este celebra Busuioaca de Bohotin. Ne jucam cu ele din 2004, am înmultit vitele si în 2009 vom produce si 2.000 de litri pentru îmbuteliat.
Daca tot vorbim despre descoperiri istorice, ce stiti despre legendarul cognac Segarcea? (termenul corect este vinars, dar legenda spune ca era atât de bun încât francezii se închinau la el – n.r.) Era rezervat, într-adevar, capetelor încoronate si mai marilor lumii?
Din pacate, nu stim mai nimic. Am gasit doar sticle goale. Localnicii spun ca se facea din Gordan si Uniblanc – un soi pe care încercam sa-l readucem la viata – si era aromat, se pare, cu Frontignan. Am gasit, ce-i drept, doua cisterne de beton la ultimul nivel al cramei, unul de 15.000, altul de 27.000 de litri, însa goale. Deasupra lor am gasit o comoara cu mult mai importanta pentru noi. Oamenii vechi din zona stiu ca aici se tineau sticle. Sunt niste camarute unde intri si mergi „ciuci“, unde am gasit si noi câteva mii de sticle, însa cu vin. Cele mai vechi sunt din 1917. Sticlele sunt însemnate ADC – Administratia Domeniului Coroanei – si se vede pe fiecare din ce perioada este, dupa forma coroanei. E coroana lui Carol I, coroana lui Ferdinand… E ceva superb. Nu vom vinde aceste sticle, ci vom deschide un muzeu în cadrul complexului nostru, evident într-o zona climatizata, cu umiditate controlata, ca sa ne bucuram cum trebuie de existenta lor.