Loading ...
Newsletter
Opiniile editorilor
„Pleaca, bah, de-aici! Avem deja vin alb si rosu, demisec si demidulce, si oricum aici se vinde mai mult bere!” Astea sunt (cu mici variatii, fireste) cuvintele pe care le aude de la seful localului un agent de vanzari de vin atunci cand intra in 90% dintre restaurantele mijlocii din Romania. Asta e, pe foarte scurt, motivul pentru care gasim aceleasi si aceleasi vinuri in cele mai multe dintre restaurante. Aparent, vin = Jidvei, Murfatlar, Cotnari, iar restul cramelor din tara asta exista doar ca sa contemple, condamnate la mutenie, maretia primilor clasati. De parca s-ar putea juca vreodata campionatul national de fotbal doar cu Steaua, Dinamo si… mai puneti voi pe cine vreti, ca eu nu ma pricep.
Ce nu inteleg carciumarii (ii rog sa ma ierte pe cei care inteleg) este ca, asa cum ei nu s-ar putea uita la doar patru echipe disputandu- si campionatul, tot la fel si clientela lor are nevoie de diversitatea, de emotia si de satisfactia pe care o ofera o competitie puternica. Sa fiu bine inteles: n-am nimic impotriva Jidvei, Murfatlar, Cotnari sau Vincon – companii cu „masa critica” si care produc si vand mult. Cred, doar, ca vanzand aproape exclusiv aceste vinuri, majoritatea restaurantelor isi deceptioneaza clientii si se priveaza singure de niste profituri: la un moment dat, clientii care vor altceva vor merge in alta parte.
Judecand chiar si in logica simpla, dar valabila, a profitului maxim cu eforturi minime, cat adaos comercial poti sa-ti pui atunci cand ai pe lista aceleasi marci pe care le are si vecinul din dreapta, si vecinul din stanga, si omologul tau din cartierul vecin etc? Vrand-nevrand, atunci cand iti limitezi lista de vinuri la cateva articole foarte cunoscute nu doar beneficiezi de pe urma notorietatii acestora, ci tragi si ponoasele: cam toata lumea stie cat costa aceste produse si nu poti cere mai multi bani pe ele, aproape indiferent cat de buna e mancarea ta sau cat de bun serviciul. In aceeasi ordine de idei, hai sa vorbim despre adaosul comercial, atat de ridicat in slavi. La bere ajunge si pana la 300-400%, in timp ce la vin nu prea se poate mai mult de 200%. Dar exista alte beneficii interesante: o masa de patru persoane care bea bere se va satura (in medie, in cel mai bun caz) dupa 6-7 beri (in total) si va manca cel mult patru pizza, in timp ce clientela care bea vin consuma, de regula, cam doua sticle de vin, apa plata sau cu gaz, si mancare mai elaborata – iar nota de plata si profitul carciumarului vor fi pe masura satisfactiei musteriilor, adica mai mari. Sigur ca multi carciumari vor spune ca, atunci cand vand bere, furnizorul le aduce, pe cheltuiala lui, si halbe, si sonde, si frigidere, si mese de terasa si umbrele. Dar neglijeaza ca, de fapt, toate astea fac reclama la marca de bere, si nu la cea a restaurantului. Dar sa revin: profituri din vin se fac cu oferta diversificata, adaosuri civilizate, servicii specifice de restaurant si bucatarie de calitate. Altminteri, in loc de carciumari, antreprenorii din alimentatia publica risca sa devina niste simpli operatori, in franciza temporara, ai unor dozatoare de bere. Cu riscurile de rigoare (sa ne-amintim de celebrele dozatoare TEC din anii ’90).
Dar voi, consumatorii, ce va doriti?
