SAX, loc secret de răsfăț (și cu vinuri) în Cluj-Napoca

FOTO/Vinul.ro - vă puteți abona (cu cadou garantat, discounturi și surprize) la revista tipărită aici...

Un nou concept, la Cluj: are (și) vinuri (multe, 300!) la pahar. Dar nu doar vinuri. Să lăsăm să vorbească pe cineva care știe despre ce e vorba (dar nu poate spune chiar tot)! Nu spunem cine, că va trebui să ne ucidă (NOT!).

Când vine vorba de wine barurile speakeasy, lucrurile sunt, de regulă, misterioase și pline de secrete. Adresa nu apare publicată nicăieri, intrarea în local este ascunsă, parola de acces se schimbă de la o zi la alta, iar singurul mod în care poți afla mai multe despre respectivul bar este să ciulești urechea la ce se spune în jur. Și să te lași intrigat.

Ai spune că astfel de localuri (la mare căutare în Statele Unite în perioada prohibiției) nu-și mai au rostul azi – câtă vreme alcoolul este legal și pe toate gardurile. Sau că, într-o epocă dominată de Facebook, când poți afla totul despre oricine și orice printr-un singur click, e greu să mai existe locuri ascunse. Ei bine, nu e chiar așa. Parcă tocmai împotriva acestui curent care dezgolește și expune orice ființă, oamenii dovedesc că au o nevoie tot mai mare de intimitate și mister, că pot și vor să păstreze secrete, mai ales atunci când acestea le aduc o stare de bine.

Așa se face că speakeasy-urile au revenit și sunt în mare vogă și acum, de la Londra la New York și, iată, la Cluj, unde am descoperit singurul (din câte știm noi) wine bar speakeasy din România. Se numește SAX with friends și, până nu demult, habar nu aveam că există. Frunzărind internetul, am găsit un articol pe site-ul BoredPanda (poziția 3), în care SAX with friends apărea la loc de cinste alături de cele mai bune 7 baruri speakeasy din lume.

Așa că am profitat de primul drum la Cluj și am poposit la SAX. A fost chiar în ziua în care localul găzduia o degustarea de vinuri portugheze. Am aflat astfel un loc ascuns perfect în inima orașului, cu intrare secretă și uși capitonate, în care draperii grele din catifea, mătase și dantelă, acopereau ferestrele imense, iar lumina caldă a lumânărilor din sfeșnice vechi de alamă se răsfrângea discret în oglinzi mari, venețiene. Tablourile mari și pline de culoare de pe pereți, instalațiile și piesele de artă contemporană, rafturile de bibliotecă albă pline cu vinuri, fotoliile moi cu tapiserie brodată, mobilierul eclectic și sobele din teracotă colorată – toate te trimiteau într-o dimensiune paralelă, în care timpul părea că se oprise în loc.

Foto: Chris NemesRupți de restul lumii, ne-am lăsat cuceriți de vinurile și de somelierului locului, care ne-a vorbit despre lista de vinuri, fascinat de ea ca de o femeie superbă: ’’O listă reușită de vinuri e precum garderoba unei femei sofisticate – amestecul perfect între clasic și inovativ, între rafinament și extravaganță, între simplu și baroc, între ready to wear și haute couture, un melanj între portul tradițional și aerul cosmopolit al epocii, în care granițele sunt tot mai șterse și culturile tot mai întrepătrunse. Mereu reinventată, niciodată plictisitoare’’. Nu am putut să nu fim de acord cu el atunci când ne-a explicat că, mai mult decât orice, o listă reușită de vinuri trebuie să se potrivească localului, să fie mulată pe personalitatea lui, ca partenerii într-un tango argentinian, potențându-se reciproc, dându-și valoare, creând un ansamblu armonios, pentru o experiență specială și memorabilă a oaspeților.

Cu vorbele lui în minte, am aruncat mai apoi ochii pe biblioteca de vinuri, care trona maiestuos în prima încăpere. Ne-a cucerit ce am văzut: o întreagă lume a simțurilor și a răsfățului se întindea în fața noastră așteptând să fie degustată și povestită.

De la vinuri clasice, care vorbesc de la sine, la vinuri mai puțin cunoscute, aduse din dorința de releva crame noi, terroir-uri noi, stiluri noi de vinificare. De la vinuri care exprimă tipicități de soi, care le dau o bază solidă, la expresii interesante și inovative ale acelorași soiuri, ce aduc prospețime și surprize. De la cupaje consacrate, la melanjuri neașteptate, dar inspirate.  De la vinuri de fiecare zi, la vinuri de gală și sărbătoare, toate însă cu personalitate și abilități de seducție. De la vinuri autohtone, care conturează personalitatea viticolă a României, la vinuri din lumea veche și lumea nouă, din Franța, Italia, Spania, Argentina, Chile, Noua Zeelandă, Liban, Portugalia, Moldova, Ungaria, Australia, SUA și Africa de Sud. De la vinuri celebre, la vinuri mai puțin cunoscute, dar la fel de excepționale, asemeni lucrărilor unui artist genial încă nedescoperit, care așteaptă lumina reflectoarelor din galerie. Și, peste toate, tronau piesele de rezistență, speciale prin raritatea, povestea, măiestria, savoarea sau ineditul lor.

Asta am găsit la SAX un paradis pentru orice iubitor de vin. Dacă am fi avut timp, am fi putut degusta cele 300 vinuri din listă, deoarece aproape toate se pot servi la pahar – cu Coravin. Rămâne să revenim și să ne bucurăm ș-altădată alături de cei de acolo de experiența și descoperirile lor.  E limpede că pentru ei vinul și tot ce e legat de locul lor sunt pură pasiune. Pentru vin, pentru artă, pentru oameni.

Imaginile care ilustrează acest articol sunt preluate din arhiva Sax with Friends.

Cum ti se pare?

Dacă v-a plăcut acest articol, dacă vă plac evenimentele cu oameni frumoși sau dacă sunteți interesați de cultura wine & lifestyle, vă puteți abona (cu cadou garantat, discounturi și surprize) la revista tipărită aici...