La Bastille

A doua cadere a Bastiliei

Rating:♣♣♣♣♣ Preturi: €€€€€

Cezar Ioan

De vreun an, de cand am primit un fluturas promotional la Targul National de Turism, ma tot straduiam sa-mi fac timp sa ajung in centru, pe Caderea Bastiliei 72B. Intrasem pe internet, la www.labastille.ro , citisem cumintel cronica lui Peter Imre din “Dupa afaceri”… Intr-un cuvant, imi facusem temele constiincios.
Astfel pregatit, mi-am luat inima-n dinti, mi-am verificat batista si unghiutele si – cu portofelul proaspat pus la ingrasat, ca sa n-am vreo surpriza – m-am prezentat diciplinat la “unul dintre putinele locuri din Bucuresti unde poti gasi autenticitatea bucatariei frantuzesti, spiritul restaurantului francez elegant, charmant si discret”: La Bastille (021-212.49.14).
Inca de la intrare, localul transmite grija pentru detalii, ceea ce indeobste e un semn bun, caci – stim cu totii – diavolul, nazbatiosul, acolo-si face de cap mai abitir: la amanunte! Usa frumoasa, de lemn, interiorul luminat cu caldura, mesele aranjate ca la carte, scaune elegante si comode, farfurii, tacamuri si fete de masa de bun gust. Cartea de bucate, la randul ei, promite desfatari de zile mari, demne de Brillat de Savarin. As cita doar cateva antreuri ce promit – vorba fetelor de la miezul noptii – “placeri nebanuite”: “Foie gras si ficat de pasare cu somon afumat, rosii, sparanghel, salata verde si vinegreta” sau “Salata de ierburi aromatice cu legume la gratar si dressing francez”; nu mai vorbesc de “Pulpele de pui de balta cu catifea de usturoi si suc de patrunjel” sau “§arlota cu branza de capra si piept de rata afumat, sos de somon afumat si vodca”, care mi-au dat intense emotii anticipative. Ce mai incoace si-ncolo, imi tremurau genunchii ca la prima intalnire…
Am ales, dupa o matura chibzuinta, sa iau, totusi, ceva usor: un “Duo de carpaccio de salau si somon cu suc de trufe si praz confiat”. Feliile subtiri de peste crud erau rozalii si delicioase, sosul era dumnezeiesc, iar foile de salata de deasupra racoreau in mod placut bolta palatina. Daca pestele n-ar fi fost congelat la mijloc ar fi fost si mai bine, dar poate unora le place zgomotul de gheata sparta intre masele. Sau – cine stie? – nota racoritoare a intregului sa nu fi fost, totusi, de la salata verde?!?
La felul principal, “cotletele de miel in crusta de ierburi aromatice cu spanac si pireu de usturoi” aratau de-a dreptul fabulos: cotletele erau frumos randuite in piramida, acoperite pe o parte de crusta aferenta, frumos mirositoare, iar dedesubt, panglicile late de spanac erau de un verde proaspat, imbietor. Pireul de usturoi – marturisesc! – n-am reusit sa-l identific, dar sosul de fructe de padure alaturat anunta o placuta batalie a aromelor, in lupta lor pentru desfatarea cerului gurii.
Aveam deja alaturi o Feteasca neagra de la Chateau Domenii, pusa cu indemanare de chelnerita intr-un vas de decantare, care deja-si imprastia aromele discrete.
Surpriza, insa, abia urma sa vina: cu toate ca amabila domnisoara care ne avea in grija ne inarmase, prevazatoare, cu cate-o “brisca” aratoasa si frumos ascutita, primul cotlet refuza cu incapatanare sa se predea. Dac-am vazut ca nu merge cu forta bruta, am decis sa-l iau prin invaluire, de pe margini. Nu s-a lasat, si pace! Drept pentru care, resemnat, am trecut la celelalte doua din dotare. Cu exceptia faptului ca crusta de ierburi era usor cam prea sarata, carnea de pe cotlete era frageda si bine facuta (spre deosebire de prima, care, la o examinare mai atenta, s-a dovedit ca era cam grasa si usor nefacuta). Sosul de fructe era un pic prea dulce, insa cine mai sta sa se uite la detalii (Ahh! Diavolul…). Dar spanacul, pot spune cu mana pe inima, a fost de-a dreptul delicios.
Fin, lejer si totusi bogat, desertul mi-a ramas la inima, “Parfait de nuga cu fructe confiate, sos de vanilie si ciocolata calda”. Iar dupa cum se bateau turcii la gura tovarasului meu de masa, sunt convins ca si “laptele de pasare cu fructe de padure si sos de vanilie” era excelent.
Cum nu ma lasa inima sa nu trag o concluzie, as zice ca, desi amenajarile si serviciul sunt extrem de ingrijite, Bastilia cade, totusi, a doua oara: doar ca nu in mana revolutionarilor, ci sub cutitul bucatarului. Esenta bucatariei franceze sta tocmai in echilibrul aromelor, care sunt fine si totusi distincte, numai aparent contradictorii. E o lupta din care nici un gust nu iese, in final, invingator, dominandu-le pe toate celelalte, ci toate se impletesc armonios, spre rasfatul meseanului. La Bastilia damboviteana, cel putin in privinta fripturilor de miel, saratura era prea proeminenta iar dulcele prea gros. Cat despre cotletul buclucas, cu greu imi vine a crede ca m-as razboi cu el in vreun restaurant de pe malurile Senei.
La mai mare!

Restaurant / Specific: frantuzesc / Zona: Romana – Bucuresti

Adresa: Str. Caderea Bastiliei, Nr. 72B

Tel.: 021-212.49.14; 021-212.49.15
E-Mail: reserve@labastille.ro
Web: www.labastille.ro

Share on Facebook