Rasova, nou reper pe harta vinurilor dobrogene

Crama Rasova vedere generala cu PODUL web

FOTO/Vinul.ro - vă puteți abona (cu cadou garantat, discounturi și surprize) la revista tipărită aici...

Fotografii de Daniel Dincă
O perspectivă asupra Dunării, la Cernavodă, așa cum probabil nu mulți au mai văzut-o, dintr-o construcție care va face să se vorbească mult despre ea, datorită frumuseții și funcționalităților pe care le etalează. Dar și o perspectivă nouă asupra vinurilor zonei. Și mult suflet, multă pasiune. Asta propune noua cramă de pe dealul care se ridică la capătul podului construit de Anghel Saligny, cum te duci spre mare.

din fata rasova web

Scriam, în numărul trecut al revistei (ca și în cel de față) – când vorbeam despre “patriarhul” Panait Trantu de la Vinex Murfatlar, care a stârnit apetitul multora de a investi aici (și i-a și ajutat!) – că Dobrogea vinicolă se conturează, din ce în ce mai clar, drept un leagăn al renașterii Denumirii de Origine Murfatlar – de data asta din crame mici și medii, care urmăresc obsesiv calitatea. Crama Rasova, pe care am avut ocazia s-o descopăr la sfârșitul acestei primăveri, este încă un exemplu foarte vizibil al acestei renașteri: un ansamblu de clădiri în proiectarea cărora s-au investit mulți bani (cu rezultate excepțional de frumoase), unde nu doar se vinifică strugurii de pe plantația proprie de 50 de hectare într-o întreprindere cu dotări tehnologice de invidiat, ci și unde orice amator de vinuri poate experimenta bucuria apropierii de povestea acestei licori. O echipă entuziastă și pricepută, care are la dispoziție cam tot ce-și poate imagina un viticultor și un enolog, completează portretul-robot acestei bijuterii pe care vă invit călduros s-o descoperiți singuri.

De la tururi simple de 30 de minute, pentru grupuri de la patru persoane în sus care sunt grăbite să ajungă la mare dar sunt și curioase să vadă ce se ascunde în construcția de la capătul podului Cernavodă, la tururi cu degustare mai amănunțită sau tururi în care vinul se împletește cu gastronomia sofisticată și până la evenimente speciale, croite după imaginația celor dornici – un întreg paletar de oferte stă la dispoziția celor care vor să plonjeze în universul vinului dobrogean la Crama Rasova. Principalele soiuri de struguri cultivate la Rasova în acest moment sunt Sauvignon Blanc, Pinot Gris, Cabernet, Syrah și Pinot Noir.

tancuri rasova web interiorProprietarii – Zoe Ghiuri și Iani Cîju – au încredințat activitățile cramei pe mâinile enologului Emanuele Freschet, ale managerului de vinificație Ioana Conțiu și a inginerului horticultor Vasile Cobuz. De administrarea turistică se ocupă Gabriel Nati, iar de asocieri culinare, prezentări și crearea unor evenimente memorabile se ocupă gastronomul Bian Avram.

Crama Rasova
Dealul Vifor, Parcela 345
Cernavodă
Jud. Constanța
Tel: Telefon: (+4)0720.737.777
Website: www.cramarasova.ro
E-mail: salut@cramarasova.ro

Cum ti se pare?

Dacă v-a plăcut acest articol, dacă vă plac evenimentele cu oameni frumoși sau dacă sunteți interesați de cultura wine & lifestyle, vă puteți abona (cu cadou garantat, discounturi și surprize) la revista tipărită aici...