Sarbatoarea vinului nou romanesc – un instrument de marketing

FOTO/Vinul.ro - vă puteți abona (cu cadou garantat, discounturi și surprize) la revista tipărită aici...

Loreta Budin

Ce-ar fi daca, in fiecare an, pe 14 noiembrie, s-ar tine Sarbatoarea vinului nou romanesc? S-ar reinnoda astfel o veche traditie: a fost un timp cand podgoriile autohtone comercializau vinul obtinut din recolta anului in curs, atat pentru consum local cat si pentru export. „Toamna tarziu, carele incarcate cu butoaie porneau din podgorii spre Odessa, Kiev, Harkov, ducand departe, in inima Rusiei, vinul nou romanesc”, spune Ion M. Pusca. „Nu trebuie uitat nici celebrul Tulburel de Dragasani, mult apreciat in trecut”.
Dupa ce a dat filoxera, traditia a fost uitata in valtoarea vremurilor. Recent, societatea Vinarte s-a gandit ca ar fi timpul sa revigoreze comertul cu vin nou romanesc, lansand, la „Casa Vinului – dr. Pusca” licoarea „Floare de Toamna”. Special a fost aleasa ziua de 14 noiembrie: cade la exact doua luni de la data cand, conform traditiei crestine, incepe culesul viilor la romani (14 septembrie, de Inaltarea Sfintei Cruci, numita si Cristovul Viilor).
Evenimentul ar putea deveni unul de referinta, daca si alti producatori se arata interesati. Sarbatoarea vinului nou romanesc ar fi un bun instrument de marketing, asa cum se intampla in alte tari ale Europei. La francezi, vinul rosu Beaujolais Nouveau e lansat cu mare tam-tam in fiecare an, pe data de 15 noiembrie. „Sub aceasta denumire de origine se vinde mai mult de jumatate din intreaga productie a Beaujolais-ului”, precizeaza dr. Pusca.

Cum ti se pare?

Dacă v-a plăcut acest articol, dacă vă plac evenimentele cu oameni frumoși sau dacă sunteți interesați de cultura wine & lifestyle, vă puteți abona (cu cadou garantat, discounturi și surprize) la revista tipărită aici...